"Și ce câștigi din asta?"

"Și ce câștigi din asta?" e prima întrebare pe care mi-o pune toată lumea, ori de câte ori îndrăznesc să vorbesc despre acele lucrurile în care îmi investesc cu plăcere tot timpul. Nimic, probabil, din perspectiva lor. Trăim într-o lume grăbită în care materialismul primează, cine muncește pe gratis, trebuie să fie nebun, nu? Lumea consideră inutile acele acțiuni care nu îți aduc vreo recompensă utilă și nu iți pot întreține nevoia absurdă de a poseda.

Un individ se consideră realizat doar când atinge un minim de stabilitate financiară, că doar așa îți vei pune pâinea pe masă. Ca și cum uităm că nu suntem doar un trup. Alimentăm carnea, dar nu și spiritul. Contează doar ceea ce se poate vedea, așa-i?Al treilea ochi e orb, de ce ne-am osteni să ne îngrjim de minte și de suflet când pentru alții sunt la fel de nevăzute ca prezența lui Dumnezeu.

Plăcere, fericire, valori fundamentale pentru idealiști ca mine, vor fi numai himere pentru unii, cei care nu sunt în stare să vadă bogăția care se revarsă asupra unui om prin toate acțiunile sale neînchinate pe altarul unor obiective tangibile.

"Și ce câștigi din asta?" Câștig o viață croită după tiparul desenat de mintea mea. O viață neschilodită de scindarea sinelui în urma războiului dintre valorile mele și cele impuse de alții. O viață la sfârșitul căreia voi fi mulțumită, indiferent pe câte drumuri greșite am umblat, pentru că cel puțin, în goana după niște vise colorate, am avut curajul să risc a fi nimic, deși puteam fi totul. Mulțumită că n-am permis ca „a fi” să fie înlocuit cu „a avea”,  evitând să mor încă din timpul vieții ca mulți alții.

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Lumea de ieri, de Stefan Zweig

Cu un stil care nu se pierde nici în traducere, cu modestie, imparţialitate, nostalgie, anxietate şi multă afecţiune, Stefan Zweig îşi scrie testamentul, o scrisoare de adio atipică, ce se întinde în peste 400 de pagini şi surprinde destinul unei lumi în tranziţie, de la utopie la infern, al unui război personal în războiul mulţimii, un război al tuturor împotriva tuturor.

Recenzia mea completa o puteti citi aici:

http://www.bookblog.ro/recenzie/et-in-arcadia-ego/







© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Lasa-ma sa intru, de John Ajvide Lindqvist

Nimeni nu avea acces la misterele trecutului; oamenii n-aveau nici măcar o biserică. Asta spune ceva despre modernitatea locului şi despre spiritul raţional. Şi despre cât de eliberat se simţea omul de fantomele şi teroarea trecutului. Ceea ce explică parţial şi de ce era atât de nepregătit.”

Oskar este un băiat straniu, care înjunghie copacii, colecţionează articole morbide şi citeşte Stephen King, James Herbert şi Shakespeare. Lui Oskar ăsta i se întâmplă o grămadă de chestii. Şi bune şi rele. Dar mai ales chestii ciudate. Uitându-se la el, Jonny îl vede numai pe Porcuşorul care trebuie caftit. Mama îşi vede iubiţelul care trebuie să fie cuminte să nu i se întâmple nimic. Iar Eli…probabil vede ceea ce este şi ea (sau să spun el?) de mai bine de 200 de ani, dar n-a avut nicicând ocazia să fie cu adevărat.

Recenzia mea completa o puteti citi aici :

http://www.bookblog.ro/recenzie/sunt-oameni-si-monstri-sau-monstri-si-monstri/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Prieten drag. Tovaras al raposatului, de Andrei Kurkov

Proiectată într-un univers gri şi absurd, în Kievul postsovietic, drama personajului creat de Kurkov e destul de banală. Cărţi despre sinucidere (mereu pe un ton ironic) am citit în ultima vreme de m-am săturat. Dar Tolia, prea laş din fire pentru a-şi face singur felul şi dorind ceva original, angajează un altul să-i pună capăt zilelor. Şi acesta ar fi în mod normal un subiect răsuflat, dacă autorul n-ar fi venit cu un final surprinzător, diferit de variantele Hollywoodiene.


Recenzia mea completa o puteti citit aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/in-papucii-raposatului/






© 2012 (satmaya) All Rights Reserved