De ce ma lasi?
Unde esti de nu ma prinzi?
Ce ciudat suna starea asta....acum cateva ore scriam despre fericire..
Sa nu intelegi gresit. Nu zic ca sunt nefericita. Sunt doar....trista e prea mult spus....cred ca ofticata e un termen mult mai nimerit. Am descoperit recent ca ceea ce eu numesc la mine a fi suparata, nervoasa, trista, deprimata, dezamagita, nu e de fapt decat a fi ofticata. Mi-e ciuda ca nu detin eu controlul. Pe sentimentele tale. Cuvintele tale as vrea sa nu doara niciodata. Lipsa ta as vrea sa nu o confund cu altceva....
Imi urasc uneori personalitatea. Ma face sa trec atat de repede dintr-o extrema in alta. Atat de usor cad...atat de usor ma dezintegrez la prima rafala de vant, prima ploaie...Sentimentele sunt mereu amplificate, simt mai mult decat e normal...ma afecteaza chiar si lucrurile de care nu imi pasa prea mult....
Le zic mereu tuturor ca ma sufoca cu atata afectiune. Si totusi....doar cateva ore daca ma ignori, tanjesc dupa atentia ta. Mai vreau cuvinte frumoase( de obicei le urasc, dar nu si pe ale tale care sunt asa rare) .....vreau sa imi dai inceredere, speranta ca pana acum.....
Cred...cred ca am nevoie de tine.
Urasc asta .
Eu sa am nevoie de cineva si mai ales sa o recunosc e ceva de domeniul imposibilului.Si totusi acum...
Oare ce inseamna asta?
Sunt o extremista. Sunt ca un pendul, e un dute-vino, stanga-dreapta, alba-neagra constant...
Sunt constienta cand trec de la o stare la alta. De bunavoie ma las prada oricarei stari. Si-ncep sa o analizez, sa profit de ea pentru a mai invata cate ceva despre mine.
Ce fraiera!imi spun, imi spui....ma las purtata de torentele vietii, aruncata in tot felul de vijelii, tornade, uragane...de bunavoie. Sunt cel mai norocos om din lume....care nu vrea sa-si lase norocul in casa.
Am cazut...
Hai, ridica-ma!
(Si-asa n-ai altceva mai bun de facut :P )
© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu