Ce carti m-au ademenit azi sa le iau acasa

 Azi am fost tare tare suparata. De ce? Evident, motive banale, insignificante, dar ca de obicei, ma las afectata de orice maruntis. Atitudinea mea e de vina, acea atitudine de copil mic si rasfatat. La 20 de ani inca ma mai port ca un copil care cand vede ceva ce ii place vrea atunci, pe loc, chiar daca nu se poate. Ce vroiam?Eh, nimic important, inca un exemplar din ceva ce am deja 2, dar cum am spus nu era o nevoie, era doar un moft. Si uite-asa m-am suparat eu rau de tot si mai sa zic ca sunt nefericita(desi in gand radeam de numa dandu-mi seama de prostia mea)
 Noroc ca in drumul meu am trecut pe langa o librarie. Cum as fi putut eu sa trec pe langa si sa nu intru, mai ales stiindu-ma cu banii in buzunar(chit ca era cam 3/4 din suma de care aveam nevoie sa imi cumpar acel "moft") .Nu-mi venea sa mai ies de acolo, ce de carti frumoase si parca toate imi faceau cu ochiul. Ei bine, m-am limitat la 5. Nu de alta dar exersez moderatia(eu in general fiind extremista).
Evident, n-am sa va rezum, comentez cartile, ca nu le-am citit inca. Le-am luat special pentru weekendul asta cand am sa ma plimb cu trenul.
 Cartile sunt urmatoarele:


Titlu: Elixirul numit iubire
Autor: Ramtha

 Cu Ramtha nu sunt la prima intalnire. Am mai citit si Cartea Alba.Si oricat de sceptica am fost la inceput, chiar mi-a placut. Am frunzarit un pic paginile cartii si pot sa spun ca e chiar interesanta. Ideeile sunt originale, stilul nu e deloc greoi, presarat cu tot felul de termeni pomposi.Despre ce e cartea? O spune si titlul, despre iubire...si sexualitate. Sa nu te astepti sa gasesti vesnicele ideei despre iubirea care circula prin toate mijloacele mas-media. Aceasta carte iti prezinta iubirea dintr-un unghi diferit. Eu chiar o recomand oricui, nu doar celor preocupati de spiritualitate. Te va ajuta sa intelegi mult mai bine anumite chestiuni ce tin de relatii.
                                
 Titlu: Cultura fricii
Autor: Frank Furedy

  N-aveam cum sa nu iau aceasta carte. Titlul ei "Cultura fricii" e detul de tipator, parca te trage de maneca reamintindu-ti sa nu ignori frica. Ce imi pare mie rau e ca multi nu realizeaza ca frica e cel mai mare dusman al nostru. Nu doar pentru ca ne impiedica de la a ne urma visele sau de la a face schimbari, de la a indrazni sa fim noi insine. Frica e un instrument politic, de frica se folosesc liderii pentru a conduce multimea: frica de gripa aviara, de gripa porcina, de atacuri teroriste, de sfarsitul lumii etc.

Titlu: Motivatia. Metode si tehnici de motivare.
Autor: Gheorghe Aradavoaice

 Motivatia.Cred ca nu mai e nevoie sa spun cat de importanta e. Sa nu creZI totusi ca va veI gasi motivatia intr-o carte. Dar o carte te  poate ajuta sa iti  descoperi motivatia. Nu te  astepta ca o carte sa iti  serveasca pe tava solutia potrivita. Nu te astepta ca prima carte despre motivatie sa fie si cea care te va lumina. Important e sa citesti cat mai multe, sa aduni informatii,  si sa tragi singur concluziile.


Titlu:  Multiplele fete ale barbatilor
 Autor:  Stephen Whitehead

Doar pentru ca sunt toti barbati nu inseamna ca sunt la fel. Fiecare are un ansamblu de trasaturi care il incadreaza intr-o anumita categorie Cateva dintre aceste categorii sunt:
AHILE - sigur, fermecator, aparent invincibil, dar care are un punct sensibil ascuns
ADONIS - obsedat de el insusi, fanatic al sportului si al cosmeticelor, mereu in fata oglinzii
ALFA - extrem de competitiv, care traieste de la o competitie la alta, la servici si in dragoste
COPIL - plin de sine, barbatul care nu mai "creste" niciodata
FIRMA - executator loial, nu este un leader, dar poti sa ai incredere in el
GADGETMAN - sclavul tehnologiei moderne, incapabil sa aiba o relatie, in-afara de cea cu computerul sau
JUCAUS - rade mai tot timpul, spune o gramada de glume, dar are momente neasteptate de melancolie
NEANDERTHAL - anti-feminist si misogin
ROTTWEILER - caruia ii place mai degraba sa se imbete cu prietenii decat sa iasa cu doamnele

Titlu: Arta de a fi fericit
Autor:  Schopenhauer

 Nici nu stiu ce ar mai fi de zis despre fericire. Sunt convinsa ca e relativa. Si ca nu imi poate da nimeni o reteta sigura pentru a o obtine. Dar totusi, orice informatie, orice parere e folositoare. Pentru ca fiecare carte citita, chiar daca nu te ajuta sa obtii fericirea pe care tu o cauti, cel putin te duce cu un pas mai aproape de ea.









© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Lupta cu Ingerul, de Jean-Paul Kauffmann

"Lupta cu Ingerul este o carte despre origini, urme lasate in viata, suferinta. Intr-o buna zi, orice om se lupta inevitabil cu Ingerul. Insa cum putem sti cand va veni momentul adevarului?

Lupta lui Iacob cu Ingerul este unul dintre episoadele cele mai enigmatice din Geneza. Delacroix a abordat tema la sfarsitul vietii, iar pictura rezultata decoreaza un perete al Capelei Sfintilor-Ingeri din biserica pariziana Saint-Sulpice, reprezentand "testamentul spiritual" al artistului. Dar peretele acela ascunde un secret. La fel ca si enigmatica Saint-Sulpice, unde totul se petrece in "culise".

Admirator al comisarului Maigret, Jean-Paul Kauffmann cerceteaza pictura si biserica, concentrandu-si atentia in special la fata lor ascunsa. Cauta indicii in Muzeul Delacroix, un local din Dieppe, Castelul Augerville, satul Champrosay, o padure de stejar, un teren de golf. Incearca sa citeasca printre randuri Jurnalul pictorului. Primeste informatii de la un critic de arta, o conferentiara de la Louvre, o sculptorita al carei atelier se afla pe acoperisul lui Saint-Sulpice. Si toate firele ajung in cele din urma sa se intrepatrunda, creand un motiv central din care autorul nu este absent." 

Cam asta ar fi cuvantul editorului despre carte.

Imi cumparasem 4 carti printre care si Lupta cu Ingerul de Jean Paul Kauffmann.Dintre toate o alesesem pe aceasta sa o citesc prima pentru ca mi se paruse cea mai interesanta.Judecand dupa descrierea de  pe spatele copertii.Eram atat de convinsa ca o sa imi placa si atat de entuziasmata....

Dar din pacate...tot ce pot sa spun despre ea este ca....n-am mai citit de mult timp o carte care sa imi displaca intr-o asemenea masura.Abia ma fortam sa citesc cate 20 de pagini pe zi amagindu-ma ca poate pana la urma voi gasi macar o pagina sau un citat care sa imi placa.

Actiunea si personajele sunt aproape inexistente.Totul se invarte in jurul bisericii Saint-Sulpice  si-a picturii lui Delacroix.

Cum pictura nu e pe lista preferintelor mele si nici bisericile,chiar n-am gasit nimic placut in a o citi.Deci nu o recomand.

Daca totusi se gaseste cineva interesat de pictura,sau Delacroix, sau vrea sa citeasca aceasta carte tocmai pentru ca am spus eu ca nu imi place ...atunci o poate comanda de aici:
 :http://www.metropolis.ro/books/book.php?product_id=2227




© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Lupul de stepa, de Hermann Hesse

Unii zic ca Lupul de stepa, de Hermann Hesse e o carte numai buna pentru adolescenti.Altii dimpotriva...ca e de citit doar dupa o anumita varsta, nicidecum in adolescenta timpurie si prea usor impresionabila.Unii zic ca e deprimanta,altii ca mai degraba te incurajeaza.

Eu zic ca ceea ce conteaza e starea cititorului si experientele pe care le-a trait, capacitatea de a se identifica cu personajul.
Dar deprimanta nu e deloc, cel putin...mie mi-a ridicat moralul.
Sa fac un rezumat al romanului parca n-are rost.Intregul fir narativ mi se pare mai degraba ca o parabola, nu actiunea conteaza ci morala care se desprinde din ea.Nici personajele nu conteaza, ele sunt doar niste marionete folosite pentru a se exprima niste idei.



Harry Haller reprezinta "drama" multor oameni.Devine un reprezentat al  "lupului de stepa", al omului singuratic care se zbate intre cele doua extreme ale personalitatii  sale.Este tipul omului care gandeste prea mult si uita sa traiasca, isi pierde pofta de viata.Ceea ce se intampla multor oameni.Ne lasam doborati de imposibilitatea de a atinge acele idealuri marete ce ni le-am propus in tinerete, uitand ca sunt atatea lururi mici, simple, dar frumoase de care ne putem bucura si pentru care merita sa traim.

E o carte care te poarta intre extreme.Dupa primele pagini mi-a placut, eram sigura ca e una deosebit.Mi-a placut acel "Cuvant inainte al editorului" si " Tratat despre lupul de stepa".Mai departe a inceput sa ma plictiseasca, sa imi fie de nerecunoscut acel Hermann Hesse care ma incantase cu Siddharta.Dar evident ca mai spre sfarsit a inceput din nou sa imi placa.

Felul in care manevreaza cuvintele,"tonul" pe care eu il percep ca fiind usor comic pe alocuri, n-are cum sa nu incante si sa acapareze cititorul.

Uneori citind acest roman, ceva din stilul lui H.Hesse ma ducea gandul la Eliade,pentru ca ambii au fost pasionati de Orient.Pentru ca si Hesse, la fel ca si Eliade foloseste ca tema teatrul, iar romanele lui incepute intr-un mod atat de realist, aluneca treptat spre fantastic,spre o lume magica a simbolurilor.Iar din punct de vedere al personajelor nu pot sa nu il compar cu romanul lui Fowles-Magicianul(Pablo fiind o versiune mai tanara a magicianului, Hermina si Maria fiind corespondente pentru Lily si sora ei,  iar Harry pentru Nicholas Urfe,ambii nutrind gandul sinuciderii si fiind apoi  subiectul unei initieri)


Ceea ce e de apreciat la aceasta carte e faptul ca propune rasul ca terapie, ca un mijloc de a-ti imbunatati viata, ca un mod de a-ti exorciza demonii.


Citate:

“...lipsa dragostei de sine te aduce In imposibilitatea de a-ti iubi aproapele, ca ura de sine are exact acelasi rezultat, pricinuind in cele din urma aceeasi izolare si deznadejde cumplita pe care le provoaca egoismul feroce.”

 “Dar, traind in deplina libertate la care ajunsese, Harry constata dintr-odata ca libertatea lui era de fapt moarte, ca ramasese singur, ca lumea ii dadea pace intr-un mod ingrijorator, ca oamenii nu-l mai interesau deloc, ba chiar ca nici propria persoana nu-l mai interesa, ca incepuse sa se sufoce incetul cu incetul in aerul tot mai rarefiat al independentei si al insingurarii sale. Caci acum situatia se schimbase, iar singuratatea si independenta nu mai reprezenta nazuinta si scopul, ci destinul, condamnarea lui, dorinta magica i se indeplinise, si el nu mai putea sa dea inapoi.”

“inlauntrul tau salasluia o imagine pe care ti-o facusesi tu despre viata, o incredere, o cerinta anume, erai gata de fapte, erai gata sa suferi, sa te sacrifici – pentru ca apoi, pas cu pas, sa-ti dai seama ca lumea nu cerea de la tine nici un fel de fapte si sacrificii sau ceva de genul asta, ca viata nu e un poem eroic cu roluri de eroi si alte lucruri dintr-astea, ci un salon confortabil pentru oamenii cu obiceiuri burgheze, in care individul se declara pe deplin multumit daca maninca si bea, daca isi soarbe cafeaua, daca impleteste ciorapi, joaca taroc si asculta muzica la radio. Iar cine vrea altceva, purtind in el insusi eroicul si frumosul, admiratia pentru marii scriitori sau admirat ia pentru sfinti, nu-i decit un nebun si un fel de cavaler Don Quijote.

“Exista foarte multi sfinti care mai intii au fost pacatosi inraiti, chiar si pacatul poate fi un drum care sa te duca spre sfintenie, pacatul si viciul. O sa rizi, dar deseori ma gindesc ca poate si Pablo, prietenul meu, ar putea fi un sfint deghizat. Ah, Harry, sintem nevoiti sa bijbiim prin atita noroi si absurditate pina sa ajungem acasa! {i n-avem pe nimeni care sa ne calauzeasca, singura noastra calauza este dorul de casa.

“Dorinta ma  ardea, teama ma sufoca, m-am incolacit salbatic in jurul Mariei, am strabatut inca o data, in goana, arzind ca o vilvataie, insetattoate aleile si hatisurile gradinii ei, muscind inca o data din dulcele fruct al pomului edenic.”

“Trebuie sa traiesti si sa inveti sa razi. Trebuie sa inveti sa asculti aceasta blestemata muzica radiofonica a vietii, trebuie sa admiri spiritul care se ascunde dincolo de ea, trebuie sa inveti sa razi de disonantele ei”.

“Ciudate idei mai ai si tu despre viata! Asadar, ai facut intotdeauna niste lucruri complicate, iar pe cele simple nu le-ai invatat deloc? N-ai avut timp? N-ai avut chef? (“) Nu esti nebun deloc domnule profesor, ba chiar mi se pare ca esti prea putin nebun! Mi se pare ca esti destept, dar intr-un chip prostesc.”

“Noua, nemuritorilor, nu ne place sa luam in serios, noua ne place sa glumim. Seriozitatea, tinere, este o chestiune de timp; nu pot sa-ti dezvalui decat ca ea provine dintr-o supraestimare a timpului.Si eu am exagerat odinioara importanta timpului, de aceea ma hotarasem sa traiesc o suta de ani. Dar, vezi tu, in eternitate timpul nu exista, eternitatea nu este decar o clipa, abia ajunge ca sa faci o gluma.”

„Numai umorul, invetia aceasta minunata a celor care se vad impiedicati sa-ti realizeze inalta lor chemare, acestor fiinte aproape tragice, a fiintelor nefericite, extraordinar de talentate, numai umorul savarseste imposibilul, strabatand si unind toate fatetele umanitatii cu razele reflectate de prisma sa. Sa traiesti in lume, ca si cum aceasta nu ar fi lume, sa respecti legea si totusi si totusi sa fi mai presus de ea, sa pozezi „ca si cum n-ai poseda nimc”, sa renunti ca si cand n-ar fi vorba de renuntare.”

„Orice nastere inseamna despartire de cosmos, inseamna limitare, desprindere de Dumnezeu, innoire dureroasa.”

 „...de fiecare data cand viata mea fusese zguduita din temelii, castigasem pana la urma cate ceva, castigasem mai multa libertate, mai mult spirit, mai multa profunzime, dar si ceva mai multa singuratate, mai multa raceala, mai putina intelegere.”

“Majoritatea oamenilor nu vor sa inoate inainte de a sti sa faca acest lucru.”

Cartea o puteti comanda aici:http://www.librarie.net/carti/46057/Lupul-stepa-Hermann-Hesse
Sau o puteti citi/descarca aici:
Hermann Hesse - Lupul de stepa - Sidhartha






© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Soareci si oameni,de John Steinbeck

 Cred ca a trecut mai mult de un an de cand mi-am propus sa citesc Soareci si oameni, de John Steinbeck.Mereu am amanat.Nu stiu de ce, mi-era teama ca nu o sa imi placa.Ma asteptam la un stil greoi, rigid...poate ceva in genul Virginiei Woolf.

Pana la urma s-a dovedit a fi o carte mult mai buna decat as fi crezut.E scurta,se citeste usor si cu mare placere.Pe mine m-a fascinat inca de la prima pagina.Limbajul e deosebit si-ti da impresia de familiaritate, de confesiune sincera.John Steinbeck are un stil simplu, lipsit de artificii, foarte direct as spune, pentru ca nu-ti epuizeaza mintea cu tot felul de complicatii, de sensuri ascunse.Si totusi nu-i lipseste profunzimea.

Chiar daca aest roman relateaza despre oameni,locuri si fapte din istoria Statelor Unite,din anii 30' , mesajul este cat se poate de actual.Unele lucruri nu se schimba niciodata.Oamenii se simt singuri si izolati, tanjesc dupa companie.Fiecare porneste in viata cu anumite vise, in care crede cu tarie,pana cand realitatea le smulge aceste vise, punandu-i in "banca" lor.

Titlul as zice ca ilustreaza tocmai felul in care oamenii,destinul lor, visele lor pot fi strivite tot atat de usor cum poti strivi niste soareci.Uneori fara sa vrei,sau paradoxal, din compasiune, exact cum Lennie omora soarecii prin simplul act de a-i mangaia.Exact cum  va sfarsi chiar el...odata cu visul sau...

Romanul este de fapt povestea lui George si Lennie, doi barbati atat de diferiti, si totusi legati printr-o stransa prietenie si care sunt nevoiti sa se mute de la o ferma la alta pentru ca Lennie mereu face cate o boacana.

 Este interesant de observat felul in care Steinbeck ne prezinta femeia in acest roman.Singurul personaj feminin este nora proprietarului fermei la care lucreaza George si Lennie.Femeia apare ca un obstacol,ca un "bocluc" ce duce la pierzanie.Ca o ispita  as indrazni sa spun, ca o...desfranata...cand de fapt tot ce cauta e compania unei alte fiinte, pe cineva caruia sa i se poata confesa.

La fel de interesant e si felul in care se foloseste de animale pe post de simboluri(de soareci, iepuri,caini).
De personaje n-ai cum sa nu prinzi drag, in special de Lennie care in ciuda staturii impresionante, e un "copil mare"
Cineva spunea ca sfarsitul previzibil.Ei bine, eu nu sunt de acord.Pentru ca la fel cum George si Lennie i-au facut pe altii sa creada in visul lor de libertate, tot asa am crezut si eu pana la sfarsit ca vor reusi..

Soareci si oameni e o carte din care avem multe de invatat : despre puterea unei prietenii, despre cat de important e sa credem in visele noastre pana in ultima clipa,despre faptul ca oamenii pot face rau si fara intentie,despre cum scapa oamenii de cei care le sunt inutili.

E o carte care ar trebui sa ne faca recunoscatori pentru ceea ce avem, cat de luxos traim in comparatie cu personajele acestei cartii pentru care o casa si-un "petic" de pamant era un vis atat de irealizabil in cele din urma.

E o carte scurta, dar despre care s-ar putea scrie atat de multe...deci o carte care merita citita.


"

— Imi dai soarecu' ala, ori ma faci sa te pocnesc?

— Ce sa-ti dau?
— Stii foarte bine ce, afurisitule. Da-ncoa soarecu'!
Lennie baga mana in buzunar, cu sovaiala. Glasul incepu sa-i tremure

nitel.— Da' de ce sa nu poci sa-l tiu? Nu-i a lu' nimeni soarecu' asta. Nu-l

furai. Il gasii mort, langa drum.

Mana lui George ramanea intinsa, poruncitor. Cu incetineala, ca un
caţel care nu vrea sa aduca inapoi mingea aruncata de stapanul sau,
Lennie se apropie, se dete inapoi, se apropie iar. George pocni din degete,
tare, si la acest zgomot Lennie ii puse soarecele in mana.

— Da' nu faceam m'ca rau cu el, George. Numa' ce-l mangaiam."

“Geaba citesti carti. Omu’ are nevoie de altii langa el”
 
“Omu’ se ticaloseste daca n-are pe nimeni. Fie cum o fi, da’ sa fie cineva langa tine. Iti spui io, striga, iti spui io, omu’ cand e prea singur se imbolnaveste.”

Cartea o puteti comanda aici:http://www.librarie.net/carti/38427/Soareci-si-oameni-John-Steinbeck
Sau o puteti citi/descarca aici:
Steinbeck, John - Soareci si oameni

© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Trestia revoltata,de Nina Berberova

Trestia revoltata, de Nina Berberova e o carte pe care o am in biblioteca de cativa ani.Si nu mi-a atras niciodata atentia.Poate ...intuisem ca.... nu e pe gustul meu.

As vrea sa spun ca mi-a placut,dar nu pot.Mi s-a parut o poveste mult prea...seaca,rece,care nu trezeste in mine nici un sentiment.Desigur, cei care apreciaza frazele scurte si la obiect, lipsa artificilor, si a substraturilor filozofice sau psihologice, vor spune ca e o carte pe gustul lor.Eu as zice ca e o carte "pe fuga" la fel ca lumea in care traim,potrivita cu generatia "fast"(daca avem fast food de ce n-am avea si fast book)Multi au sarit in apararea acestei carti spunand ca e "putin" dar "bun"..Eu nu cred in principiul "mult si prost/putin si bun" .

O carte scrisa dupa un tipar tipic: Doi indragostiti pe care ii desparte razboiul, se reintalnesc peste ani.Ea inca il iubeste, el si-a refacut viata alaturi de o alta.


Citate:

“In viata fiecaruia se intimpla ca, dintr-o data, poarta trintita in nas sa se intredeschida, zabrelele sa se dea la o parte, nu-ul definitiv sa nu mai fie decit un poate, lumea sa se transfigureze, un singe nou sa ne curga prin vine. Aceasta-i speranta.”

“Alerg spre iesire ca sa ajung la poarta aceea si ca sa-i strig: Einar! Adio! Sa fii fericit pe pamint sigur, aici ne inecam, curind ne vom scufunda cu totul, si — chiar daca scapam — nu vom mai fi aceiasi...”

“Inca din prima mea tinerete, consideram ca fiecare om pe lumea asta isi are al sau no man's land, unde isi este propriul lui stapin. Exista o viata ce se vede si o alta, necunoscuta celorlalti, ce ne apartine intru totul. Asta nu inseamna ca una este morala si cealalta nu, sau ca una este permisa si cealalta interzisa. Ci doar ca fiecare om, din cind in cind, scapa oricarui control, traieste in deplina libertate si in mister, singur sau cu altcineva, o ora pe zi, sau o seara pe saptamina, sau o zi pe luna. Si aceasta existenta tainica si libera continua de la o seara la alta sau de la o zi la alta, si orele continua sa curga unele dupa altele.”

“Destinul cobora afectuos scara de la vechea-i caleasca si ma poftea sa ma urc in ea. Dar daca priveai mai indeaproape vedeai ca-i o gluma urita: destinul imi intindea o cursa... Ajunsesem chiar sa-mi spun: poate ca intotdeauna mi-am pus prea multe intrebari. Unii nu se gindesc asa mult; acestia sint mai fericiti. Si daca mi-as fi ingaduit, macar o singura data, sa nu ma gindesc? Ce-ar fi sa iau  aceasta invitatie ca pe un lucru bun, sa accept Venetia ca pe un dar, fara sa ma astept sa vad iesind vreun sarpe sau vreun liliac din cutia cu ciocolata sau din buchetul de flori?”

“Acum, cind o usa se deschide sau cind o fereastra se ridica, eu nu ma mai las podidita, ca altadata, de lacrimi de recunostinta! Nu profit de toate prilejurile si nu ma inclin in fata tuturor ingaduintelor. Dupa tot ceam vazut, nu mai am pofta sa fiu, in nici o privinta, animalul pe care-l pui sa mearga la pas, pe care-l dresezi, pe care-l trimiti unde vrei, pe care-l indopi sau il lasi sa moara de foame, pe care-l pedepsesti sau il rasplatesti pentru ca a ascultat de comenzi.”

 Cartea o puteti comanda aici:http://www.librarie.net/carti/58656/Trestia-revoltata-Nina-Berberova
 Sau o puteti  citi/descarca aici:
Nina Berberova - Trestia revoltata
© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Zeii insisi,de Isaac Asimov

Si daca as fi citit cartea fara sa stiu autorul,n-aveam cum sa nu imi dau seama ca e vorba de Isaac Asimov.Sunt anumite particularitati ale stilului sau care il fac inconfundabil.Si mai ales sunt temele pe care le abordeaza.

Prima parte a cartii nu mi-a placut.Mi s-a parut ca seamana mult prea mult cu Ultima intrebare.Eram oarecum dezamagita vazand ca si aceasta carte se invarte in jurul unui subiect asemanator, al unui "ce se va intampla cand/daca..?"

Nici ultima parte nu mi-a placut.A fost atat de diferita, atat de...nepotrivita cu stilul lui Isaac Asimov.Iar personajele Hallam si Barron Neville m-au scos din sarite.

Si  totusi, a doua parte, cea intitulata"zeii insisi" a fost perfecta, compensand banalitatea capitolului initial si a celui final.Asimov isi dovedeste inca o data talentul, prin lumea pe care o construieste.Un univers atat de diferit de ceea ce ne asteptam.O lume in care cuplurile sunt formate din trei persoane: un Rational, un Parental si o Emotionala.O lume in care fiintele se hranesc cu energie solara.

O carte care as putea spune ca...este si despre mandrie,despre incapatanare.O carte in care personajele iti dovedesc ca nu trebuie sa te fi nascut geniu intr-un domeniu ca sa poti realiza lucruri marete, sau sa faci anumite descoperiri.Tot ce iti trebuie este dorinta de cunoastere,curiozitate,intuitie,inteligenta emotionala.Este o carte care iti  arata ca poti fi orice iti doresti, nu neaparat ceea ce te-ai nascut( exact asa cum Dua desi era o emotionala, era in stare si sa rationeze)

 Trebuie sa recunosc ca pe alocuri am fost plictisita de numeroasele notiuni stiintifice.Dar in acelasi timp m-au facut sa imi doresc sa fi stiut mai multa fizica si chimie pentru a le intelege mai bine.

Initial cand m-am apucat de citit aceasta carte,judecand dupa titlu credeam ca subiectul se va axa pe lumea zeilor-ceea ce m-ar fi surprins intr-un roman scirs de Asimov-dar ma inselasem.Presupun ca titlul are legatura cu urmatorul citat din carte: "Schiller, un dramaturg german de-acum trei secole, intr-o piesa despre Ioana D'Arc, a spus: <<impotriva prostiei, zeii insisi lupta in zada>>".

 Ceva tipic personajelor lui Isaac Asimov , dar care caracterizeaza atat de bine lumea in care traim, este ignorarea pericolului si siguranta ca  daca e sa se intample ceva rau aceasta va fi peste mult mult timp, cand noi nu vom mai fi in viata: "Chiar daca, intr-o buna zi, topirea va deveni imposibila si Cei Moi vor pieri, asta se va intimpla cu mult, mult dupa ce cu totii am fi murit, lipsiti de hrana, daca n-am utiliza celalalt Univers."

"Toate sursele de energie din universul nostru se epuizeaza. Nu putem face nimic. Totul curge la vale intr-o singura directie si putem forta o temporara urcare inapoi, doar folosind avantajul unei < adincimi > mai mari in vecinatate. Daca vrem energie folositoare si vesnica avem nevoie de un drum care s-o ia la vale in ambele sensuri. Acesta e un paradox in universul nostru; este logic ca atunci cind cobori intr-o directie, sa urci in directie opusa."

N-as putea spune ca a fost o carte extraordinara, care m-a tinut cu sufletul la gura sau m-a impresionat in mod deosebit.Si totusi e o carte buna, pentru simplul fapt ca te face sa iti pui anumite intrebari.



 Cartea o puteti comanda de aici :http://www.cartile.ro/?p=editors&ed=Teora&limit=0,20&page=1

Sau o puteti citi/descarca aici:
Asimov - Zeii insisi


© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Strainul, de Albert Camus

Romanul Strainul, scris de Albert Camus, a aparut in 1942. Acesta face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusa din romanul „Strainul”, eseul Mitul lui Sisif si piesa de teatru Caligula, constituind fundamentul filozofiei camusiene: absurdul, din cadrul existentialismului. Pe baza acestui roman, tradus in 40 de limbi, Luchino Visconti a realizat o adaptare cinematografica in 1967.

Mi-a placut si nu mi-a placut aceasta carte.Din partea unui autor preum Camus ma asteptam la mai multa analiza si la un ton mai serios, mai tragic, pe cand in Strainul el l-am gasit a fi un ton plictisit,glumet.E buna.Dar e si enervanta.Nu cartea in sine, ci personajul, Meursault, sau mai bine spus comportamentul lui.Te scoate in sarite felul lui de-a fi, de a reactiona.Cu aceasta ocazie, prin prisma acestui personaj mi-am dat seama cat de enervanta poate fi propria mea nepasare, pentru ca da, trebuie sa marturisesc ca ma aseman lui Meursault in aceasta privinta.
.
E o carte care te duce cu gandul la Kafka-Procesul, atat datorita temei-absurdul, cat si al unui alt lucru ce il au in comun cele doua opere si anume procesul.Si totusi exista o mare diferenta intre cele doua.Lumea lui Kafka e una absurda, dar in care eroul incearca sa fie rational, sa gaseasca o logica in tot ceea ce i se intampla.In schimb, la Albert Camus, se pastreaza aceiasi lume absurda, dar omul nu incearca sa caute vreun sens in viata lui, in tot ceea ce se petrece.La Camus, eroul cartii se resemneaza in fata destinului, il accepta si nu incearca sa il inteleaga.Nu se revolta.

Meursault e un personaj detasat.E ca si cum nimic nu i s-ar intampla lui.Ca si cum ar fi partas la toate astea doar ca un spectator.Si oricat de enervant ar fi asta pentru cititor la inceput, pe parcurs nu doar ca te obisnuiesti cu el, ci esti tentat sa-i dai dreptate.Felul in care el se poarta nu e altceva decat o filozofie de viata, si una chiar destul de populara printre cunoscatori.

Reactiile lui sunt de multe ori de-a dreptul comice.Cel putin pe mine m-au amuzat.Mai ales acel "Mi-e indiferent" care ii este caracteristic.( la fel si mie).

Faptul ca nu se revolta nu se lupta, toata aceasta detasare a lui, te-ar face sa-l crezi un om nu prea dotat intelectual, ci unul care a ajuns sa isi traiasca viata in mod mecanic.Eu nu sunt de acord cu acest luru dimpotrica, il consider un tip deosebit de inteligent.Si curajos, pentru ca e in stare sa spuna adevarul pentru ca are curajul sa se abata de la normele societatii si sa traiasca asa cum simte el nevoia.De ce inteligent?Exact datorita aspectelor pentru care este condamnat de ceilalti pentru ca nu plange, pentru ca regreta.Sincer, nici eu nu vad ce sens ar avea.Oricat de mult ai plange sau ai regreta nu vei schimba nimic, ce e facut, facut raman.Sa faci aceste lucruri ar insemna ca nu poti merge mai departe, ca ramai ancorat in trecut.Iar Meursault probabil ca stie acest lucru, tocmai de aceea el actioneaza intr-un mod ce pare absurd.E un om de admirat pentru sinceritatea sa si pentru faptul ca nu e asemenea celorlalti,e un om fara masti, fara o mie de fete

.Iar condamnarea lui o vad mai degraba ca pe o condamnare de catre societate a celor care nu urmeaza turma(indiferent ca modul lor de viata e unul corect sau dimpotriva unul  mult mai bun).El devine un Strain pentru ceilalti, doar pentru ca alege alt mod de viata.Pentru ca refuza sa intre in jocul vietii si sa piarda timp inutil incercand sa analizeze,incercand sa se prefaca a fi altceva decat e in realitate.

Chiar daca eu nu cred intr-o lume absurda si lipsita de sens, chiar daca (in ciuda asemanarii cu personajul in ceea ce priveste idiferenta) nu ma pot desprinde de obisnuinta de a analiza totul sau a cauta un sens vietii, e o carte care mi-a placut.Nu pentru felul in care e scrisa, pentru actiune, ci pentru personajul Meursault.

“Mama spunea adesea ca nu esti niciodata pe deplin nenorocit.”(oricat de pesimista ar parea cartea pentru unii, eu zic ca nu e, si tocmai asta dovedeste citatul de mai sus)

“Iti faci intotdeauna idei exagerate despre ceea ce nu cunosti. Eram nevoit sa constat ca, dimpotriva, totul era simplu : masina este la acelasi nivel cu omul care se indreapta spre ea. Ai merge spre ea asa cum ai merge in intimpinarea unui om. Si asta era de asemenea penibil. Urcarea pe esafod, ascensiunea in plin cer, imaginatia gasea in acest caz de ce sa se agate. Dar aici, mecanismul strivea totul: erai ucis cu discretie, cu putina rusine si multa precizie. “

“Tot eu muream, fie acum, fie peste douazeci de ani, si clipa aceea ma stingherea

putin in rationamentul meu ,acest gol teribil pe care-l simteam in mine la gindul a douazeci de ani de viata care va sa vie. Dar n-aveam decit sa-l inabus, inchipuindu-mi ce ar fi gindurile mele peste douazeci de ani, cind va trebui totusi sa ajung acolo. Devreme ce murim, cum si cind n-are importanta, e evident.”

“Daca as fi fost nevoit sa traiesc in scorbura unui copac uscat fara alta ocupatie decit sa privesc culoarea cerului deasupra capului meu, incetul cu incetul m-as fi obisnuit. As fi asteptat trecerea stolurilor de pasari calatoare sau ciocnirea norilor asa cum asteptam aici cravatele bizare ale avocatului meu si asa cum, intr-o alta lume, rabdam pina simbata ca sa string in brate trupul Mariei. Ori, gindindu-ma bine, nu eram intr-un pom uscat. Altii erau mai nenorociti decit mine. Asta era de altfel o idee de-a mamei si ea o repeta adesea, ca pina la urma te obisnuiesti cu toate.

Dar in acel moment ma si obisnuisem sa nu mai fumez si aceasta pedeapsa nu mai exista pentru mine.”

“A incepe sa gandesti inseamna a incepe sa fii ros pe dinauntru.”(cata dreptate are aici, cu cat gandesti mai mult, cu atat mai tare te rod gandurile, precum un sobolan roade o haina veche pana ce nu mai ramane nimic din ea)

“Libertatea este dreptul de a nu minti.”(paradoxal poate...caci a nu minti se presupune ca e o obligatie, nu un drept...si totusi sunt cazuri in care nu ai dreptul sa spui adevarul....cei ce spun adevarul ajung mereu sa fie condammnati).

 “Eu nu fusesem niciodata in stare sa regret ceva cu adevarat. Eram intotdeauna prins de

ceea ce avea sa vina, de ziua de azi sau de cea de maine. “

Cartea  o puteti comanda aici: http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-103-786-8/Albert-Camus__Strainul-Ciuma-Caderea-Exilul-si-imparatia

Sau o puteti citi/descarca aici:
Albert Camus - Strainul



© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Apararea lui Galilei, de Octavian Paler

Apararea lui Galilei propune ca tema de reflectie dificultatea de a opta, in conditii de represiune politica, intre a spune raspicat adevarul, cu riscul definitivei anihilari, si a-l (re)nega oficial - pentru a-l putea reafirma pe cai ocolite si mai putin primejdioase -, cu riscul de a te compromite moral in fata semenilor si in fata propriei constiinte.”
(Bianca Burta-Cernat).

Mi-a placut aceasta carte.La fel de mult ca restul cartilor scrise de Octavian Paler.In primul rand pentru ca tema pe care a ales-o mi se  pare originala.Apararea unui "erou", unui om care si-a lasat cumva amprenta de-a lungul timpului si care totusi este criticat de unii pentru anumite fapte, pentru ca n-a fost perfect asa cum ne asteptam de la un om extraordinar.Mi-a placut pentru ca ma regasesc atat de mult in cuvintele lui.Sau poate mi-a placut doar pentru ca ideea de a scrie o carte in apararea unui "erou" mi se pare geniala.Pentru ca si mie mi-ar placea sa scriu candva o astfel de carte, care probabil  s-ar chema In apararea lui Mircea Eliade. (desi pe el l-au aparat deja si altii, dar poate nu destul).

Paler construieste o poveste, un schimb de replici cu Galileo Galilei, avand la baza dorinta omului de a trai, de a-si pastra viata cu orice pret, chiar si acela de a-si nega credintele.Unii ar lua asta drept o lasitate, in numele dreptului la viata sa abjuri ,sa iti negi propriile teorii.Dar asta nu dovedeste decat ca esti om, ca noi toti.Si oricum, marturisite sau negate, credintele tale raman aceleasi,pozitia soarelui ramane aceeasi indiferent ca tu crezi sau nu acest lucru.

In apararea lui Galilei nu este numai o carte despre un om exceptional, ci trairile acestuia se extind si asupra noastra, este o carte despre asteptarile oamenilor de la noi,despre pretentiile lor nefondate, despre felul in care suntem judecati si poate despre absurda lor dorinta de a ne vedea martiri.Dar nu in ultimul rand e o carte despre spaima...spaima cu care traim mereu, ce nu dispare odata cu evenimentul ce ne-a provocat-o.


Cateva citate:

“Pentru a putea sa judeci corect, trebuie sa te indepartezi putin..."

“Astepta."Nu exista nici un rug in padure" am zis."Dar nu in padure, Galilei, mi-a replicat ea. Priveste in tine. De fapt, asta e ce te chinuie. Duci cu tine, in sufletul tau, o rana care nu se cicatrizeaza."

“Crezi ca ajunge sa intinzi mana spre fericire, Galilei? Si ca ea va fi acolo unde

mana ta se va intinde s-o atinga”

“Pentru ca Dumnezeu e ca fericirea . Il cauti chiar daca nu-l vei intalni niciodata.”

 “O iubire poate fi tragica, la un moment dat, din pricina ca-i vezi capatul.”

“Afla ca acolo unde nu se mai poate schimba nimic, omul devine cu desavarsire

liber. Se simte rotund ca un fruct.”

 “― Ce e, dupa parerea ta, un eretic?

― Un om singur... Ca mine... Unul care trebuie starpit din societate sau silit sa

stea printre chiparosi, deoarece isi foloseste mintea pentru a avea pareri personale,

diferite de cele obligatorii.”

“Prefer adevarurile care ma ajuta sa traiesc.”

“In vreme ce animalele se marginesc sa traiasca, noi ne pierdem vremea cu eternitatea, desi suntem singurii care stim ca nimic nu dureaza.”

“Totusi, aceasta fuga de lume seamana cu o sinucidere.”

Cartea o puteti comanda aici:http://www.librariabucuresti.com/Carti-Apararea_lui_Galilei-4766.htm
Sau o puteti citi descarca aici:http://www.scribd.com/doc/5092226/Paler-Octavian-Apararea-lui-Galilei




© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Desertul pentru totdeauna, de Octavian Paler

Desertul lui Paler este aidoma acelor istorii cu batrinul taran care-si presimte nesmintit sfirsitul, care isi cheama, deplin impacat, familia la capatii, cerindu-si iertare de la fiecare, sau, dimpotriva, mustrindu-l pe unul, avertizindu-l pe altul, impacindu-i pe cei certati si impartindu-si atent mostenirea, indicindu-i fiecaruia ce, cit si cum sa faca la inmormintare, totul intr-o liniste suverana, pentru care «moartea este singurul lucru sigur din viata», iar fatalitatea nu exista decit ca legitimare a normalitatii.” (Dan C. Mihailescu)

Desertul pentru totdeauna = O alta carte scrisa de Octavian Paler  ce nu m-a dezamagit.O carte in care mi-am recunoscut propriile temeri si in care Octavian Paler se confeseaza cu o profunda sinceritate.In care il cunoastem in primul rand ca om.


Randuri pline de intelepciune si care te indeamna sa meditezi asupra propriei vieti, dar mai ales, iti aminteste sa o traiesti in loc sa te pierzi in visare.Nota de pesimism, teama autorului si regretul resimtite pe alocuri te fac sa fi mai atent la fiecare aspect al vietii tale, dorindu-ti sa nu devii un "ratat", sa nu lasi viata sa treaca pe langa tine.


Cateva citate:
“E prima oara, cred, ca-mi inteleg esecurile. Pana acum, n-am avut niciodata taria de a recunoaste ca destinul meu a fost decis de defectele mele.”

“Se pare ca iubim de fapt ceea ce ne lipseste. “

“Toata viata m-am aparat, m-am ferit, am pus intre mine si ceilalti o bariera, am stat la panda. Nu m-am daruit in intregime, mi-am pastrat cai de retragere, mi-am protejat singuratatea, am fost "rac" si chiar mai rau decat atat, incarcerat in mine insumi, incat am preferat de multe ori sa-mi dramuiesc pasiunile decat sa nu le pot controla. Mi-a placut sa ma cred un "animal afectiv" si, chiar, am fost, dar am pus langa "animalul afectiv", ca gardian, un "animal rational". Probabil, aici s-a aflat sursa esecurilor mele. N-am putut fi un cerebral pur, nici nu mi-am lasat sensibilitatea neingradita. “

“Dar ce stiu azi mai bine decat atunci cand credeam, invartind limbile ceasului

desteptator, ca timpul poate fi dat inapoi? Poate, doar ca mecanismul iluziilor se strica si el, ca orice mecanism. “

“Copilaria = varsta de aur. Tot ce urmeaza e decadere. Exil. Nostalgie a nestiintei pierdute.“

“Viata nu e o opera de arta. E, mai degraba, un bazar in care gasesti de toate, inclusiv nimicuri. “

"Intr-o zi, vei afla si tu, baiete, ca nu moartea e greu de infruntat, ci viata".

“Exista lucruri pe care le poti avea doar daca stai departe de ele. Facand greseala sa le cauti le pierzi. “

"Dumnezeu n-are nevoie de credinta ta. Tu ai nevoie sa crezi in El. Iti inchipui, cumva, ca Dumnezeu depinde de tine? Dumnezeu nu exista ca sa-i ceri tu ceva. Abia dandu-i, esti vrednic de El. Intelegi?"

“Incep sa nu mai fiu sigur ca singuratatea e oglinda cea mai limpede in care te poti privi. “

“Fericirea nu exista decat dupa ce ai pierdut-o.“

“Dupa parerea doctorului Luca, un visator poate oscila intre realitate si reverie ca un clovn intre ras si plans.“

“Cu o usurinta pe care n-o pot pune decat pe seama superficialitatii, am neglijat, sistematic, ceea ce oameni din Lisa au intuit instinctiv; ca lumea nu e facuta pentru visatori; mai ales pentru visatorii care se multumesc sa-si viseze viata. In principiu, civilizatia nu suprima “gorila” din noi, ci “copilul”. Dar inclusiv in existenta mea as putea gasi dovezi ca, dupa ce ne “civilizam” si ne “educam” instinctele, ne pomenim, intr-o zi, obositi si bantuiti de indoieli. In fond, de ce anume mai pot fi sigur azi? Sunt incapabil sa dau un raspuns cinstit. ”

“Intelepciunea e plina de restrictii: sa nu faci, sa nu dregi, sa te abtii. Or, daca retinerile ar avea valoare, ar insemna ca eu am fost de mic intelept. Lipindu-ma de ziduri, stand mereu in defensiva, am facut ce recomanda inteleptii. Si ce-am reusit? Sa trec niste “balti”. Am pierdut nenumarate ocazii de a iesi din barlogul vietii interioare. M-am umplut de melancolii, precum cainii de purici. M-am ales cu intelegerea ireparabilului.”

 Cartea o puteti comanda aici:http://www.librariabucuresti.com/Carti-Desertul_pentru_totdeauna-6088.htm

Sau o puteti citi/descarca aici:Octavian Paler - Desertul Pentru Totdeauna

© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Povestiri orientale, de Marguerite Yourcenar

Pe zi ce trece sustin tot mai mult cat de importanta e  imprejurarea in care citesti o carte.Un singur moment in care atentia iti este distrasa de altceva e suficient pentru a-ti scapa esenta unei povesti,pentru a o cataloga drept banala, lipsita de valoare.E exact ce mi s-a intamplat mie la prima lectura a cartii .Abia recitind-o am reusit sa surprind anumite aspecte.

Sunt carti pe care citindu-le poti sa sari peste o pagina sau chiar mai multe, fara sa pierzi nimic,si sunt carti  precum cea scrisa de Marguerite Yourcenar,Povestiri orientale,in care un singur rand pierdut sau citit cu neatentie face ca farmecul povestii sa-ti scape printre degete.

Cartea contine 10 povestiri,din care patru sunt transcrieri, mai mult sau mai putin libere ale unor basme si legende autentice.Izbavirea lui Wang-Fo pleaca de la un apolog daoist din China veche;Zambetul lui Marko si Laptele mortii provin din doua balade balcanice medievale.Kali deriva dintr-un mit hindus.Cel care le-a iubit pe nereide si Vaduva Aphrodissia au ca punct de pornire fapte diverse ori  superstitii din Grecia.Sfanta-Fecioara-a-Randuneleor este dimpotriva,o fantezie personala a autoarei.In Cea din urma dragoste a printului Ghenghi personajele si cadrul povestirii sunt imprumutate de la romanul Ghenghi-Monogatari  al romancierei  Murasaki Shikibu.Moartea lui Marko Kralievici are ca punct de plecare un fragment dintr-o epopee sarbeasca .Mahnirea lui Cornelius Berg a fost conceputa pentru a servi drept incheiere unui roman.

Dintre cele 10 povesti, cel mai mult mi-au placut Izbavirea lui Wang-Fo si Kali.Mi-a placut in mod deosebit ideea cu pictorul care a disparut in marea din propriul tablou.Ma ducea cu gandul la felul in care si noi oamenii ne pierdem in realitatea pe care am creat-o, uitand ca nu e decat o iluzie.Ne pierdem in propriile vise si uitam sa traim.Uneori nu mai distingem granita dintre real si fantastic.E incredibila puterea noastra de creatie, imaginatia, dar nu e tocmai un lucru bun cand cadem in mrejele propriilor plasmuiri.

Ceea ce altii lauda, naturaletea laconica cu care sunt schitate aceste povesti, e singurul lucru care mie nu mi-a placut la acestea.Cred ca uneori, incercand sa rezumi o poveste, lucrurile pe care le omiti ii rapesc din puterea de fascinatie.Vei simti mereu ca ceva lipseste.


Cateva citate:

"M-ai mintit, Wang-Fo, batrane impostor: lumea nu este altceva decat o ingramadire de pete confuze , manjite pe vid, de un pictor zanatic, sterse mereu de lacrimile noastre."


"El a iesit din lumea faptelor si a intrat in cea a amagirii, si cateodata ma gandesc ca amagirile sunt poate chipul pe care il iau, in ochii oamenilor de rand, realitatile cele mai ascunse si cele mai adanci."


"Capul meu neprihanit a fost insotit cu un trup blestemat, spuse ea.Vreau si nu  vreau, sufar si simt placere, mi-e sila de viata si frica de moarte.Nici unul dintre noi nu e intreg, zise inteleptul.Toti suntem mai multe lucruri deodata, crampeie, umbre, naluci.Veacuri dupa veacuri, toti numai ne-am inchipuit ca plangem, ca ne bucuram."

E o carte pe care o recomand oricui.


Cartea o puteti comanda aici:http://www.librarie-online.com/povestiri-orientale-p-14594.html
 Sau o puteti citi/descarca aici:
Marguerite Yourcenar - Povestiri orientale


 P.S.  : Si mai fermecati ati fi de aceasta carte daca ati alege-o in format audio.(Lectura:Oana Pellea).Preferabil sa o ascultati seara inainte de a adormi, cu ochii inchisi.Ati fi pe loc transportati in acea magica lume orientala.Ce ar putea fi mai placut de atat,de a recrea acea atmosfera de demult, din copilarie, cand parintii va citeau seara inainte de culcare.




© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Sa ucizi o pasare cantatoare, de Harper Lee

De fiecare data cand cautam pe internet ce carti mai recomanda altii, dadeam si peste romanul scris de Harper Lee, Sa ucizi o pasare cantatoare.Si totusi nu mi-a atras prea mult atentia.Poate titlul nu mi s-a parut suficient de atragator.Si totusi saptamana trecuta am inceput, de curiozitate, sa citesc cateva randuri.Si mi-a placut.Nu e o carte deloc complicata, nu e din cele care filozofeaza prea mult.Adica...nu pot sa spun ca lipseste acest aspect ci ca...e mult simplificat.Poate pentru ca intreaga actiune e filtrata prin prisma gandirii unui copil(Scout, ea fiind si cea care nareaza).

Nu stiu de ce( poate pentru ca trateaza si rasismul) aceasta carte mi-a adus aminte de copilarie, de perioada in care citeam Coliba unchiului Tom.

E surprinzator felul in care aceasta carte trateaza atat de simplu, cu atata naturalete teme complexe precum moralitatea, impartialitatea justitiei.Mi-a placut relatia apropiata dintre cei doi frati, Scout si Jem, e o relatie de invidiat cum rar mai vedem in zilele noastre.La fel si inteligenta fetei pe nume Scout, curajul ei de a fi altfel, de a nu se conforma regulilor.La fel de admirat e si felul in care Atticus si-a crescut copiii, oferindu-le o mare libertate de alegere si neimpunandu-le nici un fel de prejudecati.

O carte superba!O recomand oricui indiferent de varsta.Se citeste usor si cu placere.

Cateva citate:

“Ce mijloc de intimidare intrebuintase domnul Radley ca sa-l

fereasca pe Bau de ochii lumii, asta nimeni n-a stiut vreodata. Jem, in

ceea ce-l priveste, era convins ca-l tine mai tot timpul legat cu lanturi

de pat. Atticus zicea ca nici pomeneala de una ca asta, ca mai sunt si

alte mijloace de-a face din oameni strigoi.”

“Sa stii ca uneori Biblia, in mana cuiva, poate fi mai daunatoare decat o sticla de

whisky in mana... oh, sa zicem a tatalui tau.Exista un soi de oameni care... stii... se gandesc atat de mult la lumea cealalta, incat n-ajung niciodata sa invete cum sa traiasca in lumea asta.”

“Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majoritatii este

constiinta omului. “

“Curajos nu e omul cu pusca-n mana. Sa fii curajos inseamna sa stii ca esti pierdut inainte de a intreprinde ceva, totusi intreprinzi oricum, si mergi pana la capat, orice-ar fi.”

“Nu, Jem, eu cred ca exista un singur fel de oameni: oameni pur si simplu.”

Cartea o puteti comanda aici:    click aici
Sau o puteti citi/descarca aici:
Lee, Harper - Sa ucizi o pasare cantatoare



© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved