Chemarea ingerului, de Guillaume Musso


*Un roman captivant, citit în cadrul campaniei Cartea călătoare, iniţiată de Grupul Editorial ALL

“Madeline capitulă în faţa acestui sentiment nou. Era ameţitor precum un salt în gol, fără paraşută ori coardă elastică. Se gândi din nou la întâlnirea lor. Nimic nu s-ar fi întâmplat fără acea ciocnire din aeroport. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu şi-ar fi schimbat telefoanele din neatenţie. Dacă ea ar fi intrat în acea cafenea cu treizeci de secunde mai devreme sau cu treizeci de secunde mai târziu, nu s-ar fi întâlnit niciodată. Aşa le era scris. O stranie lovitură a destinului, care alesese să-i apropie într-un moment decisiv. Chemarea îngerului, cum zicea bunica ei ...”
La fel ca mulţi alţi cititori, am fost indusă în eroare de titlul şi descrierea acestei cărţi crezând că e vorba de o poveste de dragoste. Nu că aceasta nu ar fi prezentă, dar romanul e mai degrabă poliţist, adică deloc genul meu. Şi totuşi, mi-a plăcut. suficient de mult încât l-am terminat într-o singură zi, iar pe Musso l-am trecut printre autorii francezi contemporani preferaţi. Şi dacă tot vorbim de literatură franceză, nu pot să nu-l compar pe Guillaume Musso cu Marc Levy, pe care-l întrece în arta suspansului, dar nu-l egalează în ceea ce priveşte finalurile.
Madeline, fostă poliţistă, acum florăreasă în Paris şi Jonathan, un fost bucătar celebru din San Francisco, se ciocnesc întâmplător în aeroport, făcând din greşeală schimb de telefoane, ceea ce oferă fiecăruia oportunitatea de a-l cunoaşte mai bine pe celălalt. Dar şi de a dezropa secretele bine ascunse dintr-o viaţă pe care încercaseră să o lase în urmă. Ceea nu ştie niciunul la început este că au deja ceva în comun, vieţile lor intersectându-se în trecut cu o anume Alice Dixon.
Chiar dacă idila care se ţese în acest roman este cea dintre Madeline şi Jonathan, mie îmi pare mult mai interesant cuplul Madeline-Danny. Trecutul care-i leagă pe aceştia, complicitatea care continuă şi în prezent în ciuda faptului că fac parte din tabere opuse, m-a făcut să mă întreb cum ar fi fost ca povestea să o ia pe un alt făgaş unindu-i pe cei doi.
Chiar dacă pe alocuri povestea pare superficială lăsând în aer anumite detalii, este o carte destul de bună, împletind dragostea, suspansul, umorul şi acţiunea cu o latură thriller, astfel că devine un roman pe gustul oricui. Cu un scris fluid şi foarte accesibil, un stil cinematografic care te prinde, este o poveste care se citeşte repede şi fără efort.
Dacă majoritatea celor care citesc acest roman rezonează cu Madeline şi o consideră cel mai puternic personaj, eu una o prefer pe Alice Dixon. Mi-ar fi plăcut ca Musso să insiste mai mult asupra poveştii acestei fete, poate chiar să fie ea vocea care narează. Alice este exemplul perfect pentru a ilustra influenţa lecturii aupra unui copil şi felul în care cărţile te pot salva de la un anturaj nefavorabil Iar cuvintele de care aceasta se agaţă în momentele de tristeţe au darul de a întări orice suflet necăjit:
“Cei mai frumoşi ani ai unei vieţi sunt cei pe care nu i-ai trăit încă.“





© 2012 (satmaya) All Rights Reserved

1 comentarii:

DOAR NOI 24 august 2012, 14:30  

Sper sa o citesc si eu...:)

Trimiteți un comentariu