Tu de ce nu-ti poti transforma visele in realitate?



Mereu m-am intrebat care e diferenta intre ceilalti si mine,de ce ei isi pot realiza visele, pot obtine ceea ce isi doresc, in timp ce eu esuez mereu.Au ei ceva in plus,sunt mai buni, mai destepti,mai frumosi, mai norocosi,mai puternici,ambitiosi,muncitori?Nu...n-are absolut nici o legatura cu asta.

Diferenta dintre ei si mine, dintre cei care pot si cei care nu pot sa isi transforme visele in realitate e una de...perseverenta as putea zice.Ei pot pentru ca nu renunta niciodata, pentru ca au un vis maret in care isi investesc toata energia, tot timpul.Si chiar daca nu le reuseste din prima, ei nu renunta, nu se lasa doborati de obstacole si mai ales nu se saboteaza niciodata singuri asa cum fac eu.De ce nu reusesc si eu, de ce toata inteligenta,cunostintele de care beneficiez nu ma ajuta cu nimic?Pentru ca eu spre deosebire de ei nu am rabdare, eu am ramas acelasi copil care cand vrea ceva vrea acuma, iar daca nu poate avea acum nu-i mai trebuie.Nu stiu sa astept.Pentru ca eu daca nu reusesc din prima ma descurajez si ma consolez cu gandul ca poate asa mi-e sortit.Pentru ca si atunci cand gasesc forta de a o lua de la capat, de a incerca de nenumarate ori, fac mereu aceeasi greseala.Mereu incerc in acelasi fel.Desi stiu ca nu e bine, ca nu ma ajuta cu nimic,mereu folosesc aceeasi metoda/tehnica pentru a obtine acel lucru.Mereu o iau pe acelasi drum, desi stiu din start ca destinatia la care voi ajunge nu e cea dorita de mine.Nimic mai evident decat faptul ca daca vei face mereu ce-ai facut si pana acuma, nu vei obtine altceva decat ceea ce ai mai obtinut si inainte.Cand vezi ca nu merge intr-un fel,trebuie sa schimbi tactica, sa o apuci pe alta cale.

Pe de alta parte poate ca am prea multe vise, prea marete, prea aproape de perfectiune.Si totusi problema nu e numarul viselor sau maretia lor.Chestia e ca daca ai mai multe vise trebuie sa le indeplinesti pe rand.Sa le indeplinesti intr-o anumita ordine,in functie de importanta lor sau de resursele de care beneficiezi.E evident ca daca vei incerca sa le indeplinesti pe toate in acelasi timp vei esua.

Alta intrebare pe care trebuie sa ti-o pui inaintec de a incepe sa lucrezi la indeplinirea visului tau e urmatoarea: "Chiar imi doresc asta?Sunt dispus sa fac totul pentru a obtine ceea ce imi doresc?".Pentru ca de multe ori credem ca ne dorim ceva si de fapt nu e decat un moft.Si-atunci, fiind doar un moft, nu o necesitate,normal ca nu ne dorim acel lucru chiar atat de tare, deci nu vom face tot ceea ce ne sta in putinta pentru a-l obtine, deci vom da gres.Si nici macar nu vom realiza ca de fapt am esuat tomai pentru ca nu era ceva ce ne doream din tot sufletul.

Foarte important, poate  chiar cel mai important e ce anume esti dispus sa faci pentru a-ti transforma visul in realitate.Pentru ca de cele mai multe ori nu exista jumatati de masura, cale de mijloc.Ori faci totul pentru visul tau si-atunci il vei indeplini,ori nu faci nimic, pentru ca a face doar anumite lucruri,a nu face compromisuri  nu e un drum spre succes.Majoritatea celor care si-au implinit visul au facut totul pentru a reusi.Au facut compromisuri(chiar daca nu recunosc), au facut sacrificii enorme.Femeile care si-au dorit sa fie modele au renuntat la placerea de a manca, si-au riscat de multe ori chiar sanatatea pentru a avea anumite masuri.(nu zic ca e bine,zic doar ca ele au stiu ce isi doresc, ce le face fericite si au sacrificate anumite asepecte ale vietii lor).Altii, pentru care cariera e pe primul loc au sacrificat viata de familie, au renuntat la iubire pentru bani sau statut social.Altii au ales sa faca ceea ce le place chiar daca asta insemna venituri mici,chiar daca asta le-a atras critici.

Oamenii cred ca pot obtine ceva de la viata fara a da nimic in schimb.Nu-i deloc asa.Cand obtii ceva, trebuie sa renunti la ceva, sau pur si simplu ti se ia.E pur si simplu o lege a naturii, facuta pentru a mentine echilibrul.De aceea nu e om care sa le aiba pe toate.Unii au putin din fiecare, altii au ceva foarte mult si altceva foarte putin.

Asa ca trebuie sa ne gandim bine si la acest aspect.Ce sacrificii suntem dispusi sa facem pentru  visele noastre?Se merita?De multe ori pretul care trebuie platit pentru un vis pare mult prea mare, mai ales cand implica sanatatea sau familia.Dar totusi...eu cred ca cel mai important lucru e sa fi fericit.Iar daca un anumit luru te face fericit, fa-l!Daca indeplinirea unui anumit vis e ceea ce te face fericit, lupta pentru acel vis!Cum i-am spus si mamei  odata (cand ma critica pentru anumite obiceiuri nocive , pentru metodele pe care le foloseam pentru a obtine ceea ce imi doresc) , eu as prefera sa traiesc pana la 30 de ani dar sa traiesc asa cum vreau, sa fac ce vreau, sa fiu fericita, fara sa zic mereu ceva de genul asta nu pot pentru ca nu trebuie, asta nu pentru ca imi face rau, asta nu pentru ca vai doamne ce vor zice vecinii...decat sa traiesc pana la 80 de ani,sanatoasa, fara probleme aparente,linistita, fara griji, dar o viata plina de restrictii, o viata lipsita de vise la care am renuntat de teama,o viata in care nu am luptat pentru visele mele din cauza ca n-am avut destula incredere in mine,din cauza ca nu am vrut sa sacrific nimic...Ce viata e asta?Degeaba as trai asa...Mi-ar fi viu trupul,dar sufletul putrezit,mort ...

Si ca tot am mentionat teama, sa nu uitam ca de cele mai multe ori chiar teama ne opreste de la indeplinirea unui vis.Teama ca ceea ce vrem e imposibil, ca e prea greu, ca nu vom fi in stare sa luptam pentru el.N-avem incredere in noi, in fortele noastre(poate ca am gresit de multe ori, poate ca nu suntem incurajati destul,intelesi, sprijiniti) si-atunci nu indraznim sa facem nimic de teama ca vom da gres.Ne e teama de esec, ne e rusine, de parca nu ar fi ceva normal, de parca nu toti oamenii ar trece prin asa ceva.

(aceasta teama de a nu gresi isi are orginea intr-un caracter perfectionist,un perfectionism absurd as zice,deci in primul rand trebuie sa lucram la acest aspect, sa invatam ca e in ordine si daca gresim...ca sa scap de acest perfectionism eu am gresit in mod intentionat,am suparat oameni, am dezamagit, m-am facut poate si de rusine, mi-am atras critici...si?N-am murit...am vazut ca se poate si ca nu imi taie nimeni capul...am gresit, am decazut, am pierdut reputatia excelenta- as indrazni sa spun- pe care o aveam in anumite medii...dar nu-i nimic, voi munci din nou si o voi obtine iar,nu e prima oara si poate nici ultima, viata nu e un sir lung de reusite, ci o alternare de esecuri si succese si chiar daca sunt neplacute sau gresele, esecurile sunt tare bune cand inveti ceva din ele, cand te fac mai puternic)


Hai sa luptam pentru visele noastre, sa nu lasam teama sa ne stea in cale!Nu lasa pe nimeni sa iti fure visele, nu-i lasa sa iti spuna ca sunt imposibile sau ca tu nu poti face un anumit lucru.Nu te da batut, nu renuntat cand intervin obstacolele.Cu cat numarul de incercari(de a-ti indeplini visul) e mai mare, cu atat mai aproape esti de indeplinirea lui.Uneori doar gresind vei invata calea cea buna spre succes.Si mai ales nu AMANA...nu zi niciodata DE MAINE o sa fac...un lucru pe care iti propui sa il faci incepand de maine e cea mai sigura cale sprea a nu reusi.Nu exista maine, exista doar azi,acum.Incepe chiar in secunda asta sa faci ceva pentru visul tau, cu rabdare, cu pasi mici...


Si in loc de incheiere, cateva citate despre vise care poate te vor motiva:

"Nu ceda niciodata ceea ce vrei sa faci cu adevarat. Omul care are vise mari este mai puternic decat omul care poseda toate faptele.

Singurul care te poate opri de la realizarea viselor tale - esti tu."

"Visele sunt ca vopselele unui mare pictor. Visele tale sunt vopselele tale, lumea este panza ta. Credinta ca poti, este penelul care transforma visele tale intr-o capodopera a realitatii."

"Tu iti blochezi visele atunci cand lasi ca frica ta sa creasca mai mare decat credinta ta."

"Nu lasa sa se piarda visele sau aspiratiile tale. Fiindca daca faci asta, s-ar putea sa mai existi, dar vei inceta sa traiesti."

"Apara-ti visele, fiindca fara ele viata este o pasare cu aripile frante care nu poate zbura."

Fiecare vis maret incepe cu un visator. Trebuie sa-ti amintesti intotdeauna ca ai in tine puterea, rabdarea si pasiunea pentru a atinge stelele si a schimba lumea."




P.S.: Ah, si inca ceva important, nu faceti niciodata ca mine.Eu mereu pe ultima suta de metri ma dau batuta, mereu cand sunt aproape de "destinatie" fac ceva si stric totul, dau inapoi.Chiar si cand reusesc sa fac ceea ce mi-am propus,cand obtin ce mi-am dorit, cand imi vad visul realizat , pur si simplu imi bat joc de el, il destram singura sau las pe altii sa mi-l fure(de ce fac asta nu stiu,sau poate e cum mi-a spus cineva, candva:"Tu fugi de fericire"....unora le e teama de lucrurile rele,eu sunt obisnuita cu ele si in schimb mi-e teama de tot ce-i bun si frumos, mi-e teama ca voi pierde acel lucru...mi se pare ca suferi mai putin cand nu obtii ceva,decat atunci cand obtii si pierzi...).
Si foarte important...Sa nu crezi  niciodata ca ceea ce ai obtinut vei pastra pentru totdeauna.Muncesti pentru a obtine ceva, dar trebuie sa muncesti si pentru a-l pastra.



© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu