Trestia revoltata,de Nina Berberova

Trestia revoltata, de Nina Berberova e o carte pe care o am in biblioteca de cativa ani.Si nu mi-a atras niciodata atentia.Poate ...intuisem ca.... nu e pe gustul meu.

As vrea sa spun ca mi-a placut,dar nu pot.Mi s-a parut o poveste mult prea...seaca,rece,care nu trezeste in mine nici un sentiment.Desigur, cei care apreciaza frazele scurte si la obiect, lipsa artificilor, si a substraturilor filozofice sau psihologice, vor spune ca e o carte pe gustul lor.Eu as zice ca e o carte "pe fuga" la fel ca lumea in care traim,potrivita cu generatia "fast"(daca avem fast food de ce n-am avea si fast book)Multi au sarit in apararea acestei carti spunand ca e "putin" dar "bun"..Eu nu cred in principiul "mult si prost/putin si bun" .

O carte scrisa dupa un tipar tipic: Doi indragostiti pe care ii desparte razboiul, se reintalnesc peste ani.Ea inca il iubeste, el si-a refacut viata alaturi de o alta.


Citate:

“In viata fiecaruia se intimpla ca, dintr-o data, poarta trintita in nas sa se intredeschida, zabrelele sa se dea la o parte, nu-ul definitiv sa nu mai fie decit un poate, lumea sa se transfigureze, un singe nou sa ne curga prin vine. Aceasta-i speranta.”

“Alerg spre iesire ca sa ajung la poarta aceea si ca sa-i strig: Einar! Adio! Sa fii fericit pe pamint sigur, aici ne inecam, curind ne vom scufunda cu totul, si — chiar daca scapam — nu vom mai fi aceiasi...”

“Inca din prima mea tinerete, consideram ca fiecare om pe lumea asta isi are al sau no man's land, unde isi este propriul lui stapin. Exista o viata ce se vede si o alta, necunoscuta celorlalti, ce ne apartine intru totul. Asta nu inseamna ca una este morala si cealalta nu, sau ca una este permisa si cealalta interzisa. Ci doar ca fiecare om, din cind in cind, scapa oricarui control, traieste in deplina libertate si in mister, singur sau cu altcineva, o ora pe zi, sau o seara pe saptamina, sau o zi pe luna. Si aceasta existenta tainica si libera continua de la o seara la alta sau de la o zi la alta, si orele continua sa curga unele dupa altele.”

“Destinul cobora afectuos scara de la vechea-i caleasca si ma poftea sa ma urc in ea. Dar daca priveai mai indeaproape vedeai ca-i o gluma urita: destinul imi intindea o cursa... Ajunsesem chiar sa-mi spun: poate ca intotdeauna mi-am pus prea multe intrebari. Unii nu se gindesc asa mult; acestia sint mai fericiti. Si daca mi-as fi ingaduit, macar o singura data, sa nu ma gindesc? Ce-ar fi sa iau  aceasta invitatie ca pe un lucru bun, sa accept Venetia ca pe un dar, fara sa ma astept sa vad iesind vreun sarpe sau vreun liliac din cutia cu ciocolata sau din buchetul de flori?”

“Acum, cind o usa se deschide sau cind o fereastra se ridica, eu nu ma mai las podidita, ca altadata, de lacrimi de recunostinta! Nu profit de toate prilejurile si nu ma inclin in fata tuturor ingaduintelor. Dupa tot ceam vazut, nu mai am pofta sa fiu, in nici o privinta, animalul pe care-l pui sa mearga la pas, pe care-l dresezi, pe care-l trimiti unde vrei, pe care-l indopi sau il lasi sa moara de foame, pe care-l pedepsesti sau il rasplatesti pentru ca a ascultat de comenzi.”

 Cartea o puteti comanda aici:http://www.librarie.net/carti/58656/Trestia-revoltata-Nina-Berberova
 Sau o puteti  citi/descarca aici:
Nina Berberova - Trestia revoltata
© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Zeii insisi,de Isaac Asimov

Si daca as fi citit cartea fara sa stiu autorul,n-aveam cum sa nu imi dau seama ca e vorba de Isaac Asimov.Sunt anumite particularitati ale stilului sau care il fac inconfundabil.Si mai ales sunt temele pe care le abordeaza.

Prima parte a cartii nu mi-a placut.Mi s-a parut ca seamana mult prea mult cu Ultima intrebare.Eram oarecum dezamagita vazand ca si aceasta carte se invarte in jurul unui subiect asemanator, al unui "ce se va intampla cand/daca..?"

Nici ultima parte nu mi-a placut.A fost atat de diferita, atat de...nepotrivita cu stilul lui Isaac Asimov.Iar personajele Hallam si Barron Neville m-au scos din sarite.

Si  totusi, a doua parte, cea intitulata"zeii insisi" a fost perfecta, compensand banalitatea capitolului initial si a celui final.Asimov isi dovedeste inca o data talentul, prin lumea pe care o construieste.Un univers atat de diferit de ceea ce ne asteptam.O lume in care cuplurile sunt formate din trei persoane: un Rational, un Parental si o Emotionala.O lume in care fiintele se hranesc cu energie solara.

O carte care as putea spune ca...este si despre mandrie,despre incapatanare.O carte in care personajele iti dovedesc ca nu trebuie sa te fi nascut geniu intr-un domeniu ca sa poti realiza lucruri marete, sau sa faci anumite descoperiri.Tot ce iti trebuie este dorinta de cunoastere,curiozitate,intuitie,inteligenta emotionala.Este o carte care iti  arata ca poti fi orice iti doresti, nu neaparat ceea ce te-ai nascut( exact asa cum Dua desi era o emotionala, era in stare si sa rationeze)

 Trebuie sa recunosc ca pe alocuri am fost plictisita de numeroasele notiuni stiintifice.Dar in acelasi timp m-au facut sa imi doresc sa fi stiut mai multa fizica si chimie pentru a le intelege mai bine.

Initial cand m-am apucat de citit aceasta carte,judecand dupa titlu credeam ca subiectul se va axa pe lumea zeilor-ceea ce m-ar fi surprins intr-un roman scirs de Asimov-dar ma inselasem.Presupun ca titlul are legatura cu urmatorul citat din carte: "Schiller, un dramaturg german de-acum trei secole, intr-o piesa despre Ioana D'Arc, a spus: <<impotriva prostiei, zeii insisi lupta in zada>>".

 Ceva tipic personajelor lui Isaac Asimov , dar care caracterizeaza atat de bine lumea in care traim, este ignorarea pericolului si siguranta ca  daca e sa se intample ceva rau aceasta va fi peste mult mult timp, cand noi nu vom mai fi in viata: "Chiar daca, intr-o buna zi, topirea va deveni imposibila si Cei Moi vor pieri, asta se va intimpla cu mult, mult dupa ce cu totii am fi murit, lipsiti de hrana, daca n-am utiliza celalalt Univers."

"Toate sursele de energie din universul nostru se epuizeaza. Nu putem face nimic. Totul curge la vale intr-o singura directie si putem forta o temporara urcare inapoi, doar folosind avantajul unei < adincimi > mai mari in vecinatate. Daca vrem energie folositoare si vesnica avem nevoie de un drum care s-o ia la vale in ambele sensuri. Acesta e un paradox in universul nostru; este logic ca atunci cind cobori intr-o directie, sa urci in directie opusa."

N-as putea spune ca a fost o carte extraordinara, care m-a tinut cu sufletul la gura sau m-a impresionat in mod deosebit.Si totusi e o carte buna, pentru simplul fapt ca te face sa iti pui anumite intrebari.



 Cartea o puteti comanda de aici :http://www.cartile.ro/?p=editors&ed=Teora&limit=0,20&page=1

Sau o puteti citi/descarca aici:
Asimov - Zeii insisi


© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Strainul, de Albert Camus

Romanul Strainul, scris de Albert Camus, a aparut in 1942. Acesta face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusa din romanul „Strainul”, eseul Mitul lui Sisif si piesa de teatru Caligula, constituind fundamentul filozofiei camusiene: absurdul, din cadrul existentialismului. Pe baza acestui roman, tradus in 40 de limbi, Luchino Visconti a realizat o adaptare cinematografica in 1967.

Mi-a placut si nu mi-a placut aceasta carte.Din partea unui autor preum Camus ma asteptam la mai multa analiza si la un ton mai serios, mai tragic, pe cand in Strainul el l-am gasit a fi un ton plictisit,glumet.E buna.Dar e si enervanta.Nu cartea in sine, ci personajul, Meursault, sau mai bine spus comportamentul lui.Te scoate in sarite felul lui de-a fi, de a reactiona.Cu aceasta ocazie, prin prisma acestui personaj mi-am dat seama cat de enervanta poate fi propria mea nepasare, pentru ca da, trebuie sa marturisesc ca ma aseman lui Meursault in aceasta privinta.
.
E o carte care te duce cu gandul la Kafka-Procesul, atat datorita temei-absurdul, cat si al unui alt lucru ce il au in comun cele doua opere si anume procesul.Si totusi exista o mare diferenta intre cele doua.Lumea lui Kafka e una absurda, dar in care eroul incearca sa fie rational, sa gaseasca o logica in tot ceea ce i se intampla.In schimb, la Albert Camus, se pastreaza aceiasi lume absurda, dar omul nu incearca sa caute vreun sens in viata lui, in tot ceea ce se petrece.La Camus, eroul cartii se resemneaza in fata destinului, il accepta si nu incearca sa il inteleaga.Nu se revolta.

Meursault e un personaj detasat.E ca si cum nimic nu i s-ar intampla lui.Ca si cum ar fi partas la toate astea doar ca un spectator.Si oricat de enervant ar fi asta pentru cititor la inceput, pe parcurs nu doar ca te obisnuiesti cu el, ci esti tentat sa-i dai dreptate.Felul in care el se poarta nu e altceva decat o filozofie de viata, si una chiar destul de populara printre cunoscatori.

Reactiile lui sunt de multe ori de-a dreptul comice.Cel putin pe mine m-au amuzat.Mai ales acel "Mi-e indiferent" care ii este caracteristic.( la fel si mie).

Faptul ca nu se revolta nu se lupta, toata aceasta detasare a lui, te-ar face sa-l crezi un om nu prea dotat intelectual, ci unul care a ajuns sa isi traiasca viata in mod mecanic.Eu nu sunt de acord cu acest luru dimpotrica, il consider un tip deosebit de inteligent.Si curajos, pentru ca e in stare sa spuna adevarul pentru ca are curajul sa se abata de la normele societatii si sa traiasca asa cum simte el nevoia.De ce inteligent?Exact datorita aspectelor pentru care este condamnat de ceilalti pentru ca nu plange, pentru ca regreta.Sincer, nici eu nu vad ce sens ar avea.Oricat de mult ai plange sau ai regreta nu vei schimba nimic, ce e facut, facut raman.Sa faci aceste lucruri ar insemna ca nu poti merge mai departe, ca ramai ancorat in trecut.Iar Meursault probabil ca stie acest lucru, tocmai de aceea el actioneaza intr-un mod ce pare absurd.E un om de admirat pentru sinceritatea sa si pentru faptul ca nu e asemenea celorlalti,e un om fara masti, fara o mie de fete

.Iar condamnarea lui o vad mai degraba ca pe o condamnare de catre societate a celor care nu urmeaza turma(indiferent ca modul lor de viata e unul corect sau dimpotriva unul  mult mai bun).El devine un Strain pentru ceilalti, doar pentru ca alege alt mod de viata.Pentru ca refuza sa intre in jocul vietii si sa piarda timp inutil incercand sa analizeze,incercand sa se prefaca a fi altceva decat e in realitate.

Chiar daca eu nu cred intr-o lume absurda si lipsita de sens, chiar daca (in ciuda asemanarii cu personajul in ceea ce priveste idiferenta) nu ma pot desprinde de obisnuinta de a analiza totul sau a cauta un sens vietii, e o carte care mi-a placut.Nu pentru felul in care e scrisa, pentru actiune, ci pentru personajul Meursault.

“Mama spunea adesea ca nu esti niciodata pe deplin nenorocit.”(oricat de pesimista ar parea cartea pentru unii, eu zic ca nu e, si tocmai asta dovedeste citatul de mai sus)

“Iti faci intotdeauna idei exagerate despre ceea ce nu cunosti. Eram nevoit sa constat ca, dimpotriva, totul era simplu : masina este la acelasi nivel cu omul care se indreapta spre ea. Ai merge spre ea asa cum ai merge in intimpinarea unui om. Si asta era de asemenea penibil. Urcarea pe esafod, ascensiunea in plin cer, imaginatia gasea in acest caz de ce sa se agate. Dar aici, mecanismul strivea totul: erai ucis cu discretie, cu putina rusine si multa precizie. “

“Tot eu muream, fie acum, fie peste douazeci de ani, si clipa aceea ma stingherea

putin in rationamentul meu ,acest gol teribil pe care-l simteam in mine la gindul a douazeci de ani de viata care va sa vie. Dar n-aveam decit sa-l inabus, inchipuindu-mi ce ar fi gindurile mele peste douazeci de ani, cind va trebui totusi sa ajung acolo. Devreme ce murim, cum si cind n-are importanta, e evident.”

“Daca as fi fost nevoit sa traiesc in scorbura unui copac uscat fara alta ocupatie decit sa privesc culoarea cerului deasupra capului meu, incetul cu incetul m-as fi obisnuit. As fi asteptat trecerea stolurilor de pasari calatoare sau ciocnirea norilor asa cum asteptam aici cravatele bizare ale avocatului meu si asa cum, intr-o alta lume, rabdam pina simbata ca sa string in brate trupul Mariei. Ori, gindindu-ma bine, nu eram intr-un pom uscat. Altii erau mai nenorociti decit mine. Asta era de altfel o idee de-a mamei si ea o repeta adesea, ca pina la urma te obisnuiesti cu toate.

Dar in acel moment ma si obisnuisem sa nu mai fumez si aceasta pedeapsa nu mai exista pentru mine.”

“A incepe sa gandesti inseamna a incepe sa fii ros pe dinauntru.”(cata dreptate are aici, cu cat gandesti mai mult, cu atat mai tare te rod gandurile, precum un sobolan roade o haina veche pana ce nu mai ramane nimic din ea)

“Libertatea este dreptul de a nu minti.”(paradoxal poate...caci a nu minti se presupune ca e o obligatie, nu un drept...si totusi sunt cazuri in care nu ai dreptul sa spui adevarul....cei ce spun adevarul ajung mereu sa fie condammnati).

 “Eu nu fusesem niciodata in stare sa regret ceva cu adevarat. Eram intotdeauna prins de

ceea ce avea sa vina, de ziua de azi sau de cea de maine. “

Cartea  o puteti comanda aici: http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-103-786-8/Albert-Camus__Strainul-Ciuma-Caderea-Exilul-si-imparatia

Sau o puteti citi/descarca aici:
Albert Camus - Strainul



© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Tu citesti?De ce?

 Daca te afli printre cei care citesc te-ai intrebat vreodata de ce faci acest lucru? De ce citesti?
 Eu mi-am pus aceasta intrebare de foarte multe ori si initial nu am gasit nici un raspuns.Nu cred ca trebuie sa ai neaparat un motiv pentru a citi. Un adevarat cititor, zic eu, nu are nevoie de motive. Citesti pentru ca pur si simplu iti place, pentru ca asa simti nevoia.Pentru ca da cititul e o nevoie, la fel cum e hrana pentru trup, e si cititul pentru minte.Cititul e o nevoie spirituala. Pacat ca multi o neglijeaza.

 Motivele pentru care oamenii citesc sunt multiple. Unii citesc pentru a obtine informatii. Altii pentru a-si imbogatii limbajul sau pentru a-si dezvolta creativitatea. Unii citesc pentru a se relaxa. Cei mai multi se folosesc de carti pentru a evada din cotidian, din banal. Pentru ca acestia gasesc in carti un refugiu. Citesc pentru a trai emotii pe care realitatea nu le ofera. Pentru a-si implini visele. Unii citesc seara inainte de culcare pentru a adormi mai repede si usor(nu e tocmai cea mai buna motivatie, dar macar citesti, deci tot e ceva).

Dar cartile sunt mai mult decat o distractie, relaxare, refugiu. Cartiile sunt o terapie. Te pot vindeca. Cartile iti sunt prietene de nadejde, iti stau mereu la dispozitie. Le pui intrebari si ele iti ofera raspunsuri. Cartile iti sunt parinti spirituali, te educa intr-un  mod placut, te ajuta sa crest  .Ele iti sunt si profesori, te formeaza, iti deschid noi orizonturi. Iti sunt frati si prieteni, te incurajeaza atunci cand ai nevoie, iti ofera un sfat.

De-ar stii oamenii cat de mult ii poate ajuta o carte potrivita...

Cartile pot chiar sa iti salveze viata. Pentru ca atunci cand pierzi totul, cand n-ai pe nimeni langa tine, cartile te tin de mana si nu  te lasa sa te prabusesti. Iti deschid ochii, iti lumineaza mintea si  iti incalzesc sufletul.

De multe ori si eu m-am intrebat :"oare imi folosesc la ceva toate cartile citite?oare sunt mai buna in vreun fel daca citesc 50 de  carti pe an in loc de 5?". De multe ori, cand eram intrebata despre vreuna din cartile pe care le citisem, nu imi mai aminteam mare lucru. Chiar daca lectura era destul de recenta. Si acest lucru ma descuraja, ma gandeam ca poate cititul nu e decat timp pierdut. Si astfel am lasat-o mai usor cu cititul. Rau am facut. Pentru ca in timp am descoperit ca ma inselasem.

Doar pentru ca nu iti mai amintesti nimic dintr-o anumita carte, nu inseamna ca ai citit-o degeaba. Nu sa iti amintesti de ea este important. Ce conteaza e impactul pe care acea carte l-a avut asupra ta. Cartile produc schimbari enorme in noi. Doar ca de cele mai multe ori nu le observam. O carte ne poate ridica moralul, ne poate  scoate din depresie, ne poate face mai fericiti. O carte ne schimba conceptile. Ne elibereaza de prejudecati( de orice urma de rasism am scapat in copilarie citind Coliba unchiului Tom). Ne extinde universul, directionandu-ne spre alte arii( gustul pentru mister, aventura l-am deprins citind Ciresarii). Trezeste in noi pasiunea pentru alte civilizatii, alte culturi(citind Ultimul mohican, Winnetou mi-am descoperit pasiunea pentru  civilizatia ameridiana, cartile lui Mircea Eliade mi-au deschis apetitul pentru Orient, pentru lumea sacra). Din carti invatam sa iubim, sa speram, si sa luptam pentru visele noastre. Invatam sa credem in miracole.

 Cred ca intr-adevar suntem suma cartilor pe care le-am citit.

Fiecare carte citita ne imbogateste cu ceva personalitatea, ne dezvolta anumite abilitati(creative, analitice) si schimba ceva in noi. Cartile, mai ales cele citite in copilarie, au un rol vital in formarea noastra ca oameni, stau la temelia adultului ce devenim mai tarziu.

E pacat ca multi nu citesc si ma intreb de ce. Multi invoca aceeasi veche scuza:"N-am timp". Altii spun direct ca nu le place, desi n-au citit prea multe carti ca sa isi poata face o parere despre citit in general. E mai usor sa sa uiti la Tv, sa faci conversatie pe mess, sau sa-ti faci prieteni virtuali pe Hi5. Cititul e prea obositor. Si nu mai e la moda vor spune unii. Mai nou incultura se pare ca e noul trend. Pacat!

Si totusi cine e de vina ca unii(majoritatea nu citesc) ? Nu le caut scuze celor care nu citesc, dar totusi nu e numai vina lor. Conteaza si mediul, anturajul. Eu am crescut intr-o familie in care ambii parinti citeau(da, citeau, la timpul trecut,  azi invoca si ei aceeasi scuza:"n-am timp") si poate ca asta m-a facut sa imi placa si mie. Mai tarziu am avut norocul sa am cele mai grozave profesoare de romana care au sporit in mine iubirea pentru carti. Cred ca cel mai puternic impact l-au avut asupra mea cartile din clasele V-VI. Lista cu lecturi obligatorii pentru vara era atat de lunga incat citeam cate un roman pe zi( maj. aveau mai multe volume,Winnetou spre exemplu avea 5). Daca nu as fi fost crescuta de niste parinti pasionati de lectura, daca nu as fi avut profesoarele pe care le-am avut, nu cred ca as fi fost persoana care sunt acum.

Si-atunci cine e de vina? Cum sa aiba un copil curiozitatea sa citeasca daca parintii nu i-au citit niciodata inainte de culcare atunci cand era mic. Cum sa citeasca daca nu are nici o carte in biblioteca. Pe cine sa ia drept model daca nu si-a vazut vreodata parintii citind? Daca profesorul de romana nu le-a dat nimic de citit?Cum sa nu fiu revoltata cand aud ca unui copil ce-a terminat clasa a VII-a  nu i-a cerut vreodata profesoara sa citeasca: Robinson Crusoe, Singur pe lume, Tom Sawyer, Huckleberry Finn, Jules Verne, Coliba unchiului Tom, Colt Alb, Calatoriile lui Gulliver, Cei trei muschetari, David Copperfield, Legendele Olimpului, Amintiri din Copilarie etc.( pentru cei interesati de lista de lecturi pentru gimnaziu, o gasiti aici clik aici).Ce scoala e asta unde duci o ciocolata si iei 10, oricat de prost esti pregatit?

Ce exemplu au acesti copii? Si-atunci sa ne miram ca tinerii nostri nu mai citesc?( nu ma gandeam ca la 20 de ani am sa ajung sa spun asa ceva, dar daca altii mai "adulti" nu se revolta, ei bine, o fac eu).Vreti cultura? Da' ce exemplu le dati voi tinerilor?

Acuma sa nu intelegeti gresit. Nu luati ce am spus mai sus drept o scuza pentru a nu citi .Daca nu ne-au "cultivat" altii hai sa o facem singuri. Nu iti trebuie bani ca sa citesti(cartile le poti lua si de la biblioteca), iar timp poti sa iti faci in orice zi. Nu zice nimeni ca trebuie sa il citesti direct pe Dostoievski sau Faulkner, sau ca trebuie sa fie un roman de 500 de pagini .Nici ca trebuie sa termini cartea in 3 ore sau sa citesti in fiecare saptamana cel putin o carte. Ia-o usor, citeste ceva simplu, scurt si placut. O poti face chiar seara inainte de culcare daca in rest nu ai timp. Poti citi si in acele 10 minute de pauza dintre doua filme, citeste la plaja, pe tren. Daca analizezi bine vei vedea ca sunt o gramada de momente in care te plictisesti si in mod normal pierzi timpul. Citeste in acele momente. Zece pagini pe zi, ca nu e mult si nici greu, dar tot e ceva. Si vei vedea ca in timp lucrurile evolueaza...

Deci...tineri(sau nu), cititi ca nu va costa nimic, nu pierdeti, doar castigati!

© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Apararea lui Galilei, de Octavian Paler

Apararea lui Galilei propune ca tema de reflectie dificultatea de a opta, in conditii de represiune politica, intre a spune raspicat adevarul, cu riscul definitivei anihilari, si a-l (re)nega oficial - pentru a-l putea reafirma pe cai ocolite si mai putin primejdioase -, cu riscul de a te compromite moral in fata semenilor si in fata propriei constiinte.”
(Bianca Burta-Cernat).

Mi-a placut aceasta carte.La fel de mult ca restul cartilor scrise de Octavian Paler.In primul rand pentru ca tema pe care a ales-o mi se  pare originala.Apararea unui "erou", unui om care si-a lasat cumva amprenta de-a lungul timpului si care totusi este criticat de unii pentru anumite fapte, pentru ca n-a fost perfect asa cum ne asteptam de la un om extraordinar.Mi-a placut pentru ca ma regasesc atat de mult in cuvintele lui.Sau poate mi-a placut doar pentru ca ideea de a scrie o carte in apararea unui "erou" mi se pare geniala.Pentru ca si mie mi-ar placea sa scriu candva o astfel de carte, care probabil  s-ar chema In apararea lui Mircea Eliade. (desi pe el l-au aparat deja si altii, dar poate nu destul).

Paler construieste o poveste, un schimb de replici cu Galileo Galilei, avand la baza dorinta omului de a trai, de a-si pastra viata cu orice pret, chiar si acela de a-si nega credintele.Unii ar lua asta drept o lasitate, in numele dreptului la viata sa abjuri ,sa iti negi propriile teorii.Dar asta nu dovedeste decat ca esti om, ca noi toti.Si oricum, marturisite sau negate, credintele tale raman aceleasi,pozitia soarelui ramane aceeasi indiferent ca tu crezi sau nu acest lucru.

In apararea lui Galilei nu este numai o carte despre un om exceptional, ci trairile acestuia se extind si asupra noastra, este o carte despre asteptarile oamenilor de la noi,despre pretentiile lor nefondate, despre felul in care suntem judecati si poate despre absurda lor dorinta de a ne vedea martiri.Dar nu in ultimul rand e o carte despre spaima...spaima cu care traim mereu, ce nu dispare odata cu evenimentul ce ne-a provocat-o.


Cateva citate:

“Pentru a putea sa judeci corect, trebuie sa te indepartezi putin..."

“Astepta."Nu exista nici un rug in padure" am zis."Dar nu in padure, Galilei, mi-a replicat ea. Priveste in tine. De fapt, asta e ce te chinuie. Duci cu tine, in sufletul tau, o rana care nu se cicatrizeaza."

“Crezi ca ajunge sa intinzi mana spre fericire, Galilei? Si ca ea va fi acolo unde

mana ta se va intinde s-o atinga”

“Pentru ca Dumnezeu e ca fericirea . Il cauti chiar daca nu-l vei intalni niciodata.”

 “O iubire poate fi tragica, la un moment dat, din pricina ca-i vezi capatul.”

“Afla ca acolo unde nu se mai poate schimba nimic, omul devine cu desavarsire

liber. Se simte rotund ca un fruct.”

 “― Ce e, dupa parerea ta, un eretic?

― Un om singur... Ca mine... Unul care trebuie starpit din societate sau silit sa

stea printre chiparosi, deoarece isi foloseste mintea pentru a avea pareri personale,

diferite de cele obligatorii.”

“Prefer adevarurile care ma ajuta sa traiesc.”

“In vreme ce animalele se marginesc sa traiasca, noi ne pierdem vremea cu eternitatea, desi suntem singurii care stim ca nimic nu dureaza.”

“Totusi, aceasta fuga de lume seamana cu o sinucidere.”

Cartea o puteti comanda aici:http://www.librariabucuresti.com/Carti-Apararea_lui_Galilei-4766.htm
Sau o puteti citi descarca aici:http://www.scribd.com/doc/5092226/Paler-Octavian-Apararea-lui-Galilei




© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Aceeasi poveste.Alte roluri

O veche poveste, dar intr-o alta varianta.Singura constanta in aceasta poveste?Probabil ca eu...si totusi...jucand un alt rol.Inainte era El,  N.(iluzia) si eu(inocenta).Acum...i-am luat locul, exact cum intuisem, am ajuns eu iluzia iar un Altul joaca rolul indragostitului inocent.

 Povestea e aceeasi:cineva(baiat/fata) se indragosteste la o varsta frageda-probabil vreo 14 ani- de cineva cu cativa ani mai in varsta, mai experimentat cum s-ar spune.Cel "mic" e fascinat de lumea in care i se ofera sansa sa  traiasca  alaturi de celalalt.Il considera perfect, il ridica pe un piedestal atat de inalt incat nimeni nu-l mai poate cobora de acolo.Inocentul e atat de vrajit incat  nu vede ceea ce El/Ea este in realitate.E ca si cum dragostea ce o porti actioneaza ca un filtru si nu lasa la vedere decat partile Lui bune.Cand vraja dispare e deja prea tarziu...raul a fost facut.

Prima iubire.Toti am trait asa ceva.Multi poate si-o amintesc cu drag, altii isi doresc sa o fi putut pastra, unii...ar vrea sa uite.Pentru efectul pe care il are asupra noastra e ceva ce nu putem trece cu vederea...e ca o dinamita, manuita cu neatentie poate oricand exploda, te poate rani sau iti poate lua viata.Da, prima iubire te formeaza, e ca o scoala vitala pentru relatiile ce urmeaza...si totusi, te poate si distruge.

Poate ca deasta, atunci cand stiu ca cineva ma iubeste,in loc sa fiu fericita,  ma incearca  mai degraba altfel de sentimente, din cele negative.Nu vreau sa am aceasta responsabilitate.Sa stiu ca viata cuiva a fost atat de mult transformata de un "nu" sau un "da" spus de mine, de  un gest, de o speranta pe care nu trebuia sa o dau, de o lume pe care nu trebuia sa o impartasesc cu el.

 Ma urasc cand vad ca am schimbat rolul, ca joc rolul lui acum.Credeam ca e greu sa fi o victima,dar nu, sa fi calaul e de 1000 de ori mai greu, mai dureros.Daca esti victima, e doar durerea ta cea careia trebuie sa ii faci fata.Dar ca si calau...ii faci rau lui, dar suferi si tu stiind ca faci rau...fara sa vrei.

 Nu stiu cand, cum, unde dar am ajuns sa fiu ca el.Sunt doar o iluzie.De ce oamenii nu pot sa vada dincolo de iluzia asta care ma inconjoara, de ce ma vad mai mult decat sunt in realitate?Asa suntem noi oamenii,ne indragostim de imagine inainte de a vedea realitatea.

Ma simt exact cum....Alfie(Jude Law) o descrie pe Nikki (Sienna Miller) in filmul Alfie:

“ I came across this statue of a Greek goddess in marble.Aphrodi... Aphrodite, something like that.Beautiful, she was.Perfect female form.Chiselled features.Exquisite.I stood in awe of her.Finally, the teacher calls us all over, and I'm walking past it,and on the way I notice, in the side of this Greek goddess,all these cracks, chips, imperfections Ruined her for me.Well, that's Nikki.A beautiful sculpture... ...damaged......in a way you don't notice till you get too close. Despite my best efforts, I'm beginning to feel some small cracks in my faux finish.”

 Da,exact asa...ca o statuie pe care o vezi frumoasa, perfecta....de la departare..

dar pe  masura ce te apropii de ea incepi sa-i vezi imperfectiunile, crapaturile..

Si-atunci, cum sa imi placa rolul meu de Iluzie?Cum sa-i permit cuiva sa se 

indragosteasca de ceva ce nu e real?Sa sufere pentru ceva ce nu e real.

Da, stiu, as putea sa las sa cada toate mastile, sa piara iluzia.Dar nu pot.M-as simti

dezgolita, vulnerabila.Iluzia e un rol pe care l-am invatat atat de bine incat nu mai pot

renunta la el, e o parte din mine.Cel putin deocamdata.

Mda, cam asta ar fi povestea...povestiile.

 Mi-e teama...mi-e teama ca povestea asta se va sfarsi la fel ca prima.Mi-e teama ca va

veni o zi  cand "Altul" isi va da seama ca nu m-a iubit pe mine ci o iluzie, la fel cum mi-am dat si eu seama ca nu l-am iubit pe N. ci imaginea perfecta pe care mi-am faurit-o despre el.Sunt egoista probabil, pentru ca nu as vrea ca “Altul” sa renunte atat de usor la mine cum am renuntat eu la N.....

Doua povesti, diferite si totusi atat de asemanatoare.Povesti care-au influentat atatea vieti....

© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Desertul pentru totdeauna, de Octavian Paler

Desertul lui Paler este aidoma acelor istorii cu batrinul taran care-si presimte nesmintit sfirsitul, care isi cheama, deplin impacat, familia la capatii, cerindu-si iertare de la fiecare, sau, dimpotriva, mustrindu-l pe unul, avertizindu-l pe altul, impacindu-i pe cei certati si impartindu-si atent mostenirea, indicindu-i fiecaruia ce, cit si cum sa faca la inmormintare, totul intr-o liniste suverana, pentru care «moartea este singurul lucru sigur din viata», iar fatalitatea nu exista decit ca legitimare a normalitatii.” (Dan C. Mihailescu)

Desertul pentru totdeauna = O alta carte scrisa de Octavian Paler  ce nu m-a dezamagit.O carte in care mi-am recunoscut propriile temeri si in care Octavian Paler se confeseaza cu o profunda sinceritate.In care il cunoastem in primul rand ca om.


Randuri pline de intelepciune si care te indeamna sa meditezi asupra propriei vieti, dar mai ales, iti aminteste sa o traiesti in loc sa te pierzi in visare.Nota de pesimism, teama autorului si regretul resimtite pe alocuri te fac sa fi mai atent la fiecare aspect al vietii tale, dorindu-ti sa nu devii un "ratat", sa nu lasi viata sa treaca pe langa tine.


Cateva citate:
“E prima oara, cred, ca-mi inteleg esecurile. Pana acum, n-am avut niciodata taria de a recunoaste ca destinul meu a fost decis de defectele mele.”

“Se pare ca iubim de fapt ceea ce ne lipseste. “

“Toata viata m-am aparat, m-am ferit, am pus intre mine si ceilalti o bariera, am stat la panda. Nu m-am daruit in intregime, mi-am pastrat cai de retragere, mi-am protejat singuratatea, am fost "rac" si chiar mai rau decat atat, incarcerat in mine insumi, incat am preferat de multe ori sa-mi dramuiesc pasiunile decat sa nu le pot controla. Mi-a placut sa ma cred un "animal afectiv" si, chiar, am fost, dar am pus langa "animalul afectiv", ca gardian, un "animal rational". Probabil, aici s-a aflat sursa esecurilor mele. N-am putut fi un cerebral pur, nici nu mi-am lasat sensibilitatea neingradita. “

“Dar ce stiu azi mai bine decat atunci cand credeam, invartind limbile ceasului

desteptator, ca timpul poate fi dat inapoi? Poate, doar ca mecanismul iluziilor se strica si el, ca orice mecanism. “

“Copilaria = varsta de aur. Tot ce urmeaza e decadere. Exil. Nostalgie a nestiintei pierdute.“

“Viata nu e o opera de arta. E, mai degraba, un bazar in care gasesti de toate, inclusiv nimicuri. “

"Intr-o zi, vei afla si tu, baiete, ca nu moartea e greu de infruntat, ci viata".

“Exista lucruri pe care le poti avea doar daca stai departe de ele. Facand greseala sa le cauti le pierzi. “

"Dumnezeu n-are nevoie de credinta ta. Tu ai nevoie sa crezi in El. Iti inchipui, cumva, ca Dumnezeu depinde de tine? Dumnezeu nu exista ca sa-i ceri tu ceva. Abia dandu-i, esti vrednic de El. Intelegi?"

“Incep sa nu mai fiu sigur ca singuratatea e oglinda cea mai limpede in care te poti privi. “

“Fericirea nu exista decat dupa ce ai pierdut-o.“

“Dupa parerea doctorului Luca, un visator poate oscila intre realitate si reverie ca un clovn intre ras si plans.“

“Cu o usurinta pe care n-o pot pune decat pe seama superficialitatii, am neglijat, sistematic, ceea ce oameni din Lisa au intuit instinctiv; ca lumea nu e facuta pentru visatori; mai ales pentru visatorii care se multumesc sa-si viseze viata. In principiu, civilizatia nu suprima “gorila” din noi, ci “copilul”. Dar inclusiv in existenta mea as putea gasi dovezi ca, dupa ce ne “civilizam” si ne “educam” instinctele, ne pomenim, intr-o zi, obositi si bantuiti de indoieli. In fond, de ce anume mai pot fi sigur azi? Sunt incapabil sa dau un raspuns cinstit. ”

“Intelepciunea e plina de restrictii: sa nu faci, sa nu dregi, sa te abtii. Or, daca retinerile ar avea valoare, ar insemna ca eu am fost de mic intelept. Lipindu-ma de ziduri, stand mereu in defensiva, am facut ce recomanda inteleptii. Si ce-am reusit? Sa trec niste “balti”. Am pierdut nenumarate ocazii de a iesi din barlogul vietii interioare. M-am umplut de melancolii, precum cainii de purici. M-am ales cu intelegerea ireparabilului.”

 Cartea o puteti comanda aici:http://www.librariabucuresti.com/Carti-Desertul_pentru_totdeauna-6088.htm

Sau o puteti citi/descarca aici:Octavian Paler - Desertul Pentru Totdeauna

© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Povestiri orientale, de Marguerite Yourcenar

Pe zi ce trece sustin tot mai mult cat de importanta e  imprejurarea in care citesti o carte.Un singur moment in care atentia iti este distrasa de altceva e suficient pentru a-ti scapa esenta unei povesti,pentru a o cataloga drept banala, lipsita de valoare.E exact ce mi s-a intamplat mie la prima lectura a cartii .Abia recitind-o am reusit sa surprind anumite aspecte.

Sunt carti pe care citindu-le poti sa sari peste o pagina sau chiar mai multe, fara sa pierzi nimic,si sunt carti  precum cea scrisa de Marguerite Yourcenar,Povestiri orientale,in care un singur rand pierdut sau citit cu neatentie face ca farmecul povestii sa-ti scape printre degete.

Cartea contine 10 povestiri,din care patru sunt transcrieri, mai mult sau mai putin libere ale unor basme si legende autentice.Izbavirea lui Wang-Fo pleaca de la un apolog daoist din China veche;Zambetul lui Marko si Laptele mortii provin din doua balade balcanice medievale.Kali deriva dintr-un mit hindus.Cel care le-a iubit pe nereide si Vaduva Aphrodissia au ca punct de pornire fapte diverse ori  superstitii din Grecia.Sfanta-Fecioara-a-Randuneleor este dimpotriva,o fantezie personala a autoarei.In Cea din urma dragoste a printului Ghenghi personajele si cadrul povestirii sunt imprumutate de la romanul Ghenghi-Monogatari  al romancierei  Murasaki Shikibu.Moartea lui Marko Kralievici are ca punct de plecare un fragment dintr-o epopee sarbeasca .Mahnirea lui Cornelius Berg a fost conceputa pentru a servi drept incheiere unui roman.

Dintre cele 10 povesti, cel mai mult mi-au placut Izbavirea lui Wang-Fo si Kali.Mi-a placut in mod deosebit ideea cu pictorul care a disparut in marea din propriul tablou.Ma ducea cu gandul la felul in care si noi oamenii ne pierdem in realitatea pe care am creat-o, uitand ca nu e decat o iluzie.Ne pierdem in propriile vise si uitam sa traim.Uneori nu mai distingem granita dintre real si fantastic.E incredibila puterea noastra de creatie, imaginatia, dar nu e tocmai un lucru bun cand cadem in mrejele propriilor plasmuiri.

Ceea ce altii lauda, naturaletea laconica cu care sunt schitate aceste povesti, e singurul lucru care mie nu mi-a placut la acestea.Cred ca uneori, incercand sa rezumi o poveste, lucrurile pe care le omiti ii rapesc din puterea de fascinatie.Vei simti mereu ca ceva lipseste.


Cateva citate:

"M-ai mintit, Wang-Fo, batrane impostor: lumea nu este altceva decat o ingramadire de pete confuze , manjite pe vid, de un pictor zanatic, sterse mereu de lacrimile noastre."


"El a iesit din lumea faptelor si a intrat in cea a amagirii, si cateodata ma gandesc ca amagirile sunt poate chipul pe care il iau, in ochii oamenilor de rand, realitatile cele mai ascunse si cele mai adanci."


"Capul meu neprihanit a fost insotit cu un trup blestemat, spuse ea.Vreau si nu  vreau, sufar si simt placere, mi-e sila de viata si frica de moarte.Nici unul dintre noi nu e intreg, zise inteleptul.Toti suntem mai multe lucruri deodata, crampeie, umbre, naluci.Veacuri dupa veacuri, toti numai ne-am inchipuit ca plangem, ca ne bucuram."

E o carte pe care o recomand oricui.


Cartea o puteti comanda aici:http://www.librarie-online.com/povestiri-orientale-p-14594.html
 Sau o puteti citi/descarca aici:
Marguerite Yourcenar - Povestiri orientale


 P.S.  : Si mai fermecati ati fi de aceasta carte daca ati alege-o in format audio.(Lectura:Oana Pellea).Preferabil sa o ascultati seara inainte de a adormi, cu ochii inchisi.Ati fi pe loc transportati in acea magica lume orientala.Ce ar putea fi mai placut de atat,de a recrea acea atmosfera de demult, din copilarie, cand parintii va citeau seara inainte de culcare.




© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Oare ma iubeste?

 Cate dintre noi nu ne-am pus aceasta intrebare macar o data.In orice relatie suntem tentati sa ne punem aceasta intrebare.Ne intrebam daca cel de langa noi ne iubeste, si daca da, cum ne putem da seama.Uneori aceasta intrebare ajunge sa ne obsedeze, sa ne-o punem in fiecare zi, ceea ce duce la o teama constanta, nesiguranta, ajungem sa punem la indoiala sentimentele celui de langa noi( chiar daca ele exista), doar din simplul motiv ca nu ne dam seama de ele.
 Nu cred ca exista un raspuns valabil pentru toata lumea.Asa cum suntem diferiti, iubim diferit, exista si diverse mijloace prin care le aratam celorlalti ca ii iubim.

 Multe femei considera ca sunt iubite daca partenerul le spune acest lucru in mod frecvent( cuvinte frumoase), altele se simt iubite atunci cand iubitul face anumite gesturi de afectiune(le saruta, imbratiseaza,mangaie, etc.) , altele percep iubirea in gesturi ceva mai...materiale(un trandafir,bomboane de ciocolata,un ursulet de plus un inel...intr-un cuvant- cadouri).
Totusi...eu cred ca iubirea nu are legatura cu nici unul dintre aceste lucruri.E adevarat catoate astea sunt  mijloace prin care el iti poate dovedi ca te iubeste.Dar nici unul dintre ele nu iti poate oferi garantia ca barbatul respectiv chiar te iubeste in modul cel mai profund si serios.Sunt destui barbati in ziua de azi care stiu sa fie fermecatori folosindu-se de mijloacele mai sus amintite, si totusi intentiile lor nu au nici o legatura cu iubirea.Tot ce vor e....de alta natura.Nu-i de mirare ca in ziua de azi cuvintele si-au pierdut adevarata lor valoare, cand aruncam atat de des in stanga si-n dreapta  cate un "te iubesc"  doar pentru beneficile pe care le obtinem de pe urma lui.

Nu.Nu si iarasi nu.Nu asa se dovedeste iubirea.Dupa ce-am stat si-am analizat(muuuuult timp) oameni, relatii, sentimente, concluzia mea(raspunsul la intrebare) ar fi urmatoarea:
Te iubeste  cel care vrea sa devina un om mai bun pentru tine.Cel care e constient de defectele sale(sau de aspectele ce pot fi imbunatatite) si,pentru tine, se hotaraste sa le indrepte.Cred ca asta e cel mai frumos gest de iubirea pe care il poate face cineva.Sa se schimbe, sa isi imbunatateasca viata, sa evolueze.Pentru tine.Fara ca tu sa-i fi cerut vreodata asa ceva.Fara ca macar sa-i fi atras atentia in privinta respectivelor lucruri care nu sunt in regula.Sa se schimbe de buna voie si nesilit de nimeni.O relatie cladita de doi oameni dispusi sa se schimbe unul pentru celalalt, sa fie mai buni, ar trebui sa aiba mult mai multe sanse de a fi una trainica.Un astfel de om, dispus sa isi corecteze defectele, din proprie vointa, pentru cel pe care il iubeste, e dupa mine unul destul de inteligent.

 Orice relatie ar trebui sa aiba asa ceva la baza.O relatie cu adevarat potrivita, benefica, e cea care te face sa vrei sa fii si sa devii un om mai bun.Una care te face sa stagnezi, ba chiar te trage in jos, e una de care-zic eu- ar trebui sa te feresti.

Asta ar fi raspunsul din punctul meu de vedere.Oare ma iubeste?Urmareste-i cu atentie comportamentul si observa daca de cand sunteti impreuna a incercat sa schimbe ceva la el, in bine, fara ca tu sa-i fi cerut asa ceva.Observa daca de cand sunteti impreuna are aspiratii mult mai inalte.Daca incearca sa arate mai bine, sa castige mai mult, sa se comporte mai frumos, sa renunte la anumite vicii.

Totusi, nu uita sa fi realista.Daca nu observi nici o schimbare, nu dispera.Ai rabdare,shimbarile se petrec in timp.Nu te astepta la schimbari majore de pe o zi pe alta.Tine cont si de schimbarile marunte pe care le face(faptul ca nu mai fumeaza in preajma ta stiind ca te deranjeaza, sau ca a redus cantitatea de alcool pe care o consuma, sau ca jumatate din banii pe care ii cheltuia la pariuri prefera acum sa-i puna deoparte pentru a te duce pe tine la restaurantul tau preferat). Si-apoi....cum am mai spus, oamenii sunt diferiti, nu toti au aceasta capacitate de a se schimba.Mai ales ca nu e deloc usor sa faci schimbari, sa renunti la anumite deprinderi.Multi oameni nu au aceasta capacitate analitica, nu isi pot observa in mod obiectiv propriile defecte, deci nu au cum sa schimbe ceea ce nu pot vedea.Asa ca nu pot afirma despre concluzia mea ca e una valabila la modul general.

Nu oricine iubeste mult poate sa faca acest lucru..Dar cine se schimba pentru iubit/iubita, cine vrea sa devina un om mai bun pentru el/ea, e clar ca il/o iubeste cu adevarat.De asta nu ma indoiesc.



© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved

Sa ucizi o pasare cantatoare, de Harper Lee

De fiecare data cand cautam pe internet ce carti mai recomanda altii, dadeam si peste romanul scris de Harper Lee, Sa ucizi o pasare cantatoare.Si totusi nu mi-a atras prea mult atentia.Poate titlul nu mi s-a parut suficient de atragator.Si totusi saptamana trecuta am inceput, de curiozitate, sa citesc cateva randuri.Si mi-a placut.Nu e o carte deloc complicata, nu e din cele care filozofeaza prea mult.Adica...nu pot sa spun ca lipseste acest aspect ci ca...e mult simplificat.Poate pentru ca intreaga actiune e filtrata prin prisma gandirii unui copil(Scout, ea fiind si cea care nareaza).

Nu stiu de ce( poate pentru ca trateaza si rasismul) aceasta carte mi-a adus aminte de copilarie, de perioada in care citeam Coliba unchiului Tom.

E surprinzator felul in care aceasta carte trateaza atat de simplu, cu atata naturalete teme complexe precum moralitatea, impartialitatea justitiei.Mi-a placut relatia apropiata dintre cei doi frati, Scout si Jem, e o relatie de invidiat cum rar mai vedem in zilele noastre.La fel si inteligenta fetei pe nume Scout, curajul ei de a fi altfel, de a nu se conforma regulilor.La fel de admirat e si felul in care Atticus si-a crescut copiii, oferindu-le o mare libertate de alegere si neimpunandu-le nici un fel de prejudecati.

O carte superba!O recomand oricui indiferent de varsta.Se citeste usor si cu placere.

Cateva citate:

“Ce mijloc de intimidare intrebuintase domnul Radley ca sa-l

fereasca pe Bau de ochii lumii, asta nimeni n-a stiut vreodata. Jem, in

ceea ce-l priveste, era convins ca-l tine mai tot timpul legat cu lanturi

de pat. Atticus zicea ca nici pomeneala de una ca asta, ca mai sunt si

alte mijloace de-a face din oameni strigoi.”

“Sa stii ca uneori Biblia, in mana cuiva, poate fi mai daunatoare decat o sticla de

whisky in mana... oh, sa zicem a tatalui tau.Exista un soi de oameni care... stii... se gandesc atat de mult la lumea cealalta, incat n-ajung niciodata sa invete cum sa traiasca in lumea asta.”

“Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majoritatii este

constiinta omului. “

“Curajos nu e omul cu pusca-n mana. Sa fii curajos inseamna sa stii ca esti pierdut inainte de a intreprinde ceva, totusi intreprinzi oricum, si mergi pana la capat, orice-ar fi.”

“Nu, Jem, eu cred ca exista un singur fel de oameni: oameni pur si simplu.”

Cartea o puteti comanda aici:    click aici
Sau o puteti citi/descarca aici:
Lee, Harper - Sa ucizi o pasare cantatoare



© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved