Al eseu...tot despre Mircea Eliade,scris in clasa a X-a pentru "Colocviile Mircea Eliade" de la Sighisoara.
Superb orasul, oameni foarte primitori, elevi inteligenti...a fost o placere sa am onoarea de a participa.
Si distractie pe masura.
Multumesc celor care mi-au acordat sansa sansa acestei experiente (fostei diriginte Adela Schindler)
Eliade - un om, un destin
E greu sa nu remarci contributia pe care a
avut-o Mircea Eliade in literatura romana. Opera sa atat de vasta si de diversa
a fost scrisa cu multa pasiune dar in primul rand cu un efort urias. Si-a elaborat lucrarile Stiintifice in romana, franceza, engleza. In schimb
operele literare si autobiografice le-a scris inca din perioada exilului, dupa
cel de-al doilea razboi mondial, exclusiv in romana pentru ca asa cum afirma
chiar Eliade: ,, Eu nu pot scrie literatura decat in romaneste. In limba in
care visez…Este si limba in care pot marturisi unei femei ca o iubesc” (Mircea
Eliade-Memorii, pag. 103). Ar fi atat de multe de
spus despre Eliade, despre viat a si creatia lui, incat cu greu am putea spune
ceva nou, caci e un scriitor enorm de mult discutat Si deopotriva apreciat. Sa
spun ca a fost un celebru eseist, nuvelist, folclorist, romancier, orientalist,
dar si un mare istoric al religilor? De prisos sa continui insirand numeroasele
lui preocupari sau creatii precum: Tratatul de isorie a religiilor, Oceanografie,
Comentarii la legenda meSterului Manole, Noaptea de Sanziene, Maitreyi, DomniSoara
Christina etc.
Sunt multi care l-au criticat. Chiar si
prietenul sau, Emil Cioran, ii reprosa obsesia multigrafismului nemasurat, incapacitatea
de a se concentra asupra unui singur lucru Si asupra unei singure idei ca si, in
schimb, faptul de a se interesa, cu entuziasm si optimism in egala masura de
esential si accidental, de atemporal si cotidian, de mistica, literatura, istorie si-nu in ultimul rand-de politica. Obiectia principala a lui Cioran se referea
la pozitia precara a lui Eliade situat la periferia oricarei religii ,,Nu se
numara el printre reprezentantii cei mai straluciti ai unui nou alexandrinism
care, ca si cel antic, pune pe acelasi plan toate credintele, fara sa poata
adera la vreuna? ”. Si Cioran ajunge la uluitoarea concluzie: ,,Suntem tot iin
frunte cu Eliade niste fosti credinciosi, suntem toti niste spirite religioase fara
religie” ( Richard Reschika-Introducere in opera lui Mircea Eliade,
pag 9). Totusi sunt destui si aceia care il apreciaza pentru ceea ce a scris. Eliade ar merita cu desavarsire titlul de geniu al literaturii romane sau chiar de
supraom. Nu sunt cuvinte potrivite care sa il descrie , e mult prea diferit fata
de ceilati oameni, de alti scriitori.
Sunt multi care poate nu au auzit de
Mircea Eliade, multi care l-au citit numai din obligatie, dar si cei care l-au
citit din placere nu pot spune ca l-au inteles pe deplin caci a fost Ss va ramane
o enigma ca orice geniu.
Cartile lui nu sunt ca altele, nu
sunt genul acela de carti pe care le citesti petru a evada cateva ore din cotidian.
Sunt carti care te influenteaza, te schimba si iti ofera o noua perspectiva
asupra vietii. Daca vrei sa le intelegi trebuie sa le parcurgi nu numai cu
mintea, ci si cu sufletul, trebuie sa parcurgi dincolo de limite, de real, de
normal, uitand de toate legile universului, sa ai o gandire libera, pura.Trebuie
sa vezi ceea ce el iti transmite, sa simti, sa fii martor si deci sa te
implici.
L-am descoperit de Mircea Elide
destul de tarziu, acum un an, cand am fost nevoita sa citesc Romanul
adoloescentului miop. Nu mi-a placut prea mult, nu mi-a atras deloc
atentia si mai ales nu l-am inteles. Mai tarziu la recomandarea fratelui meu am citit Maitreyi. Abia
atunci am descoperit farmecul romanelor lui Eliade. Uitasem complet de Eliade si
ma indreptasem spre alti scriitori. Pana acum. Vroiam sa fac un eseu si nestiind ce
tema sa aleg m-am intors de la biblioteca cu un brat de carti .Si am inceput sa
studiez. Afland atat de multe lucruri mi-am pus intrebarea: De ce sa aleg o tema
anume si sa spun ceva despre care au vorbit multi alii inaintea mea? Mai bine
sa vorbesc despre Eliade asa cum il vad eu.
M-a impresionat atat de mult cum nu
am crezut ca o poate face un scriitor. A trezit in mine acea dorinta de cunoastere
pe care o avea si el. M-a facut sa cred in mine, in destin. M-a facut pur si simplu
sa privesc viata cu alti ochi, sa am alte asteptari de la viata, sa gandesc
altfel. M-a facut sa vad si sa cred in acele semne despre care el vorbea, semne
pe care le cauta si Stefan Viziru din romanul Noaptea de Sanziene.
Si pentru ca am ales sa vorbesc
despre Eliade asa cum il vad eu, vreau sa mentionez cateva lucruri despre el
care mi-au atras atentia, m-au impresionat si m-au facut sa il admir:
La fel ca majoritatea scriitorilor nu
a avut darul de a scrie pur si simplu, ci a fost nevoie sa depuna un foarte
mare efort, sa se supuna unei munci indelungate si coplesitoare: ,,Ma culcam
spre dimineata, dar nu dormeam decat 3-4 ceasuri. Imi pregateam o ceasca mare
de cafea Si ma intorceam la lucru. La un moment dat mi-am dat seama ca nu mai stiu
in ce zi a saptamanii ma aflam. Nu ma incumetam sa cobor si sa intreb portarul.
Mi-era teama ca ma voi prabusi
pe scari.” (Mircea Eliade-Memorii,pag.93).
,,Labor omnia vincit improbus” (munca neincetata invinge totul) ,aceasta maxima a lui Virgiliu pare sa-i fi ghidat lui Eliade toata viata. El a lasat posteritatii o opera globala de o impresionanta bogatie si intindere, in jur de cincizeci de volume, printre care lucrari despre istoria miturilor si a ideilor religioase, romane, nuvele, piese de teatru, culegeri si studii, articole de ziar o corespondenta intinsa cu diverse personalitati, ca si un jurnal de aproximativ zece mii de pagini din care s-a publicat cam abia o sesime. (Richard Reschika- Introducere in opera lui Mircea Eliade, pag 7)
,,Labor omnia vincit improbus” (munca neincetata invinge totul) ,aceasta maxima a lui Virgiliu pare sa-i fi ghidat lui Eliade toata viata. El a lasat posteritatii o opera globala de o impresionanta bogatie si intindere, in jur de cincizeci de volume, printre care lucrari despre istoria miturilor si a ideilor religioase, romane, nuvele, piese de teatru, culegeri si studii, articole de ziar o corespondenta intinsa cu diverse personalitati, ca si un jurnal de aproximativ zece mii de pagini din care s-a publicat cam abia o sesime. (Richard Reschika- Introducere in opera lui Mircea Eliade, pag 7)
Eliade a scris foarte mult Si intr-un timp
destul de scurt. Se grabea. Se grabea probabil de teama ca nu va apuca sa termine tot ce si-a propus, tot ce trebuia sa
spuna lumii. De aici si truda cu care scria, ritmul alert. Ii era mai ales teama
datorita contextului politic, datorita miscarii legionare. Se temea ca va pieri
in urma unei morti colective: ,,Acum in noaptea de 9 septembrie 1940, necesitatea-
as fi spus fatalitatea unei ,, morti colective” , intr-un adapost din Londra va
tulbura prin enigmatica ei indiferenta( n-as putea sa o numesc absurditate) . Daca
ma asteapta un asemenea trist final inseamna ca de la un anumit moment dat am
apucat pe un drum care nu facea parte din destinul meu. Daca destinele noastre
erau asa cum mi se parea solidare, ar fi trebuit sa mor singur, asa cum a murit
Nae Ionescu, ingaduindu-i-se un rastimp ca sa mediteze, sa se roage. Enigma mortii
colective care ma astepta ma impiedica sa ma ,, adun” , sa realizez ca de la o
clipa la alta, voi inceta sa exist...”(Mircea Eliade-Memorii, pag. 13)
Mircea Eliade s-a stins din viata in
aprilie 1986 cu o carte in mana. Fara sa o fi scris pe cea care l-a tentat atat
de mult. Omul ca simbol. El. Destinul hotarase altfel...
,,Dar destinul hotarase altfel..”. Ultima fraza a
ultimei carti scrise de Eliade. Ultimul simbol pe care ni-l propusese. Aici sacrul
nu mai este preocupat sa se camufleze. Pentru ca o opera neterminata sa se incheie
cu aceste cuvinte, ea trebuia sa fie scrisa de un Eliade. Inainte de a pleca, decodificatorul
mistrelor adauga inca o cheie celor care ni le lasase deja. Ca inca o lumina inainte de a se
cufunda in cea a ,, vietii de dupa viata”
Si atunci se mai poate confirma cu
certitudine ca nu a avut timpul necesar sa poata termina aceasta carte? Timp...Carte...Daca
Eliade a fost stapanit pana la obsesie de carte,aceasta este pentru ca ea constituia
pentru el un mijloc privilegiat de ,,a iesi din timp” de “a pune in valoare
moartea conceputa ca reintegrare”. Dar si aici destinul hotarase in mai multe imprejurari
altfel:atatea note, manuscrise, caiete pierdute la Londra in timpul razboiului,
arse din nebagare de seama la Paris si, ila sfarsit, mistuite de flacari la
Chigago intr-un incendiu inexplicabil...Cine poate spune cat de puternic a fost
pentru el acest ultim soc?
In acea zi Eliade se temea ca nu cumva
focul sa fi distrus printre altele si manuscrisul Jurnalului sau, martor
afectiv al vietii sale. Profund afectat sa fi vazut el in asta sub aparenta
profanului,unul din acele semne pe care stia sa le descifreze ca nimeni altul? ,,Moartea
colectiva” care il preocupa de atata timp, incepea cu cea a scrierilor sale, inedite,
ataca perfid amintirile.
Destinul hotarase astfel...
Bibliografie:
·
Mircea Elide-Memorii,BucureSti,editura Humanitas,1991
·
Mircea Elide-Noaptea de Sanziene,BucureSti,editura Univers enciclopedic,1999
Silvana Potocean, clasa a-X-a E, Liceul Teoretic
,,Mircea Eliade”, Resita,
Coordonator- prof. Adela Lungu(Schindler)
© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved
© 2009-2010 (satmaya) All Rights Reserved
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu