Dupa primele 50 de pagini eram tentata sa las cartea din mana.Ma bucur ca nu am facut-o.Inceputul e intr-adevar plictisitor si debusolant,caci te pierzi printre atatea personaje ce par a-si fi ratat destinul.Cartea am putea spune ca este constituita din doua parti:inceputul in care este prezentata viata fiecarui personaj,si partea a doua in care destinele personajelor se unesc,mai exact calatoria lor pe mare si apoi prin labirint.
Ceea ce atrage atentia la acest roman este in primul rand faptul ca L.Durrell l-a construit in jurul mitului cretan(labirintul,minotaurul).Dar ceea ce ii da cu adevarat valoare este impletirea realului cu mitologicul,dimensiunea psihologica si cea spirituala a romanului.
Subiectul este simplu:un grup de britanici(un pictor pe nume Campion,un medium-Fearmax, sotii Truman,Dra. Virginia Dale,Dra. Dombey capitanul Baird, si lord Graecen)pornesc intr-o calatorie spre Creta unde isi propun sa viziteze labirintul din apropierea localitatii Cefalu.Motivul acestei calatorii este pentru majoritatea acela de a-si vindeca anumite traume.Calatoria prin labirint are si o valoare simbolica,ei fiind intr-un moment de cotitura al vietii.Ceea ce se petrece in labirint ii pune fata in fata cu o criza, fiind nevoiti sa gaseasca o rezolvare, deci sa-si depaseasca trauma/impasul.Oare cati dintre ei vor gasi iesirea din labirint?Cert este ca soarta fiecarui personaj va avea o semnificatie alegorica,alegerile pe care le fac in incercarea de a se salva sunt cele care le contureaza destinul.
Cateva citate:
"La urma urmei daca privesti moartea ca fiind continuarea unui proces care se desfasoara deja de o buna bucata de vreme,nici nu mai e ceva chiar atat de grav cum pare in realitate"
"Ne indreptam simbolismul interior spre exterior in lumea din jur, intr-un inteles deosebit de real noi cream lumea din jur,pentru ca o facem sa reflecte chiar simbolismul nostru interior,valabil numai pentru noi.Fiecare din noi duce cu sine are in el o masinuta de facut mituri care de multe ori incepe sa functioneze fara ca noi sa ne dam seama de asta.Astfel s-ar putea spune ca ne conducem existenta folosind o logica poetica extraordinar de exigenta obtinem exact ceea ce cerem, nici mai mult nici mai putin"
"Cand principiul moarte ajunge sa se afirme in viata noastra realitatea in sine devine vizibila,se deschide astfel incat,in loc sa te detasezi de ea urmarindu-i evolutia ca pe ceva exterior,incepi sa o produci asa cum viermele de matase isi face propria gogoasa.Individul devine imuabil in propriul sau destin si incepe in mod irezistibil sa isi produca propriul mit personal adica realitatea sa.In jurul sau se acumuleaza treptat un fel de ectoplasma mitologica care-i determina actiunile si vorbele.Se formeaza gogoasa in care-nu stiu cum sa-i spun altfel-este ingropat eul sau nemuritor.Intre timp atitudinea sa intelectuala vizavi de viata si societate se anchilozeaza iremediabil ca un os atrofiat.Tot ce face este fortat sa faca prin insasi natura rolului sau "mito-paeic";cum spunea Luther:"Ma aflu aici,nu pot face altcumva".
Daca ar fi sa compar(precum mi-e obiceiul) Labirintul intunecat cu o alta opera literara, cred ca aceasta ar fi Nopti la Serampore de Mircea Eliade.Asta pentru ca L.Durrel reuseste sa isi invaluie poveste intr-o aura de mister, finalul(din punctul meu de vedere) fiind unul deschis care ne face sa ne intrebam daca totul a fost doar un truc,o pacaleala doar imaginatia, sau intr-adevar exista acea "lume a sacrului"
Carte o puteti comanda de aici:
http://www.bookiseala.ro/lawrence-durrell-labitintul-intunecat-colectia-cotidianul/13902.html
Sau citi/descarca aici:
lawrence durrell labirintul intunecat
© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu