Oracolul din Stambul, de Michael David Lukas

.

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar mie când îmi place o carte mă interesez un pic şi despre autor şi felul în care personajele sale au prins viaţă. Şi uite-aşa am aflat că Oracolul din Stambul a fost conceput chiar în Istambul. Lukas(autorul) se afla într-un  “narrow dusty little store”, unde a remarcat un glob de cristal care avea înăuntru poza unei fete. Când ochii săi au întâlnit privirea înţeleaptă a copilei din poză, a ştiut că aceea va fi protagonistul romanului său.  

Aceasta este poza:

Citind unul dintre interviurile cu Michael David Lukas am descoperit şi influenţele care s-au răsfrânt asupra romanului său. Lukas mărturiseşte că deşi îi place şi literatura americană, europenii sunt cei care au avut un impact mai puternic asupra sa.( Italo Calvino, Saramago, Gunter Grass). De ce? Pentru mixul de magie şi istorie, pentru ideea că o singură persoană sau un singur gest poate altera cursul istoriei. Ei bine, cam acestea vor fi şi ingredientele pe care le întâlnim în Oracolul din Stambul.

Povestea pe care o ţese D. M. Lukas în jurul Stambulului se deschide asemeni unui basm, cu toate elementele sale tipice: Eleonora Cohen se naşte ca împlinire a unei profeţii, în Constanţa, într-o zi fatidică a anului 1877. După ce mama fetei moare la naştere, două moaşe tătăroaice apărute din senin ( urmaseră semnele prevestitoare) vor avea grija de aceasta până în momentul sosirii mătuşii Ruxandra, cea care îi va deveni mamă vitregă.

O prezenţă constanta în viaţa Eleonorei este stolul de pupeze purpurii care apăruse la naşterea ei. Intrigant e faptul că funcţia acestor păsări se reduce la aceea de însoţitori, deşi te-ai aştepta la ceva mai spectaculos, la un rol mai semnificativ în destinul lui Ellie. Cartea se încheie fără a ne clarifica scopul acestor pupeze. Te lasă cu impresia că povestea nu e gata şi speri într-o continuare. Dar poate că anumite mistere trebuie să le descoperim singuri. Poate că aceste vieţuitoare înaripate n-au avut alt rol decât acela de-a scoate în evidenţă ceva din caracterul fetei, dacă ţinem cont de faptul că aceasta era evreică iar pupezele sunt simbolul Israelului, sau de faptul că pupăza a fost considerată simbolul virtuţii în Persia. Simbolismul acestei păsări îl cunosc probabil mai bine cei care sunt familiarizaţi cu sufismul sau cu istoriile despre Solomon. Pupăza nu este doar simbolul ghidului spiritual, ea a îndeplinit şi rolul de mesager între Solomon şi Regina din Saba.

Se vorbeşte foarte mult despre geniul acestei fete de numai 8 ani. Dar genialitatea ei îmi pare greşit înţeleasă, nu cred că aceasta constă în talentul său de poliglot  sau în cunoştiinţele de istorie. Ci mai degrabă în felul cum se foloseşte de carte pentru a se adapta lumii în care trăieşte. Nu ceea ce o învaţă familia, profesorii o va modela, ci caracterul personajelor din cartea ei de suflet, Clepsidra. Eleonora crede în puterea cărţilor şi vede lumea prin prisma literaturii. Astfel, Lukas scoate în evidenţă importanţa cărţilor, felul în care acestea sunt adevărata educaţie a unui om, dar mai ales impactul literaturii asupra destinului unui cititor. Aveţi şi voi o astfel de carte de căpătâi care vă influenţează?

Povestea Eleonorei te face să te întrebi cum ajunge oare cineva să fie un geniu. Credeţi că oamenii se nasc pur şi simplu aşa, sau există ceva în evoluţia lor, un eveniment care deblochează o  caracteristică latentă a minţii, care le permite să-şi manifeste întregul potenţial? Mă întreb dacă nu cumva neputinţa unui om de a se dezvolta în exterior aşa cum îşi doreşte, sau anumite opresiuni îi determină pe unii să se refugieze spre interior, dezvoltându-şi mintea şi spiritul, devenind astfel genii.

Ceea ce o transformă pe Eleonora în Oracolul din Stambul este întâlnirea dintre aceasta şi sultan. Însă cine citeşte cu atenţie observă că fata nu face nici un fel de predicţii, ea răspunde întrebărilor doar prin intermediul unor exemple clasice din istorie, iar asta nu o face un oracol, ci doar un bun istoric, înzestrat şi cu o capacitate deosebită de a face analogii. Astfel că am putea să ne întrebăm, care este totuşi adevăratul destin, acela pe care încearcă alţii să ni-l impună, cel care se creează prin coincidenţe, sau cel care prinde contur prin alegerile personale? În ce măsură există destin efectiv şi în ce măsură modelează profetul viitorul pentru a-l adapta profetiei? Voi credeţi în profeţii?

În ciuda contextului politic în care-şi plasează  întâmplările,  a istoriei tumultoase care se împleteşte cu povestea Eleonorei, romanul este calm şi tăcut precum muţenia temporară a fetei, durerile nu se strigă, ci se înghit, pentru că Lukas nu se concentrează asupra evenimentelor din exterior ci mai degrabă pe lumea interioară a lui Ellie, care devine un prizonier al istoriei.

Textul, spre deliciul cititorilor avizi, este presărat cu numeroase referinţe literare. Aproape că m-am bucurat sa văd că sultanului îi plăcuse Femeia în alb, de Wilkie Collins, un roman pe care de mult timp tot insistă tata să-l citesc.

Niciodată n-am apreciat descrierile de peisaj într-un roman, oricât ar fi fost ele de frumoase. La autorii mai tineri şi care-au studiat scrierea creativă,  am observat o tendintă de a abuza de aceste descrieri, devenind un aspect deranjant. David Michael Lukos e primul pe care îl întâlnesc dintre aceştia, care ştie a se folosi de pasajele descriptive cu măsură, de-a crea imagini vizuale atât de puternice fără a fi obositoare: “The sky was a bottomless silky black, sprinkled with stars like spilled sugar and quiet but for a few lonely stray cats prowling the waterfront. A loose association of ships slipped through the straits and the moon was pregnant with reflected glow.”

Destinul fetei părea acela de a fi oracol. Şi totuşi, ea face o alegere care sfidează profeţiile dar şi aşteptările tuturor, să însemne oare asta că destinul există, dar e alegerea noastră dacă îl împlinim sau nu? Întrebările cu care ne lasă această carte sunt frustrant de multe, întrebări la care nu vom afla, poate, niciodată răspunsul. Şi aşa este firesc. “Căci pietrele din râul istoriei arată diferit în funcţie de locul din care le priveşti.”

Multumesc editurii All pentru oportunitatea de a citi aceasta carte!

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved