E incredibil (nu in sensul bun).
Stiam de mult timp ca sunt cam naiva de fel chiar si acum la 20 de ani.
Stiam ca prea multa incredere am in oameni, ca prea ii supraapreciez si-i ridic pe un piedestal oricat de worthless ar fi ei in realitate.
Stiam ca dau totul fara sa cer nimic in schimb, ca uneori ma las calcata in picioare de bunavoie.
Stiam ca ma atasez extrem de repede de oameni.
Dar chiar asa?
Chiar in halul asta?Eu nu mai am limite?
Unde-i ratiunea, de-i permite inimii sa isi faca de cap?
Stiam ca pentru a te atasa de cineva e nevoie de timp.De experiente traite impreuna.De...un contact fizic, fie el si numai un sarut, o imbratisare.
Poate asa e pentru unii.Si trebuie sa marturisesc: ii invidiez pe cei care fac parte din categoria asta, cei care au anumite cereri pentru a se putea atasa de cineva.
Stiu ca era un citat, ceva de genul: iubeste ca si cum nimeni nu te-a facut vreodata sa suferi.
Cred ca, intr-o zi, fara sa imi dau seama, acest citat mi s-a imprimat in minte si a devenit un fel de regula dupa care ma ghidez cand vine vorba de a iubi.Altfel nu-mi explic de ce mereu "ma ard" si tot nu ma invat minte.Si nu e chestia ca as fi inconstienta.Nu stiu de ce fac asta...poate ca nu imi pasa ca am sa sufar, poate ca imi asum riscul, poate ca pur si simplu vreau sa dau sansa oricarei iubiri/ relatii/ persoane....
Dar sa revenim.Ce vroiam sa spun e ca pentru mine nu e nevoie de prea multe pentru a ma atasa de cineva.Nu conteaza ca il cunosc de 5 ani sau 5 minute( ba chiar la mine atassamentul nu e ceva ce vine in timp, la mine e ceva spontant, e inca de la inceput totul sau nimic, e intotdeauna atasament/iubire/ atractie la prima vedere.)
La mine e diferit.Atasamentul tine de legatura care se formeaza intre mine si celalalt la un alt nivel.Ce nivel?N-as sti sa zic....Oricum, nu e vorba de unul fizic.E ceva de genul...familiaritate.Ma atasez de cei in care imi vad reflexia.De cei prin care ma cunosc mai bine, de cei care schimba ceva in minte prin simpla lor prezenta in viata mea ( chiar si cand nu e o prezenta fizica, ci poate doar una virtuala).E greu de definit in cuvinte ceea ce simt, ce inseamna pentru mine acest atasament...
Ce ma revolta pe mine e ca nu inteleg de ce sunt eu asa?E ceva rau, e o problema?E ceva ce trebuie sa rezolv/ vindec? Sau e pur si simplu felul meu de a fi, deschiderea spre lume( cum imi zicea cineva) ?Sa fie ca pur si simplu sunt o persoana care are foarte multa dragoste de oferit?
Sa fie asta motivul pentru care impart in stanga si-n dreapta bucati din inima mea?Chiar si cui nu merita, cui nu cere/ nu-i trebuie?
Si poate ca nu m-ar deranja prea tare daca n-as avea eu de suferit.Oamenii vin si pleaca mereu din viata mea.Pleaca luand cu ei bucati din mine.Si daca intr-o zi bucatile se vor termina?Nu voi mai putea iubi?Nu voi mai putea darui iubire?
Si de ce fiecare plecare ma doare atat de mult?Chiar si plecarea persoanelor pe care nu le iubesc ma doare.Ma simt ca si cum inima mea ar fi fost facuta bucati, si-apoi bucatile lipite/cusute la loc "cu chiu cu vai".E ca si cum as avea o inima plina de rani, de cicatrici, si-atunci orice sentiment ma doare...ma doare chiar si iubirea....ma dor oricat de nesemnificative ar fi ele....mai ales ca eu sunt genul de persoana care traieste orice emotie/sentiment din plin, la un nivel mult mai ridicat.
Singura compensatie ar fi indiferenta mea aparenta....adica eu pur si simplu ma mint ca nu imi pasa de x sau y, si ma mint atat de bine incat ajung sa cred. Si-asa eu trec destul de repede peste orice despartire/plecare...(evident, dupa o portie de plans...chit ca n-am sa recunoscv in veci de fata cu cineva, ca am plans pentru ca ma durea plecarea lui...am sa spun ca plangeam de ciuda/ de nervi etc)
In fine...oricum....am realizat ceva important...indiferent ca x a fost un simplu chirias al inimii mele,proprietar sau doar in trecere...indiferent de ce-am simtit eu sau el...n-am de ce sa fiu trista ca s-a terminat....ma bucur, sunt recunoscatoare pentru toate lucrurile pe care le-am invatat de la el, pentru faptul ca pret de o zi, o ora sau doar cateva minute, datorita lui ( chiar daca nu a intentionat asta) m-am simtit mai vie ca oricand.Datorita lui increderea in mine a mai crescut cu cateva procente.Datorita lui mi-au zambit nu doar buzele, ci si ochii si sufletul.
Asa ca... x,y,z si care ati mai fost in viata mea, indiferent de ce,cum, cat si de ce a fost...Va multumesc, caci datorita voua sunt tot ceea ce sunt.
P.S. : Chiar daca din cauza asta sunt catalogata drept... dar si eu le dau dreptate ca atunci cand vine vorba de iubire nu sunt altceva decat....such a silly girl
© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu