…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul





Femei frumoase, bărbaţi de vază şi multe secrete, întâmplări care sfidează raţiunea, acuzaţii, contradicţii şi o boală suspectă, magie, mituri şi religie. Toate acestea sunt elemente pe care Oliviu Crâznic le împleteşte în romanul său gothic. Putea să iasă o poveste banală despre vampiri, dar a ieşit mai mult. O carte de care era nevoie, pe o piaţă saturată de poveşti siropoase cu vampiri, care s-au îndepărtat mult prea mult de origine, transformând întunericul în ceva atrăgător.

Recenzia mea completa o puteti citi aici: 
http://www.azicitesc.com/oliviu-craznic-si-la-sfarsit-a-mai-ramas-cosmarul/


© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Pentru tine, pentru el si care vor mai fi...


Toţi morţi
              de S.Elena

Tu ai o viaţă moartă, eu sunt o moartă vie.
Aş rupe-un colţ din mine, l-aş împărţi cu tine,
Tu dormi, maşinărie şi sufletu-ţi ascunzi între sicrie.
Eşti singur între lume, mai singur decât mine
Care îmi port coşciugu-n spate şi lumea-ntreagă-n vine.
Tu ai o viaţă moartă, eu sunt o moartă vie…






© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

I am (my anxiety poem)


I am

I am mad and I burn,
I wonder, why do they all run away?
I hear the trees whispering the day after tomorrow,
I see the wind dancing with the signs of my sorrow.
I want to live many lives all wrapped in one, if I stay.
I am mad and I burn.

I pretend I’m a rock, but you'll find
I feel every breath stabbing my mind
I touch my dreams for a while,
I worry I’ll crash them in denial.
I cry for I am only human.
I am mad and I burn.








© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Chemarea ingerului, de Guillaume Musso


*Un roman captivant, citit în cadrul campaniei Cartea călătoare, iniţiată de Grupul Editorial ALL

“Madeline capitulă în faţa acestui sentiment nou. Era ameţitor precum un salt în gol, fără paraşută ori coardă elastică. Se gândi din nou la întâlnirea lor. Nimic nu s-ar fi întâmplat fără acea ciocnire din aeroport. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu şi-ar fi schimbat telefoanele din neatenţie. Dacă ea ar fi intrat în acea cafenea cu treizeci de secunde mai devreme sau cu treizeci de secunde mai târziu, nu s-ar fi întâlnit niciodată. Aşa le era scris. O stranie lovitură a destinului, care alesese să-i apropie într-un moment decisiv. Chemarea îngerului, cum zicea bunica ei ...”
La fel ca mulţi alţi cititori, am fost indusă în eroare de titlul şi descrierea acestei cărţi crezând că e vorba de o poveste de dragoste. Nu că aceasta nu ar fi prezentă, dar romanul e mai degrabă poliţist, adică deloc genul meu. Şi totuşi, mi-a plăcut. suficient de mult încât l-am terminat într-o singură zi, iar pe Musso l-am trecut printre autorii francezi contemporani preferaţi. Şi dacă tot vorbim de literatură franceză, nu pot să nu-l compar pe Guillaume Musso cu Marc Levy, pe care-l întrece în arta suspansului, dar nu-l egalează în ceea ce priveşte finalurile.
Madeline, fostă poliţistă, acum florăreasă în Paris şi Jonathan, un fost bucătar celebru din San Francisco, se ciocnesc întâmplător în aeroport, făcând din greşeală schimb de telefoane, ceea ce oferă fiecăruia oportunitatea de a-l cunoaşte mai bine pe celălalt. Dar şi de a dezropa secretele bine ascunse dintr-o viaţă pe care încercaseră să o lase în urmă. Ceea nu ştie niciunul la început este că au deja ceva în comun, vieţile lor intersectându-se în trecut cu o anume Alice Dixon.
Chiar dacă idila care se ţese în acest roman este cea dintre Madeline şi Jonathan, mie îmi pare mult mai interesant cuplul Madeline-Danny. Trecutul care-i leagă pe aceştia, complicitatea care continuă şi în prezent în ciuda faptului că fac parte din tabere opuse, m-a făcut să mă întreb cum ar fi fost ca povestea să o ia pe un alt făgaş unindu-i pe cei doi.
Chiar dacă pe alocuri povestea pare superficială lăsând în aer anumite detalii, este o carte destul de bună, împletind dragostea, suspansul, umorul şi acţiunea cu o latură thriller, astfel că devine un roman pe gustul oricui. Cu un scris fluid şi foarte accesibil, un stil cinematografic care te prinde, este o poveste care se citeşte repede şi fără efort.
Dacă majoritatea celor care citesc acest roman rezonează cu Madeline şi o consideră cel mai puternic personaj, eu una o prefer pe Alice Dixon. Mi-ar fi plăcut ca Musso să insiste mai mult asupra poveştii acestei fete, poate chiar să fie ea vocea care narează. Alice este exemplul perfect pentru a ilustra influenţa lecturii aupra unui copil şi felul în care cărţile te pot salva de la un anturaj nefavorabil Iar cuvintele de care aceasta se agaţă în momentele de tristeţe au darul de a întări orice suflet necăjit:
“Cei mai frumoşi ani ai unei vieţi sunt cei pe care nu i-ai trăit încă.“





© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Strania calatorie a domnului Daldry, de Marc Levy


Presărat cu arome de ambră şi vanilie, peisaje orientale, înceţoşat pe alocuri de umbrele trecutului, temeri şi îndoieli, Strania călătorie a domnului Daldry este un roman despre toate acele fire necunoscute din care se ţese destinul unui om. Despre cele două vieţi care zac în fiecare din noi. Cea evidentă, pe care o purtăm ca o mască, şi cea ascunsă de care ne e teamă şi ne mulţumim a o contempla de la distanţă ca pe un obiect fragil ce s-ar volatiliza odată cu îndrăzneala de a inspira o frântură din existenţa noastră reală.
Recenzia mea completa o putet citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/raspantii/







© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Dune, de Frank Herbert



Dune se va detaşa întotdeauna de restul cărţilor, pentru că nu e rodul unui joc al imaginaţiei, ci mai degrabă un exerciţiu de previziune, o incursiune provocatoare printre nadele unor viitoruri posibile. Vrei, nu vrei, ajungi să te întrebi în ce măsura există prevestire efectivă şi în ce măsură modelează profetul realitatea/prezentul, pentru a-l adapta profeţiei.
Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/muaddib-navod-in-oceanul-timpului/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Johnny Panic si Biblia Viselor, de Sylvia Plath


Johnny Panic şi Biblia Viselor- un volum în care descoperim printre rânduri lumea lăuntrică a Sylviei Plath, poeta a cărei poveste se scrie abia începând cu moartea sa. Povestea unei femei fragile, dar curajoase, care-a ţinut cu tot dinadinsul să dovedească că viaţa e în mâinile sale, cioplind poezia unei materii moarte, a unei lumi în descompunere, a unei vieţi în care renunţase a mai striga la cerurile pustii şi în care cel mai tare se temea de incapacitatea de a scrie: “Lucrul de care mă tem cel mai mult, cred, e moartea imaginaţiei. Când afară cerul e doar trandafiriu, iar acoperişurile doar negre: mintea aceea fotografică care, paradoxal, spune adevărul despre lume, dar adevărul lipsit de valoare. Acel spirit sintetizator, acea forţă «modelatoare» care izbucneşte, prolifică şi-şi creează propriile lumi, cu mai multă inventivitate decât Dumnezeu – iată ce-mi doresc”

Recenzia mea completa o puteti citi aici: http://www.azicitesc.com/biblia-nevroticului/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Pe drum, de Jack Kerouac


Dar pe vremea aceea străzile erau ringul lor de dans, iar eu îmi târşâiam picioarele după ei, aşa cum am făcut toată viaţa cu oamenii care mă interesează, pentru că singurii care există pentru mine sunt cei nebuni, nebuni după viaţă, nebuni să vorbească, dorind nebuneşte să fie mântuiţi, cei lacomi să aibă totul deodată, cei care nu se plictisesc niciodată şi nu spun banalităţi, ci doar ard, ard, ard ca nişte formidabile focuri de artificii..”

Haotic şi zgomotos, inocent şi curajos, simplu şi arzător, Pe drum e mai mult decât  povestea călătoriei celor doi nebuni frumoşi ai Americii anilor 50’, Sal Paradise şi Dean Moriarty. Iar drumul nu e niciodată scopul, ci doar pretextul unei călătorii de regăsire a sinelui. Drumul e Dean Moriarty. Drumul e pofta de viaţă. E autostrada pe care nu conduci, ci te laşi condus. Acest Huckleberry Finn al secolului XX e mai mult decât sex, droguri, muzică jazz şi maşini în viteză, e povestea unei generaţii care s-a desprins de canoane pornind în căutarea unui sens.


Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.azicitesc.com/drumul-e-viata/

© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Idila pe un turn, de Thomas Hardy



Nu povestea în sine, ci altele sunt punctele forte ale scriiturii lui Thomas Hardy. N-ai cum să nu observi cu câtă fascinaţie o priveşte şi câtă atenţie acordă naturii, cât de pitoreşti îi sunt descrierile: „părul bogat, care odinioară fusese de un negru strălucitor, era atins ici-colo de o ceaţă albă, ca o cale lactee pe un cer de noapte.” Dar poate cel mai incredibil e felul în care Hardy reuşeşte, ca de fiecare dată, să suprindă, cu o profunzime şi înţelegere mişcătoare, zbuciumul interior al unei feme.
La sfârşit te întrebi, oare de câte ori, tot gândindu-ne la cerul de deasupra noastră, nu am văzut paradisul de dedesubt? Şi cât poate dura dragostea unui iubit mai tânăr decât tine?


Recenzia mea completa o puteti citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/si-fericirea-e-fatala/


© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Cele zece mii de dorinte ale Imparatului, de Jose Freches

“Când un bărbat şi o femeie  vor fi învăţat să facă să vibreze Coarda Luthului în timpul Norilor şi al Ploii, nu-şi vor afla odihna până ce nu se vor întoarce iar şi iar”


Plasat în societatea chineză, în jurul anului 1660, romanul se construieşte pe opoziţia dintre viziunile taoiste (care urmăresc împlinirea fericirii pământeşti) cu cele confucianiste (rigide şi pline de contradicţii), urmărind peripeţiile unor oameni aflaţi în căutarea fericirii prin prisma plăcerilor trupeşti. Deşi provin din medii diferite, ţelurile asemănătoare le vor împleti destinele, aducându-i într-un final în acelaşi loc, într-un "concert unic", septetul la care nici nu visaseră.

Activitate cu istorie îndelungată, de pe vremea când Adam şi Eva ronţăiau Mărul Cunoaşterii, arta amorului a fost mereu, în funcţie de epocă şi de educaţie, un  fel de fruct mai mult sau mai puţin interzis. Este chiar şi în astfel de vremuri moderne un subiect tratat cu pudoare. Ce-i drept, nu e uşor a vorbi despre amor, mereu există riscul de a trece de la senzualitate la vulgaritate, de la sacru la profan.

Pentru unii poate părea şocantă această carte care afirmă că  prostituţia este o activitate foarte utilă pentru corpul omenesc, ţinând cont că  îi permite să-şi potolească toată gama de pulsiuni într-o împrejurare paşnică şi plăcută. Chiar dacă mulţi nu sunt de acord cu o astfel de promovare făţişă a desfrânării, nimeni nu poate nega cât de liniştită devine mintea, când trupul e satisfăcut.

Pentru cei reticenţi, ţin să precizez că povestea nu se axează doar pe dimensiunea fizică a actului sexual, ci…poate chiar mai mult, pe cea spirituală, pe fuziunea dintre Yin şi Yang, care îmbunătăţeşte calitatea energiei Qi a fiinţei.
Cel mai bine vor înţelege, poate, această carte, cei care sunt familiari cu taoismul, nefiindu-le străine anumite noţiuni pe care personajele  le discută, dar le şi pun în practică.

Cele zece mii de dorinţe ale Împăratului ne prezintă într-un mod aproape idilic arta amorului. Deşi scrisă de un bărbat, n-ai cum să nu observi nota puternică de feminism. Lumea pictată  de Jose Freches e una în care până şi femeile de moravuri uşoare au dreptul la plăcere. În care ele sunt frumoase, dar şi inteligente: ”Da, era frumos să renunţi la toate plăcerile pământeşti, la orice formă de plăcere şi de satisfacţie, aşa e, era cât se poate de bine şi de frumos; numai că, pentru ca toate astea să merite, ar trebui ca paradisul să existe cu adevărat. Or, nimeni nu poate pretinde că a cunoscut Nirvana, căci acolo nu ajungem decât după moarte. E oare raţional să sacrifici ziua de azi pentru un mâine atât de nesigur?”. Iar stâpânirea artei din dormitor le oferă putere.

Este o carte pe care aş recomanda-o atât sexului feminin, cât şi celui masculin. Fiecare va descoperi câte ceva incitant. Ei vor învăţă despre beneficiile returnării seminţei ”căci licoarea de Jad face cale întoarsă şi întăreşte creierul, în loc să fie risipită inutil în Albia de Cinabru a partenerei”. Sau despre cum ”dacă vrea să se desfete pe deplin cu o femeie, bărbatul nu trebuie să abuzeze de ea într-un mod vorace şi grăbit. Femeia este un fruct care se descojeşte pe îndelete şi se degustă în timp, pentru a-i aprecia cum se cuvine aromele subtile”. Iar noi, fetele, vom descoperi că iubirea îşi are locul său, chiar şi într-o lume atât de dezmăţată.

Sub haina de erotism pe care o îmbracă acest roman, se ascunde miezul care musteşte de înţelepciune, căci ne îndeamnă la gândire liberă şi la a nu cădea pradă îndoctrinărilor de vreun fel. Ne face conştienţi că sunt întrebări la care vom avea deja răspunsul odată ce ni le vom pune. Şi că dogmele propovăduite de biserici, fac mai mult rău decât bine omului, răpindu-i accesul la o comuniune ce i-ar aduce binefaceri atât în plan material cât şi spiritual.

Un roman senzual, poetic şi lipsit de inhibiţii, în care până şi moartea survine din prea multă plăcere şi care cu siguranţă vă va face să priviţi cu alţi ochi arta din dormitor!



Mulţumesc Grupului Editorial All pentru ocazia de a citi această carte în cadrul campaniei Cartea călătoare!



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Umbra marii, de Dan Costinas

Parcă prea puţin s-a scris în literatura română despre mare. Şi uite-aşa, intervine Dan Costinaş cu a sa Umbra mării, să-şi plătească tributul. Să ne povestească ce? Cine-ar putea să ştie istoria acestei ibovnice „dedulcită de o eternitate la bărbaţii altora”. Probabil, cei care mai ştiu să asculte poveştile nemuritoare, cei care înţeleg că „viaţa nu face daruri. Ea este frumoasă, dar trebuie să ştii unde să cauţi”. Poate că această carte nu are nimic a face cu ceea ce ne spune Costinaş, ci mai degrabă cu ceea ce suntem noi capabili să auzim. Povestea, aşa cum ne spune şi autorul, nu este încheiată, o scrie mai departe fiecare dintre noi.
Recenzia mea completa o puteti citi aici: http://www.bookblog.ro/recenzie/joaca-de-a-literatura/



© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

Voi astepta, de Raymond Chandler





Felul de a scrie al lui Raymond Chandler a fost apreciat şi de Stephen King, care la un moment dat mărturiseşte că una dintre metaforele lui preferate, ”my mind felt like a plumber’s handkerchief ” a împrumutat-o de la acesta. Despe Raymond se zice că a luat stilul brut al lui Dashiell Hammett şi James M.Cain, cizelându-l prin presărarea lui cu tot felul de metafore şi fraze care rămân inteligente chiar şi peste ani.
Acest volum este antologia prozei scurte a lui Raymod Chandler, părintele literaturii poliţiste, cuprinzând opt povestiri publicate iniţial în revistele pulp, între anii 1935 şi 1941. La cererea lui Chandler, nu au fost adunate în volum în timpul vieţii sale. Cu modele precum Charles Dickens, Henry James şi Ernest Hemingway, Chandler a început să scrie considerând că poate aduce ceva nou în acest gen literar.

recenzia mea completa o puteti citi aici:





© 2012 (satmaya) All Rights Reserved