De ce nu merg relatiile?

De ce o relatie initial fericita devine una generatoare de tensiune? De ce doi oameni care se iubesc ajung sa nu se mai inteleaga, sa nu se mai suporte si sa se poarte de parca ar fi dusmani. De ce doi oameni ce se-ntelegeau perfect au ajuns sa vorbeasca limbi diferite?

Cauzele sunt nenumarate.
Dar una extrem de importanta e SCHIMBUL.
Ce schimb?
Schimbul ce sta la baza oricarei relatii. Pentru ca dincolo de dimensiunea romantica a relatiilor, dincolo de vise, sperante, sentimente, mai exista si o dimensiune realista si anume nevoile.

Oricat de visatori am fi, cat de idilic am vedea dragostea, nu avem cum sa ignoram nevoile. Orice relatie se cladeste pe satisfacerea unor nevoi.  Pe un schimb ce nu trebuie vazut ca o chestiune ce tine de latura materialista sau superficiala a vietii. Alegem un partener care ne satisface nevoile si pe ale carui nevoi suntem de asemenea stare sa le satisfacem. Unul are nevoie de incurajari, de cineva care sa-i creasca stima de sine, altul poate are nevoie de afectiune.

Dar ce se intampla cand unul pierde din vedere "intelegerea" initiala? Cand primeste dar uita sa mai dea din diverse motive. Lipsa de timp(oare??), comoditate, relaxare( crezand ca relatie merge si fara sa faca el ceva).
Orice relatie incepe sa scartaie cand schimbul nu mai e reciproc. E ceea ce ii reprosam celuilalt spunand: "nu
.mai esti ca la inceput". Si in felul acesta, din cauza ca unul din parteneri nu mai primeste ceea ce ii este necesar, lucrul pentru care a intrat in aceasta relatie, evident, incep certurile. Din tot felul de motive banale.
In general, din iubire, partenerul nemultumit ca nu-i sunt satisfacute nevoile accepta situatia asa cum e. Are rabdare. Spera ca celalalt va deschide ochii si-si va vedea greseala. Dar asta nu se intampla de cele mai multe ori. Sau chiar daca celalalt e constient ca ceva nu face bine, asta-i tot. Nu misca nici un deget sa schimbe ceva, dimpotriva, tot mai rau se poarta.

Si oricat ai tine la cel de langa tine, oricat de bun, tolerant, rabdator ai fi, toate au o limita. Esti om. Ceea ce inseamna ca ai nevoi. Si e absolut normal si chiar necesar ca anumite nevoi sa-ti fie satisfacute de partenerul de cuplu. Ce alte  optiuni ai? Sa te duci la altul/alta ? Sa-ti satisfaci singur toate nevoile? Serios??Cum? Te imbratisezi, te pupi singur, vorbesti singur etc...?

E penibil.
E chiar injositor la un moment dat sa stii ca nu te poti baza pe celalalt sa iti satisfaca nici cele mai simple nevoi care nu cer nici mult timp, nici un efort prea mare.
Si asa incepi sa iti pierzi rabdarea.
Sa te intrebi cum poti fi atat de fraier sa dai fara sa primesti.
Si te intrebi: oare asta inseamna sa iubesti, asa e orice relatie?
Dar oare il mai iubeste?
Oare el ma mai iubeste de se poarta asa?
Incepi sa te indoiesti de celalalt. Sa nu mai fi sigur ca ai facut alegerea potrivita.

Il iubesti, vrei as ramaneti impreuna, chiar daca te raneste si ai vrea sa fugi cat mai departe, totusi ramai. Pentru ca vrei sa ramai. Sa va intelegeti, sa va rezolvati problemele. Nu vrei sa renunti la primul obstacol.
Dar degeaba vrei tu. O relatie are nevoie de doi oameni care  sa lucreze la ea. Ca deasta se si cheama relatie, cuplu. Daca nu, ramaneai singur.

Cautand solutii iti trece prin cap ca poate, daca el nu e in stare sa dea mai mult, ar trebui sa dai tu mai putin. Si-atunci incepi sa reduci toate lucrurile marunte pe care le faci pentru celalalt. Initial se va simti usurat. Nefacand tu prea multe pentru el, nu se mai simte presat sa faca si el ceva. Dispare frustrare lui ca nu poate sa faca la fel de multe ca tine. Acum se simte la egalitate si se simte multumit ca nu-i mai reprosezi nimic.
Dar e numai o amagire. Pentru ca la un moment dat se va satura de asta, ii vor lipsi acele lucruri pe care le faceai pentru el. Va avea nevoie de ele, dar tu nu ii vei mai sta la dispozitie pentru ca asa ti-a cerut, sa faci mai putin. Poate ca intr-o zi se va crea contextul potrivit pentru ca el sa iti satisfaca nevoile. Si evident ca va astepta la fel din partea ta. Si va fi dezamagit ca tu nu-i raspunzi la gesturile pe care le face pentru tine.
Asa va incepe sa fie el cel nemultumit. Te va acuza ca nu faci destule in comparatie cu ce face el pentru tine. Pentru ca a uitat ca e vina lui ca s-a ajuns aici. A uitat ca el ti-a cerut sa faci mai putin.
Indiferent ce crede cand iti cere asta, sau ce crezi cand ii accepti propunerea, nu sunteti constienti unde se va ajunge.

Stii unde?

Se va ajunge la punctul in care nu veti mai face nimic unul pentru celalalt si asta va face ca din ceea ce erati initial, suflete-pereche, sa deveniti doi straini. Pentru  ca fiecare zi ce va trece, fiecare gest la care renuntati a-l mai face unul pentru altul, nu va face altceva decat sa va indeparteze. Va grea un spatiu, un gol enorm intre voi doi. Un zid pe care cu greu il veti mai putea sparge pentru a va apropia din nou.
Asa ca e important sa nu lasati sa se ajunga atat de departe.

Ideal ar fi ca( in momentul in care tu, cel nemultumit, te indepartezi de celalalt, ii respecti cererea si reduci din lucrurile pe care le faci pentru el)  el sa regrete ceea ce ti-a cerut, sa fie constient de greseala si dispus sa faca ceva, sa ofere mai multe.
Se intampla asta uneori. Destul de des. Sunt unii pentru care sa adopti o atitudine similara cu a lor e destul ca se redreseze.

Dar mai sunt si unii care isi recunosc vina dar nu fac nimic. Se complac in orice situatie ar fi. Nu vor sa pleci, dar nici nu fac nimic sa te opreasca. Se resemneaza cu un "asta e" . Si-apoi se considera niste victime ale destinului cand de fapt nu sunt decat victime ale propriei pasivitati. Eventual, se trezesc si acestia la realitate la un moment dat, dar fara folos, ca mereu e prea tarziu. Timpul e neindurator, nu sta in loc pentru nimeni.
Asa ca nu functioneaza mereu varianta asta. Sa reduci din lucrurile pe care le faci pentru celalalt nu e o solutie. Poate pe el il va ajuta putin, temporar, reducandu-i frustrarea si sentimentul de inferioritate. Dar tu? Doar pentru ca acum tu faci mai putine pentru celalalt, nu inseamna ca nici tu nu mai ai nevoie ca el sa faca ceva pentru tine. Nevoile tale nu dispar odata cu gesturile pe care obisnuiai sa le faci pentru el. Asa ca degeaba se va simti partenerul mai bine daca nemultumirile tale tot acolo vor fi.

Deci nu, nu si iarasi nu. Nu e asta solutia. Sau mai bine zis, e o solutie dar care e cel mult posibila, nicidecum probabil. E o solutie care nu garanteaza nimic si mai ales e o solutie periculoasa. Pentru ca poate sa inrautateasca lucrurile mai rau decat s-a intamplat deja. Pentru ca va genera la un moment dat intrebarea care nu e deloc egoista: "Mie la ce imi foloseste sa fiu in relatia asta?" .  Ce mai ramane in momentul in care voi renunti sa faceti tot felul de gesturi unul pentru altul(gesturi care in fond nu sunt altceva  decat dovezi  ale sentimentelor pe care le aveti unul pentru altul) . Ajungi sa realizezi ca tot ceea ce iti aduce relatia in care esti e compania. Asta inseamna oare o relatie, sentiment? Daca asta ar fi fost tot ce iti doreai sau de care aveai nevoie, nu ai fi intrat de la bun inceput intr-o relatie. Daca vrei sa ai mereu companie ramai acasa cu parintii. Stai cu bunicii. Cu un amic. Pentru companie e mai folositor un animal de casa.

Daca vrei sa nu gresesti, sa nu dai cu batul in balta, sa pierzi ceva de care poate ai nevoie indiferent ca esti sau nu constient/de acord cu asta, ceva ce iti face bine, atunci trebuie sa nu uiti de unde ai plecat. Sa iti amintesti motivele pentru care ai intrat in aceasta relatie, cu ce asteptari, ce scopuri. Ce vroiai sa obtii? Ai obtinut ceva din tot ce ti-ai propus? Si daca raspunsul e nu, ai mare grija. E atat de simplu sa-l acuzi pe celalalt ca " nu esti cum credeam" din cauza ca relatia nu ti-a adus ce urmareai. Cand de fapt e vina ta ca ai asteptat sa vina totul pe tava. E vina ta ca nu ai avut timp sa fi ajutat/ascultat/inteles/invatat.

Problema nu e niciodata la celalalt. Propriile tale nemultumiri, complexe, frustrari te determina sa arunci vina pe celalalt. E mai comod asa. Dar daca vrei o solutie mai sigura ceea ce trebuie sa faci e sa iti rezolvi propriile nemultumiri. Daca tu te simti incapabil sa faci ceea ce ti se cere, nu ai dreptul sa-i ceri celuilalt sa fac si el mai putin, ca sa te simti tu mai bine, pe picior de egalitate. Solutia e sa pui tu osul la munca sa poti oferi celuilalt ceea ce are nevoie




© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved