Britannia Road 22


Romane ţesute pe tema răboiului sunt nenumărate, dar Britannia Road 22 vine de la început cu ceva nou, pentru că se axează nu atât pe Al Doilea Răboi Mondial, cât pe felul în care îşi lasă amprentele  asupra celor care sunt nevoiţi să treacă prin el. Când vorbim despre astfel de vremuri tulburi din istoria unui neam, toţi ne referim la cât de greu este să treci prin aşa ceva. Dar după? De ce ignorăm poveştile pe care le modelează răboiul? Probabil pentru că acestea nu se spun. A le rosti e aproape sinonim cu a le retrăi. Sunt nişte amintiri pe care nu vrei decât să le îngropi ca şi când nu ar fi existat. Chiar dacă fizic supravieţuieşti, cum rămâne cu lumea ta interioară? Mai poti oare să te întorci la viaţa de dinainte? Puţin probabil. Un supravieţuitor nu mai ştie să fie şi altceva, se observă şi în răspunsul “supravietuitoare”, pe care Silvana îl să soldatului care o întreabă dacă e “ casnică sau menajeră?.
Timpul care se aşterne între doi oameni, traumele căror sunt nevoiţi să le faca faţă pe cont propriu îi schimbă mai mult decât şi-ar dori, nici măcar sufletul nu mai rămâne acelaşi. Oricât de bună şi frumoasă ar fi şansa pe care le-o oferă prezentul, nu se pot bucura în totalitate de ea, căci fiecare e bântuit într-un fel sau altul de trecut. Brutalităţile cărora le-au fost martori, secretele pe care le-ascunde tăcerea, toate acestea îi fac să se simtă stingheri, ca trei străini nevoiţi să se joace de-a familia. Un rol pe care nu-l cunosc. Şi cum ar putea, când la numai câteva luni după venirea pe lume a lui Aurek, răboiul le-a bătut la poartă cerând braţul lui Janusz.:“În tot timpul acela a sperat la vremuri de pace. Acum că e pace, e ca un om scos la lumină după ani întregi petrecuţi sub pământ. Ar trebui să fie al dracului de frumos, dar nu e. Se preface că e totul în regulă, dar adevărul este că băiatul îl urăşte, nevasta lui plânge în fiecare noapte, iar el încă o visează pe femeia pe care a părăsit-o.
La Janusz, singurul lucru de apreciat ar fi optimismul şi ambiţia, felul în care munceşte din greu pentru a-i asigura familiei un trai decent. Dar în rest, pare un bărbat slab. În război n-a fost altceva decât un dezertor. Apoi, cu prima ocazie s-a ascuns după fustele unei femei, ca şi cum războiul îţi dă dreptul să uiţi de morală. Cât de mult să fi fost el chinuit în comparaţie cu Silvana, care mereu se afla la graniţa dintre viaţă şi moarte.? Cu un curaj aproape bărbătesc, Silvana e mai degrabă eroina acestui roman. Dar legătura dintre aceasta şi fiul său e mai mult decât una puternică, în nici un caz n-aş spune că e una de admirat, fiind mai degrabă bolnavicioasă.
Cel mai impresionant e portretul lui Aurek. Dacă ceilalţi nu trebuie decât să se readapteze la lume, nu la fel se întâmplă şi cu el. Băiatul n-a cunoscut niciodată civilizaţia, crescând într-un mediu aproape primitiv şi mai ales ostil. Sălbăticia lui nu e de condamnat, fiindcă asta e tot ce ştie. Dar în ciuda pornirilor sale extrem de ciudate, fiul Silvanei pare isteţ şi înzestrat cu potenţialul de a se adapta, chiar dacă în sufletul său va rămâne mereu un fel de om al pădurii: „Aurek n-o să-i spună niciodată inamicului că mânca ouăle pe care le găsea în pădure. N-o să-i spună că unele erau pline de sânge sau de nişte începuturi de păsări cu pielea albastră. Că pe alea le curăţa de coajă şi le ducea deasupra unui foc, pe un băţ. N-o să-i pomenească de puii pe care-i fura din cuiburi sau coaja de mesteacăn pe care o ronţăia în miez de iarnă. Chiar şi un copil ştie că e ruşinos să vorbeşti despre o asemenea foame.” Cel mai sfâşietor e secretul Silvanei legat de acesta, un secret pe care poate Aurek nu-l va afla niciodată, dar cu siguranţă în sufletul său l-a simţit mereu.
S-a vorbit foarte mult despre tehnica narativă pe care o foloseşte autoarea, Amanda Hodgkison, în realizarea acestui roman, despre felul în care îmbină cele trei perspective şi pendularea între prezent (întâmplările de pe Britannia Road 22) şi trecut ( cele din timpul războiului). Ei bine, e primul autor care se foloseşte de această tehnică şi-i iese fără a crea confuzie sau discontinuitate. Ba dimpotrivă, efectul dramatic este amplificat şi închegarea naraţiunii în acest fel capătă sens, deoarece felul în care Amanda adună frânturi din trecutul celor trei, pentru a le contura şi explica mai bine prezentul, devine reprezentativ pentru modul în care fiecare personaj are nevoie să-şi rememoreze viaţă, să aducă tot la suprafaţă  pentru a obţine un sentiment de reîntregire.
Însă nu drama acestor oameni trecuţi prin război e cel mai dureros aspect al cărţii, ci acele lucruri pe care le descoperi în tine pe masură ce avansezi cu povestea lui Janusz, Aurek şi a Silvanei. Britannia Road 22 nu e o adresă oarecare, fictivă, din Ipswich, ci masca de perfecţiune sub care ne ascundem secretele. O casă frumoasă, care a rezistat distrugerii, o uşa cu vitralii şi-o pasăre albastră, dar care dacă te uiţi cu atenţie are şi-o crăpătura, exact ca în povestea cuplului de polonezi. O singură crăpătură, dar care o face atât de fragilă, căci vrei nu vrei, prin ea secretele tot vor ieşi la iveală. Fiecare din noi poartă în el un mic război şi trecutul ca o bombă cu ceas ameninţand să distrugă viaţa cu greu clădită pe a doua şansă. Salvarea nu poate veni decât prin aducerea la suprafaţa a celor îngropate, căci nu poţi da la o parte ceva ascuns;“Poate că nu e aşa de important, spuse ea, când el ezită şi îşi pierde locul în propria povestire. Trecutul…poate că noi îl facem să fie mai mult decât este. N-avem nevoie decât de clipa asta.”


Multumesc editurii All!
(aceasta a fost a treia carte calatoare care a ajuns la mine)


P.S.: Cat de ciudat poate fi sa citesti o carte in care un barbat are o sotie pe nume Silvana si o amanta pe nume Helene(=Elena) cand pe tine te cheama chiar Elena Silvana? Nu-i de mirare ca m-am atasat asa mlt de povestea lor...

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

3 comentarii:

roberts 17 iulie 2012, 20:39  

chiar ca e ciudat:) vis-a-vis de prenumele lor...imi place recenzia ta, se vede ca ai muncit si ca ti-a placut:) felicitari!
am o singura "problema": ti-as sugera sa schimbi fontul pe care-l folosesti. eu, sincer, am facut un efort sa pot termina recenzia, m-a obosit tipul de litera...e doar parerea mea, nu trebui sa tii cont neaparat, poate sunt subiectiva.

satmaya 17 iulie 2012, 22:32  

Multumesc! A fost o carte destul de ciudata pentru mine, nu atat interesanta, cat mai degraba marcanta.
Multumesc si pentru sesizarea asupra fontului. Desi mie imi place, m-am gandit mereu ca pentru cititori( mai ales cum eu scriu mult)s-ar putea sa fie deranjant. Cand o critica e constructiva, nu pot decat sa o apreciez, mai ales ca de teama sa nu ma supar, sau din nepasare, rareori mi se atrage atentia unde gresesc.

roberts 19 iulie 2012, 21:07  

asa e mult mai bine:)
am patit si eu catine: la inceput de blog am ales alta tema cu un font interesant. dupa un timp mi s-a atras atentia ca desi look-ul ales e ok, pentru vizitatori e tare obositor. banuiam si eu acest lucru dar pana nu mi-a spus cineva (la modul politicos) n-am facut schimbarea in forma de acum:)
spor la citit si la scris! suntem destui care te urmarim....

Trimiteți un comentariu