Trei

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Ne-am cunoscut pe Dune

© 2012(satmaya) All Rights Reserved

Carafa snoavelor de ieri

(pentru G.)

Cu apă-n ochi strigând la ceruri

Carafa snoavelor de ieri,

Rubine și catrene

Îneac-amarul dintre seri.

Bea vin și scaldă-te în lună,

Proscris ceresc născut din dor.

Bea vin și pune foc la lună

Te naști stăpân în lumea umbrelor.

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Copila lună

                                                                                 for G.

Zburând pe geana unei dimineți,
Bătuși în poarta casei mele,
La cripta morților poeți.

Cu tolba-ți plină de tristeți
A ochilor flămânzi și beți,
În suflet sfintele avânturi,
Cătai copila lună să-ți omoare
Eternul semn de întrebare.

Să ne legăm seară de seară, zic!
În nodul versului smintit,
Să fim doar noi și ceva mic
Pe-o aripă de infinit.
Să ne legăm seară de seară, zic!
Să nu mai doară
Că împărțim aceeași țară
Ce totuși ne separă
Ca două capete de sfoară.

© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

De când te-aștept...

De când te-aștept!

Sunt ani…
O carte goală sub castani
O apă printre bolovani.

De când te-aștept!
Sunt ani…
Să mă citești la tine-n poală
Iar brațul tău să fie țoală
La bipolara selenară

                                 

for G.


© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Vorbește-mi

for G.

Vorbește-mi!

Ca să adormi tăcerea dintre fapte

Și neputința unei șoapte

Să-ți mângâie obrazul drag

Cântând amoru-n prag.

Vorbește-mi!

La răscrucea dintre zi și noapte

Dorințele neîntrupate

Jucat-au cărți

Pe realitate.

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Duke

Trăiește-n mine o altă viață,

A ta! Și-n fiecare dimineață

Slovă dulce, stoarsă din pelin,

Ție Duke eu îți închin.

(pentru G.)




© 2012(satmaya) All Rights Reserved

Povestea Umbrei, de Elena Silvana Potocean

Povestea Umbrei
                        de Elena Silvana Potocean

Umbre. Monştri. Bestii. Oricum le-ai numi, îţi provoacă teamă, repulsie, aşa-i? Cu toţii ne ferim de întuneric, uitând adesea că el se află în fiecare din noi, pândind un moment de slăbiciune pentru a-şi croi  drum spre suprafaţă, pentru a lua în stăpânire trupul.

Şi totuşi, nu te-ai întrebat niciodată cum e viaţa unei umbre?

*povestea în întregime o puteți citi în Revista de suspans:
http://revistadesuspans.ro/proza/povestea-umbrei/













© 2012(satmaya) All Rights Reserved

"Și ce câștigi din asta?"

"Și ce câștigi din asta?" e prima întrebare pe care mi-o pune toată lumea, ori de câte ori îndrăznesc să vorbesc despre acele lucrurile în care îmi investesc cu plăcere tot timpul. Nimic, probabil, din perspectiva lor. Trăim într-o lume grăbită în care materialismul primează, cine muncește pe gratis, trebuie să fie nebun, nu? Lumea consideră inutile acele acțiuni care nu îți aduc vreo recompensă utilă și nu iți pot întreține nevoia absurdă de a poseda.

Un individ se consideră realizat doar când atinge un minim de stabilitate financiară, că doar așa îți vei pune pâinea pe masă. Ca și cum uităm că nu suntem doar un trup. Alimentăm carnea, dar nu și spiritul. Contează doar ceea ce se poate vedea, așa-i?Al treilea ochi e orb, de ce ne-am osteni să ne îngrjim de minte și de suflet când pentru alții sunt la fel de nevăzute ca prezența lui Dumnezeu.

Plăcere, fericire, valori fundamentale pentru idealiști ca mine, vor fi numai himere pentru unii, cei care nu sunt în stare să vadă bogăția care se revarsă asupra unui om prin toate acțiunile sale neînchinate pe altarul unor obiective tangibile.

"Și ce câștigi din asta?" Câștig o viață croită după tiparul desenat de mintea mea. O viață neschilodită de scindarea sinelui în urma războiului dintre valorile mele și cele impuse de alții. O viață la sfârșitul căreia voi fi mulțumită, indiferent pe câte drumuri greșite am umblat, pentru că cel puțin, în goana după niște vise colorate, am avut curajul să risc a fi nimic, deși puteam fi totul. Mulțumită că n-am permis ca „a fi” să fie înlocuit cu „a avea”,  evitând să mor încă din timpul vieții ca mulți alții.

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Lumea de ieri, de Stefan Zweig

Cu un stil care nu se pierde nici în traducere, cu modestie, imparţialitate, nostalgie, anxietate şi multă afecţiune, Stefan Zweig îşi scrie testamentul, o scrisoare de adio atipică, ce se întinde în peste 400 de pagini şi surprinde destinul unei lumi în tranziţie, de la utopie la infern, al unui război personal în războiul mulţimii, un război al tuturor împotriva tuturor.

Recenzia mea completa o puteti citi aici:

http://www.bookblog.ro/recenzie/et-in-arcadia-ego/







© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Lasa-ma sa intru, de John Ajvide Lindqvist

Nimeni nu avea acces la misterele trecutului; oamenii n-aveau nici măcar o biserică. Asta spune ceva despre modernitatea locului şi despre spiritul raţional. Şi despre cât de eliberat se simţea omul de fantomele şi teroarea trecutului. Ceea ce explică parţial şi de ce era atât de nepregătit.”

Oskar este un băiat straniu, care înjunghie copacii, colecţionează articole morbide şi citeşte Stephen King, James Herbert şi Shakespeare. Lui Oskar ăsta i se întâmplă o grămadă de chestii. Şi bune şi rele. Dar mai ales chestii ciudate. Uitându-se la el, Jonny îl vede numai pe Porcuşorul care trebuie caftit. Mama îşi vede iubiţelul care trebuie să fie cuminte să nu i se întâmple nimic. Iar Eli…probabil vede ceea ce este şi ea (sau să spun el?) de mai bine de 200 de ani, dar n-a avut nicicând ocazia să fie cu adevărat.

Recenzia mea completa o puteti citi aici :

http://www.bookblog.ro/recenzie/sunt-oameni-si-monstri-sau-monstri-si-monstri/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Prieten drag. Tovaras al raposatului, de Andrei Kurkov

Proiectată într-un univers gri şi absurd, în Kievul postsovietic, drama personajului creat de Kurkov e destul de banală. Cărţi despre sinucidere (mereu pe un ton ironic) am citit în ultima vreme de m-am săturat. Dar Tolia, prea laş din fire pentru a-şi face singur felul şi dorind ceva original, angajează un altul să-i pună capăt zilelor. Şi acesta ar fi în mod normal un subiect răsuflat, dacă autorul n-ar fi venit cu un final surprinzător, diferit de variantele Hollywoodiene.


Recenzia mea completa o puteti citit aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/in-papucii-raposatului/






© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul

Femei frumoase, bărbaţi de vază şi multe secrete, întâmplări care sfidează raţiunea, acuzaţii, contradicţii şi o boală suspectă, magie, mituri şi religie. Toate acestea sunt elemente pe care Oliviu Crâznic le împleteşte în romanul său gothic. Putea să iasă o poveste banală despre vampiri, dar a ieşit mai mult. O carte de care era nevoie, pe o piaţă saturată de poveşti siropoase cu vampiri, care s-au îndepărtat mult prea mult de origine, transformând întunericul în ceva atrăgător.

Recenzia mea completa o puteti citi aici: 
http://www.azicitesc.com/oliviu-craznic-si-la-sfarsit-a-mai-ramas-cosmarul/


© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Pentru tine, pentru el si care vor mai fi...

Toţi morţi

              de S.Elena

Tu ai o viaţă moartă, eu sunt o moartă vie.

Aş rupe-un colţ din mine, l-aş împărţi cu tine,

Tu dormi, maşinărie şi sufletu-ţi ascunzi între sicrie.

Eşti singur între lume, mai singur decât mine

Care îmi port coşciugu-n spate şi lumea-ntreagă-n vine.

Tu ai o viaţă moartă, eu sunt o moartă vie…

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

I am (my anxiety poem)

I am

I am mad and I burn,

I wonder, why do they all run away?

I hear the trees whispering the day after tomorrow,

I see the wind dancing with the signs of my sorrow.

I want to live many lives all wrapped in one, if I stay.

I am mad and I burn.

I pretend I’m a rock, but you'll find

I feel every breath stabbing my mind

I touch my dreams for a while,

I worry I’ll crash them in denial.

I cry for I am only human.

I am mad and I burn.

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Chemarea ingerului, de Guillaume Musso

*Un roman captivant, citit în cadrul campaniei Cartea călătoare, iniţiată de Grupul Editorial ALL

“Madeline capitulă în faţa acestui sentiment nou. Era ameţitor precum un salt în gol, fără paraşută ori coardă elastică. Se gândi din nou la întâlnirea lor. Nimic nu s-ar fi întâmplat fără acea ciocnire din aeroport. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu şi-ar fi schimbat telefoanele din neatenţie. Dacă ea ar fi intrat în acea cafenea cu treizeci de secunde mai devreme sau cu treizeci de secunde mai târziu, nu s-ar fi întâlnit niciodată. Aşa le era scris. O stranie lovitură a destinului, care alesese să-i apropie într-un moment decisiv. Chemarea îngerului, cum zicea bunica ei ...”

La fel ca mulţi alţi cititori, am fost indusă în eroare de titlul şi descrierea acestei cărţi crezând că e vorba de o poveste de dragoste. Nu că aceasta nu ar fi prezentă, dar romanul e mai degrabă poliţist, adică deloc genul meu. Şi totuşi, mi-a plăcut. suficient de mult încât l-am terminat într-o singură zi, iar pe Musso l-am trecut printre autorii francezi contemporani preferaţi. Şi dacă tot vorbim de literatură franceză, nu pot să nu-l compar pe Guillaume Musso cu Marc Levy, pe care-l întrece în arta suspansului, dar nu-l egalează în ceea ce priveşte finalurile.

Madeline, fostă poliţistă, acum florăreasă în Paris şi Jonathan, un fost bucătar celebru din San Francisco, se ciocnesc întâmplător în aeroport, făcând din greşeală schimb de telefoane, ceea ce oferă fiecăruia oportunitatea de a-l cunoaşte mai bine pe celălalt. Dar şi de a dezropa secretele bine ascunse dintr-o viaţă pe care încercaseră să o lase în urmă. Ceea nu ştie niciunul la început este că au deja ceva în comun, vieţile lor intersectându-se în trecut cu o anume Alice Dixon.

Chiar dacă idila care se ţese în acest roman este cea dintre Madeline şi Jonathan, mie îmi pare mult mai interesant cuplul Madeline-Danny. Trecutul care-i leagă pe aceştia, complicitatea care continuă şi în prezent în ciuda faptului că fac parte din tabere opuse, m-a făcut să mă întreb cum ar fi fost ca povestea să o ia pe un alt făgaş unindu-i pe cei doi.

Chiar dacă pe alocuri povestea pare superficială lăsând în aer anumite detalii, este o carte destul de bună, împletind dragostea, suspansul, umorul şi acţiunea cu o latură thriller, astfel că devine un roman pe gustul oricui. Cu un scris fluid şi foarte accesibil, un stil cinematografic care te prinde, este o poveste care se citeşte repede şi fără efort.

Dacă majoritatea celor care citesc acest roman rezonează cu Madeline şi o consideră cel mai puternic personaj, eu una o prefer pe Alice Dixon. Mi-ar fi plăcut ca Musso să insiste mai mult asupra poveştii acestei fete, poate chiar să fie ea vocea care narează. Alice este exemplul perfect pentru a ilustra influenţa lecturii aupra unui copil şi felul în care cărţile te pot salva de la un anturaj nefavorabil Iar cuvintele de care aceasta se agaţă în momentele de tristeţe au darul de a întări orice suflet necăjit:

“Cei mai frumoşi ani ai unei vieţi sunt cei pe care nu i-ai trăit încă.“

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Strania calatorie a domnului Daldry, de Marc Levy

Presărat cu arome de ambră şi vanilie, peisaje orientale, înceţoşat pe alocuri de umbrele trecutului, temeri şi îndoieli, Strania călătorie a domnului Daldry este un roman despre toate acele fire necunoscute din care se ţese destinul unui om. Despre cele două vieţi care zac în fiecare din noi. Cea evidentă, pe care o purtăm ca o mască, şi cea ascunsă de care ne e teamă şi ne mulţumim a o contempla de la distanţă ca pe un obiect fragil ce s-ar volatiliza odată cu îndrăzneala de a inspira o frântură din existenţa noastră reală.

Recenzia mea completa o putet citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/raspantii/







© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Dune, de Frank Herbert

Dune se va detaşa întotdeauna de restul cărţilor, pentru că nu e rodul unui joc al imaginaţiei, ci mai degrabă un exerciţiu de previziune, o incursiune provocatoare printre nadele unor viitoruri posibile. Vrei, nu vrei, ajungi să te întrebi în ce măsura există prevestire efectivă şi în ce măsură modelează profetul realitatea/prezentul, pentru a-l adapta profeţiei.

Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/muaddib-navod-in-oceanul-timpului/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Johnny Panic si Biblia Viselor, de Sylvia Plath

Johnny Panic şi Biblia Viselor- un volum în care descoperim printre rânduri lumea lăuntrică a Sylviei Plath, poeta a cărei poveste se scrie abia începând cu moartea sa. Povestea unei femei fragile, dar curajoase, care-a ţinut cu tot dinadinsul să dovedească că viaţa e în mâinile sale, cioplind poezia unei materii moarte, a unei lumi în descompunere, a unei vieţi în care renunţase a mai striga la cerurile pustii şi în care cel mai tare se temea de incapacitatea de a scrie: “Lucrul de care mă tem cel mai mult, cred, e moartea imaginaţiei. Când afară cerul e doar trandafiriu, iar acoperişurile doar negre: mintea aceea fotografică care, paradoxal, spune adevărul despre lume, dar adevărul lipsit de valoare. Acel spirit sintetizator, acea forţă «modelatoare» care izbucneşte, prolifică şi-şi creează propriile lumi, cu mai multă inventivitate decât Dumnezeu – iată ce-mi doresc”

Recenzia mea completa o puteti citi aici: http://www.azicitesc.com/biblia-nevroticului/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Pe drum, de Jack Kerouac

“Dar pe vremea aceea străzile erau ringul lor de dans, iar eu îmi târşâiam picioarele după ei, aşa cum am făcut toată viaţa cu oamenii care mă interesează, pentru că singurii care există pentru mine sunt cei nebuni, nebuni după viaţă, nebuni să vorbească, dorind nebuneşte să fie mântuiţi, cei lacomi să aibă totul deodată, cei care nu se plictisesc niciodată şi nu spun banalităţi, ci doar ard, ard, ard ca nişte formidabile focuri de artificii..”

Haotic şi zgomotos, inocent şi curajos, simplu şi arzător, Pe drum e mai mult decât  povestea călătoriei celor doi nebuni frumoşi ai Americii anilor 50’, Sal Paradise şi Dean Moriarty. Iar drumul nu e niciodată scopul, ci doar pretextul unei călătorii de regăsire a sinelui. Drumul e Dean Moriarty. Drumul e pofta de viaţă. E autostrada pe care nu conduci, ci te laşi condus. Acest Huckleberry Finn al secolului XX e mai mult decât sex, droguri, muzică jazz şi maşini în viteză, e povestea unei generaţii care s-a desprins de canoane pornind în căutarea unui sens.

Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.azicitesc.com/drumul-e-viata/

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Idila pe un turn, de Thomas Hardy

Nu povestea în sine, ci altele sunt punctele forte ale scriiturii lui Thomas Hardy. N-ai cum să nu observi cu câtă fascinaţie o priveşte şi câtă atenţie acordă naturii, cât de pitoreşti îi sunt descrierile: „părul bogat, care odinioară fusese de un negru strălucitor, era atins ici-colo de o ceaţă albă, ca o cale lactee pe un cer de noapte.” Dar poate cel mai incredibil e felul în care Hardy reuşeşte, ca de fiecare dată, să suprindă, cu o profunzime şi înţelegere mişcătoare, zbuciumul interior al unei feme.

La sfârşit te întrebi, oare de câte ori, tot gândindu-ne la cerul de deasupra noastră, nu am văzut paradisul de dedesubt? Şi cât poate dura dragostea unui iubit mai tânăr decât tine?

Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/si-fericirea-e-fatala/


© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Cele zece mii de dorinte ale Imparatului, de Jose Freches

“Când un bărbat şi o femeie  vor fi învăţat să facă să vibreze Coarda Luthului în timpul Norilor şi al Ploii, nu-şi vor afla odihna până ce nu se vor întoarce iar şi iar”

Plasat în societatea chineză, în jurul anului 1660, romanul se construieşte pe opoziţia dintre viziunile taoiste (care urmăresc împlinirea fericirii pământeşti) cu cele confucianiste (rigide şi pline de contradicţii), urmărind peripeţiile unor oameni aflaţi în căutarea fericirii prin prisma plăcerilor trupeşti. Deşi provin din medii diferite, ţelurile asemănătoare le vor împleti destinele, aducându-i într-un final în acelaşi loc, într-un "concert unic", septetul la care nici nu visaseră.

Activitate cu istorie îndelungată, de pe vremea când Adam şi Eva ronţăiau Mărul Cunoaşterii, arta amorului a fost mereu, în funcţie de epocă şi de educaţie, un  fel de fruct mai mult sau mai puţin interzis. Este chiar şi în astfel de vremuri moderne un subiect tratat cu pudoare. Ce-i drept, nu e uşor a vorbi despre amor, mereu există riscul de a trece de la senzualitate la vulgaritate, de la sacru la profan.

Pentru unii poate părea şocantă această carte care afirmă că  prostituţia este o activitate foarte utilă pentru corpul omenesc, ţinând cont că  îi permite să-şi potolească toată gama de pulsiuni într-o împrejurare paşnică şi plăcută. Chiar dacă mulţi nu sunt de acord cu o astfel de promovare făţişă a desfrânării, nimeni nu poate nega cât de liniştită devine mintea, când trupul e satisfăcut.

Pentru cei reticenţi, ţin să precizez că povestea nu se axează doar pe dimensiunea fizică a actului sexual, ci…poate chiar mai mult, pe cea spirituală, pe fuziunea dintre Yin şi Yang, care îmbunătăţeşte calitatea energiei Qi a fiinţei.

Cel mai bine vor înţelege, poate, această carte, cei care sunt familiari cu taoismul, nefiindu-le străine anumite noţiuni pe care personajele  le discută, dar le şi pun în practică.

Cele zece mii de dorinţe ale Împăratului ne prezintă într-un mod aproape idilic arta amorului. Deşi scrisă de un bărbat, n-ai cum să nu observi nota puternică de feminism. Lumea pictată  de Jose Freches e una în care până şi femeile de moravuri uşoare au dreptul la plăcere. În care ele sunt frumoase, dar şi inteligente: ”Da, era frumos să renunţi la toate plăcerile pământeşti, la orice formă de plăcere şi de satisfacţie, aşa e, era cât se poate de bine şi de frumos; numai că, pentru ca toate astea să merite, ar trebui ca paradisul să existe cu adevărat. Or, nimeni nu poate pretinde că a cunoscut Nirvana, căci acolo nu ajungem decât după moarte. E oare raţional să sacrifici ziua de azi pentru un mâine atât de nesigur?”. Iar stâpânirea artei din dormitor le oferă putere.

Este o carte pe care aş recomanda-o atât sexului feminin, cât şi celui masculin. Fiecare va descoperi câte ceva incitant. Ei vor învăţă despre beneficiile returnării seminţei ”căci licoarea de Jad face cale întoarsă şi întăreşte creierul, în loc să fie risipită inutil în Albia de Cinabru a partenerei”. Sau despre cum ”dacă vrea să se desfete pe deplin cu o femeie, bărbatul nu trebuie să abuzeze de ea într-un mod vorace şi grăbit. Femeia este un fruct care se descojeşte pe îndelete şi se degustă în timp, pentru a-i aprecia cum se cuvine aromele subtile”. Iar noi, fetele, vom descoperi că iubirea îşi are locul său, chiar şi într-o lume atât de dezmăţată.

Sub haina de erotism pe care o îmbracă acest roman, se ascunde miezul care musteşte de înţelepciune, căci ne îndeamnă la gândire liberă şi la a nu cădea pradă îndoctrinărilor de vreun fel. Ne face conştienţi că sunt întrebări la care vom avea deja răspunsul odată ce ni le vom pune. Şi că dogmele propovăduite de biserici, fac mai mult rău decât bine omului, răpindu-i accesul la o comuniune ce i-ar aduce binefaceri atât în plan material cât şi spiritual.

Un roman senzual, poetic şi lipsit de inhibiţii, în care până şi moartea survine din prea multă plăcere şi care cu siguranţă vă va face să priviţi cu alţi ochi arta din dormitor!

Mulţumesc Grupului Editorial All pentru ocazia de a citi această carte în cadrul campaniei Cartea călătoare!

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Umbra marii, de Dan Costinas

Parcă prea puţin s-a scris în literatura română despre mare. Şi uite-aşa, intervine Dan Costinaş cu a sa Umbra mării, să-şi plătească tributul. Să ne povestească ce? Cine-ar putea să ştie istoria acestei ibovnice „dedulcită de o eternitate la bărbaţii altora”. Probabil, cei care mai ştiu să asculte poveştile nemuritoare, cei care înţeleg că „viaţa nu face daruri. Ea este frumoasă, dar trebuie să ştii unde să cauţi”. Poate că această carte nu are nimic a face cu ceea ce ne spune Costinaş, ci mai degrabă cu ceea ce suntem noi capabili să auzim. Povestea, aşa cum ne spune şi autorul, nu este încheiată, o scrie mai departe fiecare dintre noi.
Recenzia mea completa o puteti citi aici: http://www.bookblog.ro/recenzie/joaca-de-a-literatura/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Voi astepta, de Raymond Chandler

Felul de a scrie al lui Raymond Chandler a fost apreciat şi de Stephen King, care la un moment dat mărturiseşte că una dintre metaforele lui preferate, ”my mind felt like a plumber’s handkerchief ” a împrumutat-o de la acesta. Despe Raymond se zice că a luat stilul brut al lui Dashiell Hammett şi James M.Cain, cizelându-l prin presărarea lui cu tot felul de metafore şi fraze care rămân inteligente chiar şi peste ani.

Acest volum este antologia prozei scurte a lui Raymod Chandler, părintele literaturii poliţiste, cuprinzând opt povestiri publicate iniţial în revistele pulp, între anii 1935 şi 1941. La cererea lui Chandler, nu au fost adunate în volum în timpul vieţii sale. Cu modele precum Charles Dickens, Henry James şi Ernest Hemingway, Chandler a început să scrie considerând că poate aduce ceva nou în acest gen literar.

recenzia mea completa o puteti citi aici:

http://www.bookblog.ro/recenzie/exersandu-l-pe-marlowe/

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Britannia Road 22 (english version of my review)

Novels crafted on the wartime theme are always heartbreaking. I’ve read plenty of them, but somehow, Britannia Crossroad 22 has that spark wich makes it stand above all. It’s different, so personal, as if it was built with your fears, thoughts and feelings. It’s not that much about the Second World War, but more about the scars left on those who lived it.When we talk about dark times in history we, usually ask ourselves how hard is it living through something like this, how could one survive? But we usually forget to ask ourselves " what about after"?

Can you really move on, or go back to the life you had before? Why do we pay so much attention to the battles, to the heroes and villains, but not to the common people's stories. Why not focus on those lifes shaped by war? Perhaps because these ones usually can’t be told. People deny, ignore what they can’t face to remember. Talking about memories is like living the trauma again. You want to burry those ones, just like you do with the dead people. Physically, you survived, but what about your soul? When you need to survive you forget everything else. And we notice this in the very first pages. When asked what is she “housewife or housekeeper”, Silvana answers with “surviver”.

People say this story is about the primal bound between mother and child. I don’t think that books have a strict meaning, they rather reflect, like a mirror, what’s already inside of us. Not beeing a mother myself, I can't see these things. For me it’s more about the distance and time that builds walls between two people. About  the traumas they're forced  to face on their on, changing them so much that they become strangers .

No matter how great is the second chance offered by the present, they can’t really enjoy it, because each one of them is somehow haunted by the past. Witnesses of a troubled world,  their silence hides secrets that makes them feel awkward together, like three strangers trying to replay the family game. A role they never actually knew. But how could they, when just a few months after Aurek was borned, the war was knocking at their door, asking for Janusz’s arm. Their reunion should be a great thing, it’s what they hoped for, but the wife cries every night, the husband dreams about another woman, and the poor kid hates his dad.

Janusz is far from the hero type. But he is to be appreciated for his positive thinking and for being such a hardworking man. On the other hand, he’s rather a weak men, in war he was a coward, hiding behind a woman’s skirt, as if the war gives him the right to forget about morals. He’s too stuck in his own dreams to see how his wife is slipping away through his fingers. How hard were his days of war, comparing to Silvana's struggle? With a manlike courage, Silvana is rather the hero of this story. But about her bond with the kid, I can say it is indeed very strong, but not sure if worthy of admiration. It’s almost a sick one.

The most impressive of all, is the portrait of Aurek. While others have to readjust to the world, for him things are different. Growing up in a nearly primitive and especially hostile environment, the boy does not know what civilization means. His savagery is not to be blamed because that’s all that he ever knew. But despite his strange behaviour, Silvana’s son seems smart and endowed with the potential to adapt, even if, inside, he will always be more like a man of the forest. The most heartbreaking secret is the one Silvana hides about him. She may never tell him to truth, but somehow, seeing his hostility, I’m sure deep down in his soul he always knew it.

 I notice many reviewers talk about the narrative technique that the author, Amanda Hodgkinson, uses to create this novel, about how she’s mixing the three perpective and the oscillation between the present (the time spent on Britannia Road 22) and the past (during the war). I’ve seen this trick many times but it always ends up being a catastrophy,  because it creates confusion and disruption. But not here. Amanda is doing such a great job with how she handles these narrative tools. That’s how she amplifies the dramatic effects of the story and curdling narration in this way makes sense. The way she's gathering fragments of her character’s past , in order to shape them better and give them a meaning, is a reflexion of how the characters need to recall their life, bringing everything to the surface to get a sense of completion before moving on.

The pain does not come from the drama of these people shaped by war, but from the things lightened inside you by their story. Britannia Road 22 is not just an address, a fictional house. It’s the mask of perfection , behind her closed doors we hide so many shameful secrets. A beautiful house, survivor of destruction, a stained glass door and a blue bird, but if you look closely, you’ll see a crack, just like in the story of the polish couple. A single crack, but it’s enough to make it so fragile,  because want it or not, it’s enough for all of your secrets to sneak through and get to the surface. Each of us carries within himself a small war and his past like a ticking clock, a bomb ready to explode any second now, threatening to destroy your life hardly rebuilt on second chances. What once was buried, must now emerge to the surface. This is the only salvation, because something hidden can’t be washed away.

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Simbolismul crucii, de Rene Guenon

Câţi dintre voi folosiţi într-un fel sau altul acest simbol al crucii? Este atât de prezent în vieţile tuturor, dar cei mai mulţi dintre noi nu ştim care e scopul sau sensul lui. Tocmai acesta este rolul volumului de faţă, de a suplini această lipsă de înţelegere, de a crea o punte între esenţa unei noţiuni şi modul în care se manifestă. Trebuie să avem mare grijă să nu confundăm o idee cu forma deteriorată şi instabilă prin care suntem capabili să o transpunem în plan fizic în încercarea de a o înţelege, căci cele mai grave erori metafizice provin din insuficienta înţelegerea şi interpretarea greşită a simbolurilor


Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/axis-mundi-2/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Dune. Sau cum dorintele devin realitate.

"Rostit ori nerostit, un gand e o realitate si are putere" (Dune, vol.1)
In ceea ce priveste puterea pe care o au gandurile in conturarea realitatii, nu mai am de mult timp indoieli.

Mi se intampla adesea sa imi doresc ceva si destul de repede dupa aceea, chiar in decurs de cateva ore, dorinta mea sa inceapa a se materializa.

Cea mai recenta experienta este legata de Dune.Sa va povestesc:

Se intampla acum vreo 2 saptamani...eram in bucatarie si mancam niste caise. Nu stiu cum sunteti voi, dar eu mereu fac asocieri intre mirosuri/gusturi si anumite experiente. Ei bine, eu caisele le asociez cu saga lui Frank Herbert, Dune. De ce? Pai...acum vreo cativa ani, intr-o vara, am avut o saptamana mai ciudata in care n-am facut altceva decat sa mananc caise si sa citesc Dune. De aici si asocierea mea, v-ati prins. Acum sa  revenim: eram in bucatarie  mancand caise si fiind si mama prin preajma,  i-am zis " ah, ce ar merge niste Dune acuma!". Degeaba imi doream. Nu le aveam. Acum cativa ani cand am citit cartile, le luasem imprumut de la biblioteca. Asa ca mi-am pus pofta'n cui. 

Buuun, merg apoi in camera mea, dupa vreo jumatate de ora, deschid laptopul, dau sa citesc mailuri si...surpriza! Tocmai se ivise oportunitatea de a primi Dune. Evident, n-am stat pe ganduri si le-am cerut. Doar volumul 1 si 2 din pacate. Dar totusi...la nici jumatate de ora dupa ce mi-am manifestat dorinta de a reciti aceasta carte, s-a si ivit ocazia de a intra in posesia ei. Si nu imprumut.

Buuun, citesc eu cu nesat cele doua volumele si-apoi ma apuca depresia. Mai vreau Dune, de unde sa iau Dune? Asa suparata eram ca nu mai aveam Dune, incat ma gandisem sa ma milogesc pe facebook daca nu are cineva vol. 3.

Surpriza! Nu, n-am cerut pe facebook, ci s-a ivit aceeasi oportunitate ca data trecuta. Volumul trei, Copiii Dunei ma astepta si nu trebuia decat sa il cer. Acum stau nerabdatoare si cuminte si il astept!

Deci... asta a fost a doua oara cand s-a materializat dorinta mea in mai putin de o zi.

Oare si cu urmatoarele 3 volume din Dune voi fi la fel de norocoasa?

Ce n-as da sa stiu care e smecheria ce a permis materializarea dorintei mele!

Si ce-as mai vrea sa mearga asa usor cu orice dorinta.

In orice caz, eu continui sa visez si sa ma gandesc la acele lucruri pe care mi le doresc.

Din Dune am invatat ca un gand e o realitate si are aceleasi puteri ca ale realitatii!

© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Fata cu picioare de sticla, de Ali Shaw

Oricât de fantastic ar părea acest roman, totul nu este decât o metaforă pentru a reliefa probleme din viaţa reală. Este un roman depre pierderi şi felul în care le fac oamenii faţă,  despre transformare, negare, acceptare şi resemnare. Roman ce stă sub semnul unei metamorfoze de tip kafkian, o metamorfoză dublă, în direcţii opuse, în timp ce Ida se  preschimbă în sticlă, Midas reînvaţă să fie om.Fata cu picioare de sticlă este o poveste creată în acelaşi stil trist al basmelor lui Andersen.


Recenzia mea completa o puteti citi aici: 
http://www.azicitesc.com/fata-cu-picioare-de-sticla/






© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Baiatul fara sprancene, de Mircea Daneliuc

Băiatul fără sprâncene e al doilea volum de ”proză scurtă şi nuvele” al lui Mircea Daneliuc, dar şi dovada unui artist complet, capabil să imprime un stil cinematografic şi în textele sale, prin dominanţa unor monologuri vii şi colorate. Cu un argou prea forţat ar zice unii. Dar dacă te-ai asculta un pic cu sinceritate, ţi-ai pleca privirea de ruşine. Nimic nu e forţat în stilul lui Mircea, cu bune cu rele, mai luminos sau mai grotesc, nu-i altceva decât oglinda societăţii noastre.
Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/in-oglinda/


© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Britannia Road 22

Romane ţesute pe tema răboiului sunt nenumărate, dar Britannia Road 22 vine de la început cu ceva nou, pentru că se axează nu atât pe Al Doilea Răboi Mondial, cât pe felul în care îşi lasă amprentele  asupra celor care sunt nevoiţi să treacă prin el. Când vorbim despre astfel de vremuri tulburi din istoria unui neam, toţi ne referim la cât de greu este să treci prin aşa ceva. Dar după? De ce ignorăm poveştile pe care le modelează răboiul? Probabil pentru că acestea nu se spun. A le rosti e aproape sinonim cu a le retrăi. Sunt nişte amintiri pe care nu vrei decât să le îngropi ca şi când nu ar fi existat. Chiar dacă fizic supravieţuieşti, cum rămâne cu lumea ta interioară? Mai poti oare să te întorci la viaţa de dinainte? Puţin probabil. Un supravieţuitor nu mai ştie să fie şi altceva, se observă şi în răspunsul “supravietuitoare”, pe care Silvana îl să soldatului care o întreabă dacă e “ casnică sau menajeră?.

Timpul care se aşterne între doi oameni, traumele căror sunt nevoiţi să le faca faţă pe cont propriu îi schimbă mai mult decât şi-ar dori, nici măcar sufletul nu mai rămâne acelaşi. Oricât de bună şi frumoasă ar fi şansa pe care le-o oferă prezentul, nu se pot bucura în totalitate de ea, căci fiecare e bântuit într-un fel sau altul de trecut. Brutalităţile cărora le-au fost martori, secretele pe care le-ascunde tăcerea, toate acestea îi fac să se simtă stingheri, ca trei străini nevoiţi să se joace de-a familia. Un rol pe care nu-l cunosc. Şi cum ar putea, când la numai câteva luni după venirea pe lume a lui Aurek, răboiul le-a bătut la poartă cerând braţul lui Janusz.:“În tot timpul acela a sperat la vremuri de pace. Acum că e pace, e ca un om scos la lumină după ani întregi petrecuţi sub pământ. Ar trebui să fie al dracului de frumos, dar nu e. Se preface că e totul în regulă, dar adevărul este că băiatul îl urăşte, nevasta lui plânge în fiecare noapte, iar el încă o visează pe femeia pe care a părăsit-o.

La Janusz, singurul lucru de apreciat ar fi optimismul şi ambiţia, felul în care munceşte din greu pentru a-i asigura familiei un trai decent. Dar în rest, pare un bărbat slab. În război n-a fost altceva decât un dezertor. Apoi, cu prima ocazie s-a ascuns după fustele unei femei, ca şi cum războiul îţi dă dreptul să uiţi de morală. Cât de mult să fi fost el chinuit în comparaţie cu Silvana, care mereu se afla la graniţa dintre viaţă şi moarte.? Cu un curaj aproape bărbătesc, Silvana e mai degrabă eroina acestui roman. Dar legătura dintre aceasta şi fiul său e mai mult decât una puternică, în nici un caz n-aş spune că e una de admirat, fiind mai degrabă bolnavicioasă.

Cel mai impresionant e portretul lui Aurek. Dacă ceilalţi nu trebuie decât să se readapteze la lume, nu la fel se întâmplă şi cu el. Băiatul n-a cunoscut niciodată civilizaţia, crescând într-un mediu aproape primitiv şi mai ales ostil. Sălbăticia lui nu e de condamnat, fiindcă asta e tot ce ştie. Dar în ciuda pornirilor sale extrem de ciudate, fiul Silvanei pare isteţ şi înzestrat cu potenţialul de a se adapta, chiar dacă în sufletul său va rămâne mereu un fel de om al pădurii: „Aurek n-o să-i spună niciodată inamicului că mânca ouăle pe care le găsea în pădure. N-o să-i spună că unele erau pline de sânge sau de nişte începuturi de păsări cu pielea albastră. Că pe alea le curăţa de coajă şi le ducea deasupra unui foc, pe un băţ. N-o să-i pomenească de puii pe care-i fura din cuiburi sau coaja de mesteacăn pe care o ronţăia în miez de iarnă. Chiar şi un copil ştie că e ruşinos să vorbeşti despre o asemenea foame.” Cel mai sfâşietor e secretul Silvanei legat de acesta, un secret pe care poate Aurek nu-l va afla niciodată, dar cu siguranţă în sufletul său l-a simţit mereu.

S-a vorbit foarte mult despre tehnica narativă pe care o foloseşte autoarea, Amanda Hodgkison, în realizarea acestui roman, despre felul în care îmbină cele trei perspective şi pendularea între prezent (întâmplările de pe Britannia Road 22) şi trecut ( cele din timpul războiului). Ei bine, e primul autor care se foloseşte de această tehnică şi-i iese fără a crea confuzie sau discontinuitate. Ba dimpotrivă, efectul dramatic este amplificat şi închegarea naraţiunii în acest fel capătă sens, deoarece felul în care Amanda adună frânturi din trecutul celor trei, pentru a le contura şi explica mai bine prezentul, devine reprezentativ pentru modul în care fiecare personaj are nevoie să-şi rememoreze viaţă, să aducă tot la suprafaţă  pentru a obţine un sentiment de reîntregire.

Însă nu drama acestor oameni trecuţi prin război e cel mai dureros aspect al cărţii, ci acele lucruri pe care le descoperi în tine pe masură ce avansezi cu povestea lui Janusz, Aurek şi a Silvanei. Britannia Road 22 nu e o adresă oarecare, fictivă, din Ipswich, ci masca de perfecţiune sub care ne ascundem secretele. O casă frumoasă, care a rezistat distrugerii, o uşa cu vitralii şi-o pasăre albastră, dar care dacă te uiţi cu atenţie are şi-o crăpătura, exact ca în povestea cuplului de polonezi. O singură crăpătură, dar care o face atât de fragilă, căci vrei nu vrei, prin ea secretele tot vor ieşi la iveală. Fiecare din noi poartă în el un mic război şi trecutul ca o bombă cu ceas ameninţand să distrugă viaţa cu greu clădită pe a doua şansă. Salvarea nu poate veni decât prin aducerea la suprafaţa a celor îngropate, căci nu poţi da la o parte ceva ascuns;“Poate că nu e aşa de important, spuse ea, când el ezită şi îşi pierde locul în propria povestire. Trecutul…poate că noi îl facem să fie mai mult decât este. N-avem nevoie decât de clipa asta.”

Multumesc editurii All!
(aceasta a fost a treia carte calatoare care a ajuns la mine)


P.S.: Cat de ciudat poate fi sa citesti o carte in care un barbat are o sotie pe nume Silvana si o amanta pe nume Helene(=Elena) cand pe tine te cheama chiar Elena Silvana? Nu-i de mirare ca m-am atasat asa mlt de povestea lor...

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Oracolul din Stambul, de Michael David Lukas

.

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar mie când îmi place o carte mă interesez un pic şi despre autor şi felul în care personajele sale au prins viaţă. Şi uite-aşa am aflat că Oracolul din Stambul a fost conceput chiar în Istambul. Lukas(autorul) se afla într-un  “narrow dusty little store”, unde a remarcat un glob de cristal care avea înăuntru poza unei fete. Când ochii săi au întâlnit privirea înţeleaptă a copilei din poză, a ştiut că aceea va fi protagonistul romanului său.  

Aceasta este poza:

Citind unul dintre interviurile cu Michael David Lukas am descoperit şi influenţele care s-au răsfrânt asupra romanului său. Lukas mărturiseşte că deşi îi place şi literatura americană, europenii sunt cei care au avut un impact mai puternic asupra sa.( Italo Calvino, Saramago, Gunter Grass). De ce? Pentru mixul de magie şi istorie, pentru ideea că o singură persoană sau un singur gest poate altera cursul istoriei. Ei bine, cam acestea vor fi şi ingredientele pe care le întâlnim în Oracolul din Stambul.

Povestea pe care o ţese D. M. Lukas în jurul Stambulului se deschide asemeni unui basm, cu toate elementele sale tipice: Eleonora Cohen se naşte ca împlinire a unei profeţii, în Constanţa, într-o zi fatidică a anului 1877. După ce mama fetei moare la naştere, două moaşe tătăroaice apărute din senin ( urmaseră semnele prevestitoare) vor avea grija de aceasta până în momentul sosirii mătuşii Ruxandra, cea care îi va deveni mamă vitregă.

O prezenţă constanta în viaţa Eleonorei este stolul de pupeze purpurii care apăruse la naşterea ei. Intrigant e faptul că funcţia acestor păsări se reduce la aceea de însoţitori, deşi te-ai aştepta la ceva mai spectaculos, la un rol mai semnificativ în destinul lui Ellie. Cartea se încheie fără a ne clarifica scopul acestor pupeze. Te lasă cu impresia că povestea nu e gata şi speri într-o continuare. Dar poate că anumite mistere trebuie să le descoperim singuri. Poate că aceste vieţuitoare înaripate n-au avut alt rol decât acela de-a scoate în evidenţă ceva din caracterul fetei, dacă ţinem cont de faptul că aceasta era evreică iar pupezele sunt simbolul Israelului, sau de faptul că pupăza a fost considerată simbolul virtuţii în Persia. Simbolismul acestei păsări îl cunosc probabil mai bine cei care sunt familiarizaţi cu sufismul sau cu istoriile despre Solomon. Pupăza nu este doar simbolul ghidului spiritual, ea a îndeplinit şi rolul de mesager între Solomon şi Regina din Saba.

Se vorbeşte foarte mult despre geniul acestei fete de numai 8 ani. Dar genialitatea ei îmi pare greşit înţeleasă, nu cred că aceasta constă în talentul său de poliglot  sau în cunoştiinţele de istorie. Ci mai degrabă în felul cum se foloseşte de carte pentru a se adapta lumii în care trăieşte. Nu ceea ce o învaţă familia, profesorii o va modela, ci caracterul personajelor din cartea ei de suflet, Clepsidra. Eleonora crede în puterea cărţilor şi vede lumea prin prisma literaturii. Astfel, Lukas scoate în evidenţă importanţa cărţilor, felul în care acestea sunt adevărata educaţie a unui om, dar mai ales impactul literaturii asupra destinului unui cititor. Aveţi şi voi o astfel de carte de căpătâi care vă influenţează?

Povestea Eleonorei te face să te întrebi cum ajunge oare cineva să fie un geniu. Credeţi că oamenii se nasc pur şi simplu aşa, sau există ceva în evoluţia lor, un eveniment care deblochează o  caracteristică latentă a minţii, care le permite să-şi manifeste întregul potenţial? Mă întreb dacă nu cumva neputinţa unui om de a se dezvolta în exterior aşa cum îşi doreşte, sau anumite opresiuni îi determină pe unii să se refugieze spre interior, dezvoltându-şi mintea şi spiritul, devenind astfel genii.

Ceea ce o transformă pe Eleonora în Oracolul din Stambul este întâlnirea dintre aceasta şi sultan. Însă cine citeşte cu atenţie observă că fata nu face nici un fel de predicţii, ea răspunde întrebărilor doar prin intermediul unor exemple clasice din istorie, iar asta nu o face un oracol, ci doar un bun istoric, înzestrat şi cu o capacitate deosebită de a face analogii. Astfel că am putea să ne întrebăm, care este totuşi adevăratul destin, acela pe care încearcă alţii să ni-l impună, cel care se creează prin coincidenţe, sau cel care prinde contur prin alegerile personale? În ce măsură există destin efectiv şi în ce măsură modelează profetul viitorul pentru a-l adapta profetiei? Voi credeţi în profeţii?

În ciuda contextului politic în care-şi plasează  întâmplările,  a istoriei tumultoase care se împleteşte cu povestea Eleonorei, romanul este calm şi tăcut precum muţenia temporară a fetei, durerile nu se strigă, ci se înghit, pentru că Lukas nu se concentrează asupra evenimentelor din exterior ci mai degrabă pe lumea interioară a lui Ellie, care devine un prizonier al istoriei.

Textul, spre deliciul cititorilor avizi, este presărat cu numeroase referinţe literare. Aproape că m-am bucurat sa văd că sultanului îi plăcuse Femeia în alb, de Wilkie Collins, un roman pe care de mult timp tot insistă tata să-l citesc.

Niciodată n-am apreciat descrierile de peisaj într-un roman, oricât ar fi fost ele de frumoase. La autorii mai tineri şi care-au studiat scrierea creativă,  am observat o tendintă de a abuza de aceste descrieri, devenind un aspect deranjant. David Michael Lukos e primul pe care îl întâlnesc dintre aceştia, care ştie a se folosi de pasajele descriptive cu măsură, de-a crea imagini vizuale atât de puternice fără a fi obositoare: “The sky was a bottomless silky black, sprinkled with stars like spilled sugar and quiet but for a few lonely stray cats prowling the waterfront. A loose association of ships slipped through the straits and the moon was pregnant with reflected glow.”

Destinul fetei părea acela de a fi oracol. Şi totuşi, ea face o alegere care sfidează profeţiile dar şi aşteptările tuturor, să însemne oare asta că destinul există, dar e alegerea noastră dacă îl împlinim sau nu? Întrebările cu care ne lasă această carte sunt frustrant de multe, întrebări la care nu vom afla, poate, niciodată răspunsul. Şi aşa este firesc. “Căci pietrele din râul istoriei arată diferit în funcţie de locul din care le priveşti.”

Multumesc editurii All pentru oportunitatea de a citi aceasta carte!

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Iubirea exista

Am fost genul de fata care nu prea credea in iubire. Atractie poate, dragoste din obisnuinta sau iubire prieteneasca. Dar nu iubire adevarata. Poate si din cauza lui, cel care la 14 ani ma determinase sa jur a nu mai iubi pe nimeni vreodata. Pentru ca nu poti iubi cu adevarat decat o data-n viata, atunci cand iubesti pur, cand viata sentimentala nu ti-e patata de esecurile relatiilor trecute. Cum am iubit deja odata in felul acesta, nu-mi inchipuiam ca mai e posibil. Credeam ca-am sa imi traiesc restul vietii avand parte doar de umbrele iubirii.
Asta pana te-am intalnit pe tine.
Dincolo de complexele mele, am stiut mereu care mi-e potentialul si ce merit. Am avut cateva relatii in care mi s-a pus cam totul pe tava. Poata chiar mai mult decat meritam. Dupa astfel de relatii, n-ai cum sa te multumesti cu mai putin sau doar cu iubire. Ajunsesem sa rad in sine mea de tipii care imi spuneau ca ma iubesc, stiu ca merit mai mult, dar ei nu-mi pot oferi decat inima lor. La ce mi-ar folosi mie o inima? ma intrebam. Cu iubirea mori de foame. Nu intelegeam pe atunci ca desi poti muri de foame cand n-ai decat iubire, cel putin mori fericit in bratele celui iubit. Fara iubire degeaba ai tot ce-ti doresti, fericirea nu e nicodata reala decat atunci cand e impartasita.

Ne-am reintalnit iar. Doua nopti in bratele tale au fost destul cat sa imi schimbe total gandirea. Iubirea exista si poarta numele tau.Mi'kkai-ul meu.
Iubire aceea adevarata, despre care avem impresia ca mai traieste doar in povesti.

Pentru mine e usor sa imi dau seama cand iubesc pe cineva cu adevarat. Pur si simplu ma intreb daca l-as iubi in cazul in care nu ar avea nimic de oferit. Fiindca pentru mine iubirea nu a fost nicicand mai mult decat un schimb. Ofeream si ceream iubire, dar nu sub forma de sentiment, ci mai degraba de servicii. Eu te iubesc, deci iti gatesc, iti fac curat, iti fer o companie placuta si pentru care sa fi invidiat, te coplesesc cu afectiune, tu ma iubesti, ma plimbi, ma distrezi, imi oferi mici atentii.

N-as fi crezut vreodata ca iubirea poate tine loc de toate, ca dintr-o iubire puternica ne putem hrani tot restul lipsurilor. Esti singurul pe care daca l-as avea, n-as mai avea nevoie de nimic altceva. Cu tine fericirea ar fi la fel de profunda chiar si dormind sub cerul liber si infruptandu-ne doar din trupurile noastre.

Lasand deoparte convingerile si descoperirile mele, ma tem pentru tine. Ma tem ca de asta data varsta, diferenta de ani dintre noi poate fi un impediment. Chiar daca nu sunt decat vreo 3 ani si ceva Ma tem ca tu nu esti inca pregatit, inca nu stii cine esti si ce vrei. Desi ai spus ca stii sigur ca ma vrei...atunci ce mai astepti? Ia-ma! Nu intelegi ca eu pot fi a ta, acum, in intregime? Nu-i nevoie de timp, sa te schimbi sau sa acumulezi ceva pentru a ma avea. Pentru tine nu sunt un oras ce trebuie cucerit prin asediere, ce-ti cere timp de pregatire, bani pentru echipamentul necesar sau mai stiu eu ce. Sunt ca Ierusalim, orasul sfant ce poate fi posedat de oricine, orice statut ar avea, singura conditie fiind a-mi jura credinta vesnica, a ma iubi ca nimeni altul. A ma iubi atat de tare incat sa darami zidurile pe care de teama le-am inaltat in jurul meu. Nu mai caut demult un cavaler in armura calare pe un cal alb. Nu mai sunt nici genul de fata care asteapta flori si inimioare. Mi-ajunge flacara ce se aprinde intre noi cand suntem aproape.
Mi-ar  placea sa nu te tii departe de mine pe motiv ca nu esti inca destul de bun. Lasa-ma pe mine sa horarasc asta. Desi iti apreciez orgoliul. Nu-i nevoie sa stai deoparte chinuindu-te sa te dezvolti, cand o poti face la fel de bine si langa mine. Lasa-ma sa fiu langa tine, sa fiu eu mana care te sustine si te ridica....si te plesneste cand o iei pe aratura.
Vino langa mine si lasa-ma sa te iubesc, asta e tot ce-ti cer.

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Namaste. Un roman de aventuri spirituale in India

Sacru e lăcașul din tine unde sălășluiește universul întreg; izvorul iubirii, înțelepciunii, adevărului și păcii – toate una sunt. Acolo, în adâncul ființei noastre, amândoi suntem unul. Esența ta e totuna cu a mea. Lumina din mine recunoaște lumina din tine. Ești în inima mea, iar eu sunt într-a ta. Îl salut pe Buddha din tine și înaintea ta cu smerenie mă înclin, Namaste.
Cӑlӑtoria din exterior spre interior e mereu una fascinantӑ, extrem de ȋnfricoșӑtoare, dar mai ales intimӑ. Iar Sega ne oferӑ o confesiune sincerӑ și nelipsitӑ de umor. O  oglindӑ ȋn care sӑ ne privim reflexiile și ocazia de a ne ȋnfrunta demonii, dacӑ vom avea curajul sӑ stingem lumina.

Recenzia completa o puteti citi aici:  http://www.azicitesc.com/sega-namaste-un-roman-de-aventuri-spirituale-in-india/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved